Pe 2 octombrie s-a deschis, la muzeul de artă Tate Britain din Londra, expoziția „Art under Attack. Histories of British Iconoclasm”. N-o să mă duc să o văd, din două motive: unu – pentru că i s-a făcut atâta publicitate, cu atâta lux de amănunte, încât e ca și cum aș fi văzut-o deja și nu-mi mai trezește nici o curiozitate, și doi – pentru că titlul e o diversiune grosolană menită să distragă atenția de la adevăratele atacuri asupra artei și dacă m-aș duce ar însemna că accept să înghit gălușca și să fiu luată de fraieră.
E, acum că am desființat expoziția în doi timpi și trei mișcări, o să dezvolt pentru cine are chef de detalii (spoiler alert!).
Nenumărate articole, emisiuni radio și TV și mai ales descrierile de pe site-ul muzeului ne spun că primele săli sunt dedicate urmelor iconoclasmului din secolele al XVI-lea și al XVII-lea: icoane zgâriate, statui decapitate, vitralii descompuse etc., toate din vremea în care Henric al VIII-lea desființează mânăstirile catolice și trece averile acestora în posesia liderilor protestanți. Faptul că multe reprezentări religioase din acea perioadă sunt distruse este înțeles, în mod automat, ca un atac asupra artei. Evident, e foarte simplu să citești lucrurile în felul ăsta – când vine gigelul protestant și dă cu toporul în orgă și în Hristos, cum altfel să-i zici, dacă nu „atac asupra artei”? Nu e o problemă de corupție (oare cum s-o fi gândit el, regele, să dea averile respective tocmai celor care au susținut ideea lui de a rupe legăturile cu autoritatea papală și de a se proclama șef suprem al Bisericii Anglicane?) și, în general, protestantismul și iconoclasmul nu sunt o problemă de doctrină religioasă, de divergențe ideologice, de critică a catolicismului găunos. Nu, sunt o problemă de spart vitralii cu făcălețul.
Să trecem mai departe și să vedem ce alte exemple de atacuri asupra artei a mai identificat, în istoria Marii Britanii, curatoarea expoziției: portretul lui Oliver Cromwell atârnat cu susul în jos de prințul Frederick Duleep Singh, monarhist fervent al cărui tată se bucura de favorurile Reginei Victoria. Statui de politicieni expuse în diverse orașe din fostul Imperiu Britanic, vandalizate sistematic de cetățeni indignați, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Statuile lui Nelson și William al III-lea, distruse în timpul unor revolte din Irlanda, în secolul trecut. Urmărind aceeași logică, dacă eu desenez cu pixul niște mustăți pe mecla cine știe cărui politician român care mă calcă pe nervi, înseamnă că am o problemă cu fotograful care i-a făcut poza. Curat iconoclasm!
Și ca să fie ridicolul dus până în pânzele albe, exemple de „atacuri” recente cuprind lucrări ale unor artiști postmoderni care caricaturizează, mâzgălesc ori scălâmbă în fel și chip corpul uman. De ce fac ei asta? Păi nu știu, poate fiindcă istoria artei e, oricum, plină de figuri pictate/desenate/sculptate perfect, deci ce sens are să facă și ei a nu știu câta oară același lucru pe care l-au mai făcut alți nu-știu-câte mii înaintea lor? Sau poate pentru că fotografia și reproducerea mecanică a imaginilor și a obiectelor au dus la o proliferare atât de dementă a tot ce înseamnă reprezentare vizuală încât pare de-a dreptul stupid să petreci ore sau zile sau ani încercând să faci ceva ce se poate face, prin alte mijloace, într-o secundă; sau din diverse alte motive care țin de crezul lor artistic și de ideile pe care vor să le exprime prin arta lor; sau poate pur și simplu pentru că așa au ei chef. În orice caz, nu fac asta pentru că vor să distrugă arta, numai un copil de trei ani ar deduce așa ceva.
