Tocăniţa mass-media clocoteşte şi mai-mai că stă să dea pe-afară cu acuze şi accese de revoltă. Şi pe bună dreptate, dar cam târzior. Mai bine mai târziu, decât niciodată, se apără autorităţile, după eternul principiu românesc, ‚las’ pe mâine ce poţi face azi’.
Aşa cum le place să ne elogieze marii artişti după trecerea acestora în nefiinţă, tot aşa s-au gândit să rezolve o problemă astringentă care ne macină de ani şi ani, după o serie de evenimente tragice care ar fi putut fi preîntâmpinate cu voinţă şi determinare. Dar până nu ajunge cuţitul la os, nu luăm poziţie nici picaţi cu ceară!
Iubesc animalele, fără îndoială! Avem trei căţeluşi de rasă, cică, şi doi câini mari (au fost patru până anul trecut când doi dintre ei ne-au părăsit din cauza bătrâneţii) culeşi de pe stradă când erau vai mama lor, pe post de fanioane la raliurile nocturne. Îmi plac câinii, dar cei din curţi care-şi văd de păzitul proprietăţii şi durii cu botniţe din parcuri, care nu ies din cuvântul stăpânilor.
Câinele este cel mai bun prieten al omului… păi nu mai eşti sigur de cât de prieten îţi eşti tu însuţi, darămite de loialitatea unor negrăitoare! Da, ne sunt prieteni, atâta timp cât îi hrănim şi îi scărpinăm la coadă, dar chiar şi atunci surprizele se ţin lanţ. Am păţit-o chiar eu cu o căţea pe care o mai hrănea tata şi i-am urmat bunul exemplu până într-o zi când, după ce şi-a ascuns bucata de pâine, s-a repezit la mine şi m-a muşcat, din senin, de picior. Că n-o fi fost făina bine cernută…? O fi fost secară şi nu grâu? Cert e că jivina mică m-a taxat imediat. Şi nu, nu am urât câinii de atunci, dar recunosc că prefer să traversez când îmi ies în cale. Şi ies, nu glumă! Ieri se vorbea despre referendumul pe care dl primar Oprescu doreşte să-l organizeze în capitală în vederea soluţionării problemelor create de câinii vagabonzi. Bine, bine, dar cu restul oraşelor, ce facem? Aseară poposiseră cinci câini în faţa curţii într-o competiţie acerbă de marcare a teritoriului; la poalele străzii s-au aciuat încă trei; pe strada următoare sunt alţi trei, dintre care o căţea care tocmai a fătat cinci pui. Cinci!!! La parc…haită de haită! Şi mai palpitant este în jurul spitalului Pucioasa unde au apărut câini ca melcii după ploaie – încet, dar sigur. Locaţia este inspirată – nu mai trebuie să suni la Salvare dacă te-au compostat. Şi uite aşa merg eu zilnic spre şcoală, numai în slalomuri, doar-doar nu şi-o vărsa careva canină recalcitrantă nervii pe mine!
Oficialii ridică din umeri şi dau vina unii pe alţi pentru deversarea de câini în miez de noapte. Şi pe strada mea au dat dubele câte o raită şi ne-au procopsit cu lătrători la lună.
Pe mine personal nu mă interesează cine i-a adus, mă interesează CINE îi va lua de pe străzile noastre! Da, da, străzile sunt ale noastre; în fond, noi le populăm şi noi plătim impozite cu caru’ pentru întreţinerea lor – hai că am zis-o cu întreţinerea, având în vedere că off road-rile sunt line în comparaţie cu strada Ion Heliade Rădulescu! În Sibiu, domnul primar a încercat să-i adune într-o ‚canisă’ la marginea oraşului, care, aşa cum era de aşteptat, a devenit neîncăpătoare. Consecinţa? Au luat câinii de pe străzi, i-au castrat (zic ei, nu bag mâna-n foc!) şi ni i-au băgat iar pe gât cu fundiţe la gât cu tot! Aşa, şi? Un câine castrat nu mai muşcă? Se simte brusc mai uşor, mai curat şi mai uscat şi nu-i mai sare muştarul? Ba bine că nu!
Într-o ţară normală, cu fonduri şi spaţii suficiente pentru construirea de adăposturi canine (dar iar nu bag mâna-n foc pentru presupusa lor lipsă) aş fi total împotriva eutanasierii! Dar după o tragedie ca cea de zilele trecute, şi mai ales atunci când nimeni nu mişcă nimic şi mai ai şi copii acasă, zău că aşa îmi vine să cumpăr un sac cu pâine şi unul cu otravă….
Nu au decât să se isterizeze organizaţiile care apără drepturile animalelor! Să ne spună doamnele acelea încrâncenate de ce trebuie să ajungem să punem drepturile animalelor mai presus de dreptul omului la viaţă??? Şi tot dânsele să le explice fetiţelor mele de ce nu am putut intra în parc săptămâna trecută, când ne-a întâmpinat o haită agresivă şi nu am ştiut cum să fac stânga-mprejur mai repede!? Spuneţi-le fiicelor mele şi de ce nu au voie să alerge prin spaţiile verzi din parc, unde iarba este bătătorită de fecalele câinilor vagabonzi! Şi tot dânşii şi dânsele, care ne arată cu degetul şi spun că ar trebui să ne comportăm ca nişte fiinţe superioare şi că nu avem suflet, să ne spună câţi câini vagabonzi au adoptat până acum???
Iubesc câinii, dar mă iubesc şi îmi iubesc copii MAI MULT!!!!
ALEXANDRA VLADOVICI BÂRSAN este profesoară de engleză, a revenit acasă, dintr-un Sibiu nostalgic și cultural…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, romanul foileton ajuns la episodul al doilea…
Domnul Constantin VAENI și rubrica sa ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Radu STATE și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
Daniel TACHE și CULTURA ONLINE…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI și prietenul nostru Teodor Constantin BÂRSAN…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica marelui actor Puiu JIPA…
CULTURA URBANĂ și doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, rubrica doamnei profesoare Mihaela MARIN…
Facebook
WhatsApp
TikTok
