Romanul „Moartea vine pe Bahlui” este evenimentul în așteptare, pe care îl semnalăm în ediția noastră de azi. Este, cum am mai spus în alte împrejurări, o sărbătoare stilistică și metaforică…
O îngereasă, pe Copou…
Stau pe gărduţul metalic din sus de Universitate, lîngă chioşcul cucoanei cu ochi cît proiectoarele, negri păcurii, care vinde flori. Mă înțelesesem cu Ema să o aștept aici…
Copou. Amurg. Din senin dăduse o căldură buimacă. Soarele îşi prefiră ultimele raze călduţe prin frunzişul uriaşului arbore gingko din părculețul Titu Maiorescu, loc pe care altădată îl numeam „la balenă”, după forma fîntînii arteziene, care nu funcţiona mai niciodată şi care era locul de întîlnire predilect al studenţilor cu studentele.
Cuprins de vagi aduceri aminte studenţeşti, mă binoclez la piţipoance. Bineînţeles, cu instinctele mult mai… amortizate acum, nu pot repeta stările de atunci. Desigur însă că altfel sînt instinctele studenţilor cocoţaţi şi ei cu fundul pe gard, studenți care mă însoţesc în această intreprindere. Sînt vădit din tagma acelora, care se tem să nu li se întunece cumva mintea de prea multă învăţătură şi care ştiu să trăiască clipa la marea știință: umblă după fete, dau iama prin cele crîşme (sau viceversa), păzesc cu străşnicie tot repertoriul de cîntece studenţeşti (pe care îl vor cînta apoi toată viaţa, după ce se vor înhăma la locurile lor de muncă şi se vor face mangă din cînd în cînd, decent şi la zilele de chenzină).
Am într-adevăr ce vedea. În sus şi-n jos pe bulevard, un Nevski Prospekt al orașului nostru, unduiește o mare de fete şi băieţi în blugi, noua uniformă a tineretului: benevolă şi globalizantă. Seara plicticoasă de toamnă, leşioasă şi leşinată ca o proză de Simirad, este salvată de valurile de blugi, care se revarsă la vale, spre statuia lui Eminescu, ce urmărește cu mîinile aduse a închinăciune frumuseţile filiforme şi mai trupeşe îmblugite. O mare albastră de blugi: şi spălaţi, şi prespălaţi, şi decoloraţi, şi frumos călcaţi, şi revoluţionar nespălaţi, şi „blugi lişenţî”, cum spunea moldovineşte colega mea din Siret, şi rupţi, şi flenduriţi dinadins, cu floricele, cu cănăfiori de mătase şi cu alte bibiluri. Iar la blugi – adidaşi, dar, fireşte, şi pantofi cu ţiu ascuţit şi cu toc, toc cît mai înalt (nu strîmba din nas, cititorule, acum tot mai puţini sîntem aceia, care credem că blugii cu pantofi ultraeleganţi înseamnă ţopenie).
Aşadar, blugi: pe funduri mai ţepene, mai dolofane (ai observat că tinerii sunt tot mai graşi an de an?), mai ascuţite, mai cui, mai obtuze, cu talia joasă la fete, cît mai joasă, pînă în proximitatea cea mai proximă a…(iaca poznă, că eram să scap… păsărica!), mai decente, provinciale, de viitoare profesoare, funcţionare, cu bărbaţi chelind precoce şi plictisindu-se călduţ, duminical şi bahic.
Din cînd în cînd mareea de blugi e spintecată de cîte o bască cu geantă verde în şold, geantă primită cu tot cu cagulă la apărarea antiatomică, chimică, dracu mai ştie, şi rămasă la purtător de pe vremea lui Ceaşcă. Basca cu geantă dispare în interstiţiile Universităţii: e, se vede, instalator sau din ăla care dă apă caldă în cămin la fete şi, voyeurist paşnic, mai trage cu ochiul în baie. Sau mai vezi cîte-o coafură enormă, „cu sarmale” de ţaţă și cu moralitate erectă. Sau poţi vedea pălăriile ridicate, pensionare, universecuriste, cu studii la Moscova, hiritisindu-se: „Omagii doamnei…”, „Ce bine-mi pare că…”, „ Oooo, ce plăcereeee!”. Sau vezi şi cîte o rochie lungă, mai trecută, mai acru-limoniu, care de obicei se întîlneşte cu altă rochie trecută şi mohorîtă, ambele înzestrate cu limbi-elice, care, potrivit căilor neştiute ale Domnului, le umblă în gură de cîteva ori mai repede ca la celelalte făpturi, această morişcă însufleţindu-le oarecum viaţa cenuşie şi acrită.
Dintr-o maşină bengoasă coboară o rochie. Însă de data aceasta nu e una trecută, ci înfăşoară o tînără trăsnet, cum mai puteai întîlni pe vremea comunistă prin tramvaie sau autobuze, mergînd la servici. Astăzi însă pe astfel de fete le mai vezi doar pe la televizor, însă cele mai dotate ajung repejor în Occident sau în vile luxoase, după garduri de beton şi porţi monumentale cu ţepuşe din fier forjat. Mînat de filosofările mele de fante provincial, nu-mi dau seama de la început: Tânăra e… e Ștefoaica! Natalia Ștefoi! Noroc că, fiind pitit după florăria ochioasei, nu are cum să mă observe.