De departe ideea cea mai ordinară a fost includerea în expoziție a artistului Gustav Metzger. Motivul stupid pentru care Metzger este în această expoziție (în afară de mârșăvia organizatorilor, pe care o voi demonstra imediat) este acela că a dezvoltat conceptul de artă autodistructivă, concept care, bineînțeles, a fost complet scos din context, ca să ilustreze sofist ideea generală a acestui proiect curatorial dezastruos și la propriu, și la figurat. E atât de scos din context și de deformat încât îmi dă impresia că e rezultatul unui search pe google – hai să vedem ce apare când căutăm, de exemplu, art destruction. Ia uite: Gustav Metzger! Nu contează că el, de fapt, nu era împotriva artei în sine, ci împotriva dependenței artei față de instituții și aparatul de stat, împotriva transformării artei în industrie, împotriva folosirii ei pentru a cosmetiza realitățile grețoase ale capitalismului și ale societății de consum și pentru a distra și imbeciliza masele. Aceasta este o problemă (adevărata problemă!) care continuă și în ziua de azi să-i consume pe cei ce vor să schimbe ceva în mersul lucrurilor. În această lumină trebuie înțeleasă ideea de distrugere, precum și geniala idee de „grevă a artei”, care îi aparține tot lui Metzger, și la care subscriu cu toată convingerea: într-un manifest din 1974 *, acesta propunea ca unică soluție (la problemele menționate mai sus) o grevă generală a tuturor artiștilor – încetarea oricăror activități artistice pe o perioadă de trei ani, timp în care lumea artei (și nu numai) s-ar schimba în mod radical și ar ieși la lumină adevărata importanță a artei. Cu alte cuvinte – un proiect radical salvator. Nici pe departe un atac împotriva artei.
Sincer, dacă expoziția asta s-ar fi numit doar „Histories of British Iconoclasm” n-aș fi avut nimic de comentat. Și dacă ar fi pus vandalism în loc de iconoclasm ar fi fost și mai bine. Dar sintagma asta pretențioasă – Art under attack – chiar mă irită, mai ales în condițiile în care, în ultima vreme, sunt tot mai multe voci care atrag atenția asupra adevăratelor atacuri împotriva artei. Ce urmărește un asemenea proiect curatorial, dacă nu să scurtcircuiteze toată această mișcare de trezire a conștiinței și de salvare a artei? Cât de parșiv și de sfidător trebuie să fii ca să alegi ca titlu de expoziție cea mai de actualitate problemă a artiștilor, și să nu aduci nici măcar un singur exemplu cât de cât relevant și ilustrativ pentru această problemă, ba mai mult – să schimonosești intenția unui artist ca Metzger transformând-o în exact opusul său?
Așa, de încheiere, să vă dau eu un exemplu de atac la adresa artei și a inteligenței iubitorilor de artă: faptul că trebuie să plătești 14,50 lire sterline, adică vreo 75-80 de lei ca să vezi o asemenea tâmpenie. 12,50 pentru elevi, studenți și pensionari. Copiilor li se face o favoare și nu trebuie să plătească bilet. Pe ei îi prostesc gratis.
Vă veți întreba, poate, ce importanță are o expoziție dintr-un muzeu din Londra pentru publicul român. Are, fiindcă acolo se duce toată lumea ca la pomul lăudat; acolo este, chipurile, centrul artistic al Europei, acolo sunt cele mai tari universități de artă, cele mai mari muzee, expoziții, colecții, galerii și târguri de artă. Mari? Da. Scumpe? Cu siguranță. Bune? …uneori; în ultima vreme – cam rar. Dar se cheltuie bani grei pentru ca Londra să-și mențină această aură de „Mecca artei”, mult mai mulți decât pentru rezolvarea problemelor care îi știrbesc aura.
* http://www.thing.de/projekte/7:9%23/y_Metzger+s_Art_Strike.html
IOANA PIOARU este absolventă a Facultății de arte Plastice a UNA – București, o tânără artistă de recunoaștere națională și europeană și, mai ales, absolventă de CARABELLA târgovișteană…
Citeşte şi
Episodul opt din NERO, BRAC GERMAN, romanul foileton al suplimentului nostru…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ cu transparență românească…
STRATEGII DE DEPĂRTARE, cu un prieten nou, domnul Petrică STOICA…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
Teodor Constantin BÂRSAN și rubrica lui CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE în deplasare, la Băile Herculane…
O poveste cu marele actor Puiu JIPA, în rubrica lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…
STUDENȚEȘTI, cu domnișoara Alexandra MOCANU…
CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie Daniel TACHE…
CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
Doamna Mariana OPREA STATE și ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI…
JUNIOR DE WORCESTER, adică Mihai Bogdan VLĂDUCĂ…
CULTURA ECONOMICĂ și doctorul în economie Bogdan CERNAT…
AMERICA LA NOI ACASĂ, cu domana Dana NEACȘU, doctor în filosofie…
POEMELE SĂPTĂMÂNII, cu doamna Constanța POPESCU și domnul Vali NIȚU…
EVENIMENT, revine domnul Radu PETRESCU – MUSCEL…
REFLECȚII PEDAGOGICE, cu doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN…
Facebook
WhatsApp
TikTok
