Cum e să fii profesor astăzi, în România, m-a întrebat fostul meu dascăl de filosofie, din liceu…Răspunsul s-ar încadra pe o linie continuă care merge de la „cumplit” și „îngrozitor” până la „sublim” (nu în sens ironic în legătură cu acest ultim termen). Am să merg de jos în sus pe această linie, care într-un fel poate să fie o analogie a periplului lui Dante din Infern până în Paradis. Este îngrozitor să fii profesor astăzi. Nu știu cum vedeați lucrurile dumneavoastră, atunci când eram eu elev – dacă resimțeați că venind la școală mergeți în Infern, apoi, altădată, în Paradis, atunci înseamnă că avem de-a face cu un fenomen tipic profesiei acesteia. Care sunt explicațiile mele astăzi despre acest „cum este”? Evit să am un discurs „corect politic” despre acest subiect și am să spun exact ceea ce simt și gândesc, deși acest lucru ar putea să sune destul de dur. Așadar, este cumplit pentru că mă aflu între două fronturi care își folosesc din plin artileria grea. Pe de o parte este elevul/studentul, care pierde de la an la an în calitate, astfel încât ajung mereu să spun: „gata, mai jos decât acum, nu se poate”. Acest lucru nu este neapărat foarte rău pentru două motive: în primul rând, pentru că astfel sunt solicitat foarte tare să găsesc soluții – de a-i atrage să citească anumite lucruri, să scrie, să creeze – și astfel simt că nu mă irosesc, că fac într-adevăr ceva constructiv la rândul meu, că ajut. (Mă gândesc de multe ori la parabola biblică care prezintă cât de mult se bucură păstorul când salvează o singură oaie, chiar neglijându-le pe celelalte). Apoi, această scădere a nivelului, care nu este specifică doar României (profesori de-ai mei, din Franța, se plâng de acest lucru continuu) are și avantajul că este un „fundal” puternic contrastant, în sensul că acum se văd ușor cei care ies din turmă. Fiind atât de rari, mă bucur nespus când îi observ și cred că uneori îi copleșesc cu energia pe care o investesc în ei. Partea pe care o găsesc cu adevărat negativă, în acest sens, este că școala a devenit o imagine în oglindă a politicii. Noi nu avem o adevărată școală, așa cum nu avem o adevărată democrație. Știți, orice regim politic are o față negativă – monarhia conduce în timp la tiranie, aristocrația la oligarhie – și nimeni nu strigă destul de tare astăzi că nu ne mai aflăm demult în democrație, ci în ochluocrație, adică în puterea gloatei, a mulțimii, nu a cetățenilor. Avem, așadar, o școală ochluocratică, în care orice individ contează atât de mult, încât nu este eliminat sub nicio formă, dacă nu respectă anumite valori sau exigențe minime – atâta timp cât este redus la valoarea de element dintr-o turmă și acționează ca atare, reprezintă Valoarea socială și pentru asta orice îi este scuzabil, chiar și faptul că nu are nimic de-a face cu școala. Avem o școală fără școlari, în mare parte. Mulți, foarte mulți elevi și studenți, nici nu știu exact care este esența acțiunii de a învăța; sau nu știu să o exprime într-un discurs coerent. Al doilea front este acela al profesorilor – al anumitor profesori, care din păcate, devin majoritari, ca într-o adevărată gloată, dar de astă dată a acestei profesii. Avem acum o școală fără profesori. Plagiatul, corupția, lipsa completă de statut moral care să poată deveni eventual un model, măcar la o mică fracțiune dintre studenți, nu constituie decât capetele de listă ale tarelor din această parte de front. Mulți încă mai au curajul să spună că școala românească mai dă studenți exemplari la olimpiade. Așa este, dar nu Școala îi dă, ci devotamentul anumitor indivizi, anumitor profesori care încearcă tot timpul să învețe și să facă din meseria aceasta o vocație. Ca să închei în ton optimist, urcând pe graficul sentimentelor care mă încearcă în momentul în care mă raportez la școală și la profesorat, partea sublimă – nu în sens ironic, iarăși – care-mi dă energie cu adevărat și mă ține locului fără să mă gândesc să îmi schimb meseria, constă în faptul că văd efectiv că există un potențial fantastic aici. Adică, întorcându-mă din Franța, care are un sistem fabulos de învățământ, greu de egalat, dar care este atât de rafinat încât nu își mai vede părțile negative, am observat că a fi profesor în România nu este deloc o acțiune în zadar. Asta dacă vrei cu adevărat. Există, așa cum îmi spunea același profesor de acolo, Jean-Pierre Cléro, o efervescență – atunci când este – care nu poate fi egalată decât de cei care vor cu toată ființa lor să se salveze prin cunoaștere. Am sentimentul, așadar, că școală în adevăratul sens al cuvântului nu mai avem demult, avem doar câțiva profesori răsfirați prin ruine, care caută acul în carul cu fân, dar simplul gând ca aceștia există – îi și văd de altfel în carne și oase, căci am avut norocul să întâlnesc mulți astfel de profesori la noi, începând cu liceul – mă face să fiu convins că educația nu va muri complet la noi, indiferent de cât de grele sunt artileriile gloatei.
POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; NERO, BRAC GERMAN, episodul 16…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; Astăzi îmi permit să fiu sentimentală…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Unde este Țugurlan?…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Zâmbete și… zâmbete…
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Poveste de iarnă…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Târgoviște, 1938…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; Dor și timp…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Un film…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Felinarele din Piața Metus…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN; În cursa timpului…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA; Despre ce este vorba…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Pe urmele japonezilor…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ ; O samă de măscări…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 4 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ – Ioan VIȘTEA; Mica sirenă…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; O cafea amară…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ ; Dor și vis…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA ; Așteptare…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Miahela MARIN; Teama de a fi român…
SOVIANYSME – Octavian SOVYANI; Am fost un copil reușit?( 2 )
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan VLĂDUCĂ; Despre morcovi și inflație…
Facebook
WhatsApp
TikTok