E înaltă, longilină, dar solidă, aşa cam ca Şarapova, cu o rochie azurie, mulată, cu talie joasă, ce-o face să arate şi mai şuie, mai… extraterestră. Nu-i vorbă, să fi fost îmbrăcată şi cu un ţol din cîrpe, că tot te lăsa cu deştu-n gură. Plutesc deja în albastrul ochilor ei galeşi, gata să sară din irişi. Din maşină coboară în grabă şi o „gorilă” îngrozitor de urîtă. Îl văzusem în fundul curții la Vartani, trebăluind la mașină: era noul și urîtul lor șofer. Mamă, ce moacă de confort trei!
-Doamna a zis că…
-A zis, a zis – îl maimuţărește Natalia – mă doare pe mine în… Și se lovește cu palmuţa peste ce o „durea”.
-A zis să vă însoţesc peste tot, insistă urîtul.
-Petrică – se întoarce ea zîmbind îngereşte – nu pot să te iau, că le sperii pe bietele fete. Cu mutra ta de bidon turtit… şi izbucni în rîs. Urîtul rămîne mofluz.
Natalia o ia, azurie şi zurlie, înspre căminele de fete, într-un apus aprinzîndu-și vîlvătaia dincolo de arboretul din Grădina Copou. Se lasă melancholia celor dintîi umbre așternute pe alei… dar mă trezec repede din reverie și pornesc după Ștefoaica. Din mers dau telefon Emei că nu pot veni acum. Să mă aștepte la Boema, știe unde? Vin peste vreo oră.
Acum pot să o focalizez liniștit pe Ștefoaica. Bineînțeles, nu intră în vreun cămin de fete, cum i-a spus urîtului. O ia înainte printre blocuri, pe lîngă cantina studențească, și iese în strada din spatele acesteia. Aștept puțin, ca să se depărteze, după care ies și eu în stradă. Uite-o! Urcă în pantă. Mă iau după ea. Pare a nu se sinchisi de nimic și nu se teme că ar putea fi urmărită. Cotește pe niște străduțe dosnice. E greu de urmărit, dar ce nu face Philip Mîrlău de Bahlui! Reușesc să mă țin după ea. La un moment dat se oprește la o vilă nici prea-prea, nici foarte-foarte și, fără multe fasoane, trage de portiță: închisă. Dar nu sună, nici nu stă mult. Îi iese în întîmpinare un tînăr cu păr mare, care îi deschide portița. Se sărută scurt, dar… cum să îți spun… pregnant. Brusc îl recunosc. Pe băiat îl văzusem la înmormântare. Este colegul cu părul mare, cîrlionțat al lui Cătălin Vartan. El sărise să ridice fusta pe pulpele Nataliei, atunci cînd aceasta căzuse pe movila de țărână. Cei doi dispar după niște trandafiri. Apoi intră în casă, după cum aud o ușă trântindu-se. Din locul în care mă aflu, după un salcâm ciuntit de pe stradă, nu văd ușa. Aștept vreo zece minute. În fine, mă apropii. În grădinița cu trandafiri – o bătrână cu șorț de piele. Șade cu spatele, în genunchi, și taie trandafirii cu un foarfece. Strig „Doamna!”, dar nu mă aude. Strig iar. Un câine din fața casei începe să latre. Apoi și câinii de prin vecini. Dar bătrâna nu reacționează în nici un fel. Brusc îmi dau seama că ruda sau gazda tânărului cârlionțat e surdă. Probabil că așa se explică modul lor nonșalant de a intra în casă.
Nu mai insist. Oricum, ce era de aflat, aflasem. Sigur că acum în casă are loc o partidă de sex în draci. Poate și niscai planuri? Las întrebarea fără răspuns și mă îndrept grăbit spre Boema. O recunosc imediat pe Ema. Se află la o masă cu două colege…
RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, traducător, un prozator talentat și iubitor de Ion CREANGĂ…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul 14 al romanului foileton scris de Ionuț CRISTACHE…
Alte lame de cuțit, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ, în rubrica sa LA BORTA RECE…
SUBSTITUIRI, episodul al doilea din confesiunile americane ale doamnei Dana NEACȘU…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu marele regizor Constantin VAENI…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, desigur…
Dana NEACȘU, din New York și AMERICA LA NOI ACASĂ…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ, cu domnul Ioan VIȘTEA…
Domnul Ioan VIȘTEA și rubrica sa TERAPII ÎNGÂNDURATE…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
Un scriitor de mare valoare, Octavian SOVIANY și rubrica lui SOVIANYSME…
JUNIORI DE CARABELLA, adică Marius Alexandru DINCĂ…
Alt JUNIOR DE CARABELLA, Daria Stemate…
Domnul profesor Alexandru IACOB și rubrica lui REFLECȚII MINORE…
Doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU, cu rubrica sa CULTURA URBANĂ…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ și marele actor Puiu JIPA…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu sociologul Teodor Constantin BÂRSAN…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
Domnișoara Ioana PIOARU și LECȚIA DE ZBOR…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica sa CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN și REFLECȚII PEDAGOGICE…
CULTURA GLOBALĂ, cu domnul Radu GEORGESCU…
CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie, profesorul Daniel TACHE…