kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan VLĂDUCĂ: O nouă lume veche

Ce pot spune, îmi place viaţa în Anglia ca imigrant. Îmi place şi orăşelul meu, Worcester. Sunt o groază de lucruri de învăţat de la oraşul ăsta. Civilizaţie, armonie, un sistem de viaţă curat. Bine, nu-i neapărat şi uşor dar asta este partea a doua. În orice caz, atunci când eşti imigrant într-o ţară străină, ai ocazia de a observa “băştinaşii”, pe englezi. Şi bineînţeles, ai şi ocazia de a trăi că ei.  Şi oricât de frumos ar suna asta, este unul din cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodata.

Te trezeşti într-o bună zi într-un loc în care nu îţi este nimic familiar, în care eşti departe de toţi cei pe care îi cunoşti, de străzile unde ai copilărit, de magazinul din colţ, toate nişte chichiţe nesimnificative în rutina de acasă. Însă lucruri după care chiar ajungi să suferi odată ce eşti plecat. Te simţi mai departe de tot şi toate ca niciodată şi cel mai crunt e faptul că nici măcar acasă nu te simţi ca acasă.

Atunci când am venit aici, am lăsat acasă totul. Bine, mai puţin cele 30 de kilograme de lucruri cărate după mine. 30 de kile de viaţă. Am lăsat acasă restul din viaţă şi odată ce am venit aici am început o alta cu resurse reciclate din cea veche. Locuiesc într-o casă nouă, dorm într-un pat nou, mâncarea e nouă, viaţa are un set nou de reguli. Să emigrezi înseamnă să-ţi laşi acasă toate locurile preferate, toţi prietenii, familia, şi să începi de la 0. Şi credeţi-mă, nu am fost în viaţă mea mai stors de energie. Oboseşti pur şi simplu. Având în vedere că e un nou stil de viaţă, toate lucrurile funcţionează altfel şi eşti mereu pus într-o situaţie nouă, adesea dificilă. Şi oricât de adaptabili suntem noi că fiinţe umane, odată şi odată tot ţi se pune capac.

La început nu ştii nici măcar cu ce se mănâncă, aşa că o iei treptat, umplându-ţi frigiderul cu mărci noi care speri să-ţi placă şi aranjandu-ţi camera astfel încât să semene cât de cât cu camera în care locuiai acasă. Pleci haihui prin oraş să identifici un parc, un supermarket mai ieftin, staţia de autobuz…şi astfel zilele curg şi curg şi parcă o fac fără tine. Tu deja eşti într-o altă lume, bombardat constant cu informaţii, încercând permanent să te adaptezi noului mediu…

Şi încet, încet, cu chiu cu vai, trec primele săptămâni şi încep cursurile. Apar primii prieteni, primii amici, cu care mai poţi schimbă o vorba două. Cea mai mare problemă când eşti imigrant e comunicarea! La început nu ai cu cine, apoi încet, încet te izolezi,  te sălbăticeşti şi nici nu-ţi mai doreşti să comunici cu cineva! E greu să îţi faci prieteni când eşti în străinătate! Va spun pe bune! Însă, forţaţi de împrejurări, ajungi să găseşti o persoană două pe care să spui că te poţi baza, fie şi câtuşi de puţin.

Acomodarea e grea! trebuie să te acomodezi la vreme, la oameni, la universitate, la noile tale atribuţii, la noile reguli impuse de oraşul în care stai, aşa că uneori e bine să ieşi din acest peisaj! Să călătoreşti! O zi! Să fii turist în oraşul tău! Şi apoi..

apoi se formează un abur de rutină care aduce un dram de ordine în haosul pe care îl numim viaţă şi încerci să-ncepi să-ţi faci un rost în lume. .

În noua lume. Veche.

MIHAI BOGDAN VLĂDUCĂ este student la Universitatea din WORCESTER, absolvent 2013 de CARABELLA și viitor specialist în afaceri…

Citeşte şi

Episodul opt din NERO, BRAC GERMAN, romanul foileton al suplimentului nostru…

PICĂTURA CHINEZEASCĂ cu transparență românească…

Constantin VAENI, un mare regizor al cinematografiei naționale și ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, într-o poveste duioasă…

REVENIRI, un interviu de excepție cu un matematician de elită, profesorul universitar Cristinel MORTICI…

STRATEGII DE DEPĂRTARE, cu un prieten nou, domnul Petrică STOICA…

CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…

MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…

Teodor Constantin BÂRSAN și rubrica lui CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…

Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE în deplasare, la Băile Herculane…

LECȚIA  DE ZBOR, cu Ioana PIOARU…

O poveste cu marele actor Puiu JIPA, în rubrica lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…

CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…

STUDENȚEȘTI, cu domnișoara Alexandra MOCANU…

CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie Daniel TACHE…

CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu  ALEXANDRU…

Doamna Mariana OPREA STATE și ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI…

CULTURA  ECONOMICĂ și doctorul în economie Bogdan CERNAT…

AMERICA LA NOI ACASĂ, cu domana Dana NEACȘU, doctor în filosofie…

POEMELE SĂPTĂMÂNII, cu doamna Constanța POPESCU și domnul Vali NIȚU…

EVENIMENT, revine domnul Radu PETRESCU – MUSCEL…

 REFLECȚII  PEDAGOGICE, cu doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media