Sentimente aiurea. O stare ciudată. Moleșeală. Parcă e aceeași plictiseală pe care am avut-o și ieri. Stau cu gândul la același lucru. Stau în pat și mă uit pe tavan. Mi-e lene…
Mi-a spus aseară că nimic nu mai e la fel, că ne-am schimbat, că ne-am distanțat, că poate ea a luat totul ca pe o glumă și nu a știut să aprecieze ce are lângă ea. Mă contraziceam cu ea și îi spuneam că eu am fost prostul care a greșit. Degeaba… nu mă lua în seamă și se autocritica.
Mi-a mai spus că se simte aiurea, că nu știe ce vom face, a zis că are o stare ciudată, că nimic nu mai e ca la început, că îi este frică. Se temea… Știam că are anumite probleme, dar era altceva.
„Vrei să ne despărțim? Asta e? Ăsta a fost filmul?! ” Îmi răspunde greu, oftează apoi cu o voce tremurândă schițează un răspuns, un răspuns echivalent cu un simplu „-da ! ”. Nu era sigură. Voia doar pauză și niște spațiu, voia să fie singură, să cântărească puțin lucrurile, voia…
Voia ca eu să renunț, să plec departe, să fim exact ca la început. Voia să-mi văd de drumul meu și să mă bucur de viață. Nu puteam să fac asta… Mi-a spus că nu a fost bine ce am făcut, că am renunțat la ale mele pentru ea, că am renunțat la lucrurile care mă faceau fericit și mi-am făcut griji din cauza problemelor ei. I-am spus că ea mă făcea fericit, că m-a ajutat destul de mult…
M-am gândit să nu o las să plece așa de repede, să stau putin să se liniștească, să uităm de momentele grele și să revenim la normal, pe linia de plutire. Poate că o să mă umilesc în fața ei, dar măcar am încercat. Am vrut să fac ceva, șansa de a reuși era mică, dar era acolo, exista…
Eram confuz. Credeam că ține la mine atât de mult încât să nu ajungem aici. Susținea tot timpul că e doar vina ei, că ea m-a ignorat din simple motive și nu m-a lăsat să lupt, că a fost rea, o răsfățată și că a privit lucrurile diferit. Nu eram de acord cu ea, dar până la urmă am cedat pentru că nu voiam să ne certăm grav. Până la urmă am ajuns la concluzia că amândoi am fost de vină și că e bine să revenim la starea inițială. Nu mai înțelegeam nimic.
Cam așa se întâmplă acum. Mulți îmi spun să nu pun mult suflet într-o relație. Mă uit la ei și îi văd cum se vaită de fiecare dată când se despart de o persoană dragă.
Femeile sunt complicate. Să nu încerci să le înțelegi, pentru că nu o să poți. Nu a zis nimeni că o să meargă perfect relația sau că e ușor, dar asta nu este o scuză bună să renunțăm așa de ușor. Ce o să faci acum? O să i-o lași primului venit? Să se indrăgostească de el și să-i vindece rănile? Alegerea e a ta. Eu zic că merită al naibii de mult să te lupți pentru ea. Când crezi că cineva merită, ar trebui să faci totul pentru cauza ta. Nu ceda. Încearcă să vezi dincolo de orizont și să apelezi la unele lucruri ca să învingi. Doar ne-am născut luptători, nu?
Ei bine, sunt multe lucruri pentru care merită să lupți în viață și nu credeam că o să zic asta, dar dragostea are cu siguranță un loc foarte bine meritat acolo. Ai căzut? Nu-i problemă. Ridică-te și nu te mai plânge atâta. Nu mai asculta muzică tristă, nu mai înjura. Și dacă se dovedește hotărâtă în direcția ei? Atunci ești liber. Puteți să fiți prieteni buni, să vorbiți în fiecare zi, să-i dai sfaturi și să o ajuți dacă ții cu adevărat la ea. Ești liber să o faci fericită, este bine să mai ieșiți din când în când că doar suntem tineri și trebuie să „socializăm”. Nu plânge că s-a terminat, zâmbește că s-a petrecut. Ești liber să treci mai departe, să te urci în mașină și să-ți continui drumul în viață, dar să nu te pună naiba să o uiți!
Prea multă lume renunță ușor. Prea ușor… Și aici nu e vorba numai de relații, am dat acest exemplu pentru că mi s-a părut cel mai potrivit, doar sunt tânăr și mă confrunt cu asta. Aici e vorba de multe lucruri în care ne implicăm: prietenii, afaceri și… mai sunt. Suntem oameni, avem rațiune, am depășit de mult timp stadiul acela antic, suntem îmbibați de tehnologie și trăim într-o societate mai mult sau mai puțin rațională. Nu putem ceda ușor la anumite lucruri, nu putem renunța ușor la persoane dragi, nu suntem „mămăligi”. Trebuie să luptăm pentru aceste persoane.
Știu că îti va părea rău. Știu că e greu să pierzi o persoană dragă, dar tot ce se întâmplă, se întâmplă cu un motiv. Trebuie să trecem peste greutăți cu bine, să ridicăm capul din pământ ca să vedem curcubeul. Trebuie să nu cedăm ușor și să luptăm. Trebuie să încălcăm regula și să tragem cu ochiul peste zidul din fața noastră. Nu alții îți impun limite, tu ți le creezi.
ALEXANDRU MARIUS DINCĂ este elev în clasa a XII-a D, de la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul 14 al romanului foileton scris de Ionuț CRISTACHE…
Alte lame de cuțit, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ, în rubrica sa LA BORTA RECE…
SUBSTITUIRI, episodul al doilea din confesiunile americane ale doamnei Dana NEACȘU…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu marele regizor Constantin VAENI…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, desigur…
Dana NEACȘU, din New York și AMERICA LA NOI ACASĂ…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ, cu domnul Ioan VIȘTEA…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
Un scriitor de mare valoare, Octavian SOVIANY și rubrica lui SOVIANYSME…
Alt JUNIOR DE CARABELLA, Daria Stemate…
Domnul profesor Alexandru IACOB și rubrica lui REFLECȚII MINORE…
Doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU, cu rubrica sa CULTURA URBANĂ…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ și marele actor Puiu JIPA…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu sociologul Teodor Constantin BÂRSAN…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
Domnișoara Ioana PIOARU și LECȚIA DE ZBOR…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica sa CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN și REFLECȚII PEDAGOGICE…
CULTURA GLOBALĂ, cu domnul Radu GEORGESCU…
CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie, profesorul Daniel TACHE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
