Ultima dată când te-am văzut, tu mergeai înainte, iar eu mă întorceam. Cred că așa s-a întâmplat de fiecare dată.
Ai plecat grăbită, cu grijile și motivele tale pentru că era destul de târziu și știam că erai presată de timp. Scăpasem mai devreme de la liceu și trebuia să mă relaxez puțin, să uit pentru câteva ore de școală și să-mi trimit mintea la somn, pentru că nu aveam lucruri așa de importante de făcut. Era Februarie și era frig. Era o zi mohorâtă și nesuferită și… îmi tremurau picioarele.
Ultima data când ți-am simțit prezența și ți-am văzut chipul am plecat emoționat și poate puțin confuz. Nu am mai simțit chestia asta de o bucată bună de timp, iar pentru câteva momente a fost ceva straniu și inexplicabil. Nu știam cum să reacționez. O parte din mine voia ca eu să te cuprind în brațe și să nu te las să pleci, în schimb, cealaltă parte îmi spunea să te las și să-mi văd de ale mele, așa că ai plecat, iar eu… eu te-am lăsat să te duci, să-ți continui drumul, deși poate că nu voiam asta…
Ceva mai târziu mintea mea s-a trezit și s-a amestecat ușor cu sufletul, gândurile mele s-au pus la loc, cuminți, în sertare și m-am potolit. Mi-am dat seama că poate nu am să te mai văd vreodată, că acesta a fost, metaforic vorbind, salutul final. Era o stare ciudată care se tot scălda liniștită în mintea mea.
N-am știut cum să accept că vreau să scriu despre tine, pentru tine. Îmi lipsești. Vorbim zi de zi acum și poate că uneori sunt furios pe tine, dar zâmbesc pentru că țin la tine, la acel tine cu un nume drag pe care îl chem deseori. Știu prea bine ce a fost rău între noi și știu că în acest moment nu mai existăm pe același drum, dar am realizat că tu mi-ai fost fata dragă, de zi și de noapte, lumină și întuneric, apă și nor. Tu ai fost tu, cea care a împlinit binele și răul din mine. Să știi că încă mai ești în viața mea secretă, ascunsă bine într-o cutie, în sufletul meu. Poate că ne-am separat ușor, dar nu cred că-i pentru totdeauna această izolare.
Până nu demult doream să fiul al tău cu totul, apoi m-am răzgândit și vreau să fiu al nimănui. Totul se reduce la trecerea timpului azi, din ce în ce mai rapidă și nu-mi dau seama cum trec eu… cât timp mai am să fiu eu, bun adolescentin? Cât mai e până fac 20 de ani? Cât timp a trecut de când te-am văzut ultima dată? Totul trece prea repede și sunt amețit în fiecare zi.
Mă intrigă fetele atrăgătoare, la fel de mult cum mă provoacă cele inteligente și cuminți. Cănd se întâmplă să fie una cu aceste două-trei calități apare sclipirea, apare dragostea. Și ea apare rar, tot mai rar… E un fel ciudat de a trece prin timp sau poate e chiar fain. E ca și cum ai umbla vara îmbrăcat până-n gât, cu fesul pe cap, cu obrajii degerați ca-n Ianuarie, cu pasul greoi ca prin zăpadă. E un fel de n-ar mai fi, dar e ceva.
Azi m-am uitat pentru a suta oară pe fereastră la casele și natura din jur și n-am înțeles ce caut aici. N-am înțeles dacă ceea ce simt e doar ceva trecător, de moment, dacă sunt plictisit sau dacă zace în mine o poftă nebună de a fugi. N-am înțeles dacă alegerile mele au fost întru totul ale mele.
Sunt suspendat, uitat și confuz. Ce simt nu e nici tristețe, nici bucurie, nici nimic. E ceva nedefinit, discontinuu, derivat din mintea mea furtunoasă și aprigă. Am fost înconjurat tot timpul de oameni buni și sper că am luat de la ei câte ceva. Sper că au avut bucuria să-mi lase câte puțin din armonia, răbdarea și curajul lor. Cu ele îmi caut acum iubire și liniște. Timpul trece și vreau să-ți simt iarăși zâmbetul.
ALEXANDRU MARIUS DINCĂ este elev în clasa a XII-a D, de la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…
Citește și:
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE: Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul unu…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA: La aniversară…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU: Grevă…
AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana NEACȘU: Ședință de senat…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU: Despre belicoșenie…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN: Despre țoape și țopism sau literatură și realitate…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB: Iarna în port…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY: Am fost un copil reușit? ( 3) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU: Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU: Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA: Despre ploaie…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE: Despre gazete și gazetari, la ceas aniversar…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: Fragmente…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN: Hârtia nu roșește…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN: A fost odată ca niciodată…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: Varză de Bruxelles…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE: Scrisori către tine. Despre cunoașterea prin creație…
CUȚITUL CU Teiș – Gabriel ENACHE: Unu…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU: Simulare BAC.Scrisoare deschisă…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE: Respirări…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: Povestiri de la Bolta Rece…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 6 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA: Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU: Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA: Gluga de coceni…
STUDENȚEȘTI – Alexandra MOCANU: Studențești și nu prea. Despre cum se trăiește în Capitală…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE: Cel geniu și cel artist…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA: În loc de Mărțișor…