Aceștia sunt cei trei termeni care definesc formele iubirii, atașamentului și tendinței spre unire al ființelor în concepția celor din Antichitate. Grecii erau niște fini observatori ale acestor forme interumane, sau între o ființă umană și o entitate abstractă, fie aceasta o ființă supra-pământească sau o Idee. Aceste nuanțe sunt foarte bine descrise în dialogul lui Platon, Lysis, sau despre prietenie.
Erosul este prima formă care definește dragostea. El este oarecum impus nouă, ca ființe umane, fiind într-un fel condamnați la Eros. Acesta apare brusc, ca o lovitură năprasnică și ca un imbold care cu foarte mare efort poate fi potolit parțial; dar în esență suntem lăsați pe mâna lui, care dispune de noi după bunul său plac. Este lecția primă pe care trebuie să o parcurgă oricum toți elevii de pe planeta aceasta. Este, totodată, și un maxim de extaz pe care îl putem atinge „închiși în carne”. Într-un fel, Erosul este adaptarea iubirii și forma pe care aceasta o ia când este închisă în materie. Și, ca în poveștile din copilărie, în care un personaj simplu, păzitorul de porci sau de gâște, pornește în marea sa aventură, ajungând în valea deliciilor, uită să mai plece de aici, continuându-și căutarea, și se trezește într-o buclă fără sfârșit. Lumea începe și se oprește în această vale, care fără să îți dai seama devine și o Vale a Plângerii. Erosul, ca și celelalte forme, se poate vicia.
Filiosul este lecția a doua, după Eros. Este deja cu mult mai dificilă decât prima, care încă folosește multe artificii și măști, pentru a ademeni participanții la a intra în hora erotică. Filios presupune deja o intelectualizare. Gândul este cel care ordonează acțiunile în vederea înțelegerii de astă dată a iubirii, nu numai a trăirii sale ca atare. Dacă doriți să vedeți cât de grea este practicarea acesteia, numărați-vă prietenii – cei cu care ați depășit formele erotice – și veți vedea cât de bine ați priceput ce este filiosul. Filia este ceea ce noi am numi astăzi „prietenie”. A nu se confunda deci cu erosul! În filios am depășit deja erosul; cei care privesc doi prieteni care împart o relație de filie ca fiind de fapt încă într-o relație erotică, se înșeală, iar această iluzie se datorează faptului că privitorul nu poate să înțeleagă ceea ce îl depășește și judecă doar în schemele care îi sunt proprii. Astfel, dacă ne gândim din nou la Antichitate, și ne oprim doar la o carte extrem de interesantă – carte care nu este nici eseu, nici beletristică – este vorba despre Le sexe et l’effroi a lui Pascal Quignard, atunci vom înțelege aproximativ dimensiunea formelor iubirii care era prezentă în acele timpuri. Homosexualitatea filosofilor, mai ales a celor din grădina Academos-ului, nu are nimic în comun cu ideea noastră despre homosexualitate de astăzi. Se pedepsea cu moartea o relație de acest gen, înțeleasă în sensul nostru de acum. Filia este, în concluzie, o formă rafinată a Erosului, care s-a detașat complet de sexualitate. Eliminați sexualitatea din relația erotică, apoi intelectualizați mult această relație, treceți-o prin gândire și prin inimă la modul autentic, și se obține filia. Bineînțeles că fenomenologia aceasta este cu mult mai complicată, dar cam aceasta ar fi silueta sa, prezentată în două vorbe.
Agape este forma următoare. Dacă într-o viață de om putem să ne declarăm fericiți dacă am ajuns să flirtăm cu gândul că atât erosul cât și filia au trecut ocazional pe lângă noi, lăsându-ne o subtilă impresie de înțelegere a lor, atunci Agape se întâlnește cu adevărat extrem de rar. Această formă a iubirii nu mai este împărțită doar între ființe care se pot atinge, prezenta față în față. Agape este forma de iubire dintre o ființă umană și Dumnezeu. Cum poți iubi ceva/pe cineva pe care niciodată nu îl vezi și niciodată nu ți se adresează într-un mod concret? Acesta ar fi suprema provocare. Dacă Filia, pe lângă Eros, este ceva extrem de greu de atins, atunci o distanță și mai mare este între Filios și Agape. Efortul este mare, Agape venind oarecum ca un opus al erosului. Dacă Erosul se baza mult pe instinct și pe natural, atunci Agape se bazează în totalitate pe „gândirea inimii” și pe supra-natural. Această iubire este cu adevărat cea mistuitoare pentru că te scoate, ca om, din condiția de ființă a naturii și te plasează deasupra acesteia.
Dar cu mult mai cunoscute nouă sunt formele viciate ale acestor forme ale iubirii. Erosul se transformă într-o curvăsăreală autentică, Filios se transformă într-o amiciție de birt, reducându-se deci la un fel de beție (prietenii buni par a fi doar cei care împart berea, și cam la atât se reduce acest Filios), iar Agape se transformă într-un fanatism găunos, închis și destul de exploziv. Dar despre aceste forme nu este cazul să mai vorbim, căci suntem ceva mai inițiați într-însele.
POMPILIU ALEXANDRU este doctor în filosofie, lector universitar la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște, artist fotograf și, mai ales, absolvent de CARABELLA…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul unu al noului ROMAN FOILETON al prozatorului Ionuț CRISTACHE…
EVENIMENTE ÎN AȘTEPTARE, despre o prietenie cum nu va mai fi…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu marele regizor Constantin VAENI…
PRIETENI LA CULTURA DE SÂMBĂTĂ, domnul Radu PETRESCU-MUSCEL cu o tulburătoare evocare…
LONDRA LA PAS, cu prietenul nostru Cristian Gabriel GROMAN…
Cătălina CRISTACHE, despre prietenie, în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN, tot despre prietenie…
Mihaela MARIN scrie despre prietenie, temă pe care ne-a propus-o, în CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, cu autori români și prieteni…
Puiu JIPA și rubrica lui, AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
CULTURA ONLINE, cu profesorul dr. Daniel TACHE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
