Mi se-ntâmplă uneori să mă trosnească o iluminare, o stare de graţie, ceva supercalifragilistic, adică să înţeleg “neşte chestii”. Acuşicuşica (eu am creat adverbul şi mi-s foarte mândră) m-am lămurit în legătură cu două aspecte importante ale vieţii: că Murphy avea perfectă dreptate când demonstra printr-o mulţime de legi d-alea de-ale lui că întotdeauna e loc pentru mai rău şi că Octavian Paler ştia el ce ştia când spunea că aflarea în treabă a devenit sport naţional la români. Dacă vă-ntrebaţi ce anume mi-a adus iluminarea despre care vorbim (că mi-am adus aminte, cine mama Ana a introdus calcul ăsta lingvistic tâmpit, “a face vorbire”?), răspunsul e limpede ca apa aceea pură de-o beau părinţii şi copilul brazi în reclama cu “La culcare, gata cu fotosinteza”: simulările înlănţuite într-un dans dement, în care nu m-am prea prins care-i treaba cu elevii, dar ştiu că profesorii îşi vor scrânti creierii de numa’, numa’.
Evident, marea idee aparţine bravului nostru ministru, care mărturisea acum vreo două zile că nu face nimic din capul lui (chiar asta a fost exprimarea, fir-ar), ci urmează (de ce?) modelul norvegian. Frate, îmi zic eu, care gândesc cu capul personal fără teama de a-l uza, e prea frumos, spre magnific, dar n-om fi noi, popoarele astea două, cam diferite, aşa, structural, social, geografic, ca număr de elevi şi concordanţă între cerere şi ofertă pe piaţa muncii, ca parale investite în domeniu şi multe altele? Păi cam da, dar ce importanţă are? Un ministru e francofil, altul e norvegofil (sunt într-o perioadă de creare a noi cuvinte, cu care doresc să rămân pe vecie în DEX, DOOM 150, DLRM etc), aşa că ne putem aştepta şi la apariţia unuia…columbofil (nu cu porumbeii, dragi prieteni, ci cu iubirea de Columbia, nu vă faceţi că nu pricepeţi). Deci să reformăm ce nu fuse reformat încă, ba şi ce a fost reformat de mai multe ori, să ne facem că nu ne vedem capul (ăla cu care nu gândim) de probleme ce musai trebuie rezolvate, cu alte cuvinte, hai să ne aflăm în treabă…mare.
Şi ne aflăm. Au fost simulările la clasa a VIII-a, cu toată nebunia: camere, doi asistenţi (de regulă aduşi din timpul lor liber), xeroxat de simţeai cum oftează copacii patriei, asistentă medicală pentru cazul în care leşină vreun copil stresat, mă rog, distracţia completă. Profii sunt anunţaţi că pardon, scuzaţi, treceţi dumneavoastră la corectat, unii dimineaţa, alţii după-amiază, în funcţie de cum au ore, pe care trebuie neapărat să le facă. Aha, cam douăsprezece ore pe zi, dar fără varianta a douăzeci şi patru de ore libere în ziua următoare. De plată nici nu poate fi vorba, că doar suntem nişte şpăgari nenorociţi, n-avem nevoie de bani. Eşti bolnav, lipsit de rezistenţă fizică, gravidă cu greţuri dimineaţa, la prânz şi seara, ai copil mic sau unul de trebuie luat de la şcoală, ai programare făcută de o lună nu ştiu unde, trebuie să ajungi la maică-ta, că nu-i e bine, ei, astea sunt problemele tale şi nu privesc pe domn’ Pricopie, da-i-ar Dumnezeu o sclipire de gândire! În vremea aceasta, tabăra cealaltă – a elevilor – resimte plenar venirea primăverii; unii nu s-au prezentat la simulare, că scrie în metodologie că nu sunt obligaţi, alţii nu i-au acordat nicio însemnătate, fiindcă notele nu se trec, profii corectează în timpul liber şi pe gratis aşa, că le face lor plăcere, cum să stresezi copilul omului cu obligaţii, note şi alte spurcăciuni? Mai există şi alte aspecte, despre care sunt convinsă că învăţământul norvegian habar n-are. De exemplu, aşteptându-mi consoarta pe lângă o şcoală (nu dau nume, şcoală serioasă), aud nişte “simulanţi” spunând că X-ulescu a scris răspunsurile la grila de la matematică de la colegul, în vreme ce asistenţii preluau lucrările, iar elevul A l-a împuns continuu pe B cu degetul în spate, ca să-i dea şi lui rezolvarea la problema de geometrie, deşi aceiaşi asistenţi l-au ameninţat că-l dau afară, ba chiar s-au postat lângă perseverentul obiect educaţional. N-ar fi exclus ca în zilele următoare asistenţii să fie reclamaţi c-au stresat copilul. Pe de altă parte, mă gândesc că în alergătura asta de colo-colo, între grija că n-au când să mai facă o ciorbă pentru copiii personali şi că, uite, deja trebuie date extemporale, trebuie alte subiecte decât anul trecut, clasa de acum e mai bună/slabă, să vezi că se duce naibii notarea ritmică şi obiectivă, fiindcă lucrează în acord global la note şi e musai, cum-necum, să facă evaluarea celor 33-36 de elevi dintr-o clasă, profesorii pot fi mai exigenţi sau, din contră, mai lejeri în corectare, pot greşi chiar, deoarece – indiferent ce cred unii de nu gândesc cu capul lor – suntem oameni, nu roboţi.
A, până acum a fost cum a fost, dar să vedeţi la simulările de bacalaureat, începând cu 3 martie, ca să le iasă profesoarelor din cap vreun gând de mărţişor sau flori, obiecte ce dovedesc clar şpăgărenia; de-o cutie de bomboane nici nu mai aduc vorba, e puşcărie curată. Mă voi interesa dacă la norvegieni e la fel. Oricum, vom avea două bacuri în toată legea, fiindcă dau simulare şi cei de clasa a XI-a. Ia ghiciţi domniile voastre cine corectează şi când. Păi nişte fraieri care, după cum se vede, nu zic nimic, merg adiba şi înjură între ei. Nu ştiu ce-aş putea face eu personal; m-am gândit să fac greva foamei, dar aş crăpa înainte să se prindă ăştia, fiindcă am diabet, apoi am zis că pot încerca să mă leg cu lanţuri de ceva de pe lângă Prefectură, dar lumea ar zice doar că sunt dusă cu pluta, mă mulţumesc să scriu şi să aştept sugestii sau reacţii. Eu nu le am cu tehnica digitală, dar poate se găseşte cineva să trimită articolul acesta domnului iubitor de norvegieni. Nu că s-ar rezolva ceva, dar e posibil ca domnul să priceapă că există inşi care îl detestă. Ce fac sindicatele este pentru mine o altă necunoscută, nu văzui niciun lider sindical să sufle vreo vorbuliţă, mă refer la cei naţionali, că dinspre cei locali nu am speranţe. Nu sunt ei trataţi ca sclavii pe plantaţie, deci nu au nimicuţa de obiectat.
Cât va dura oare să se corecteze lucrări de la două bacalaureate în paralel cu mers la serviciu? Când mai corectăm lucrările de la clase, când facem zecile de documente de la dosarele catedrelor, plus procese-verbale, şedinţe cu părinţii, caiete de lectură şi multe, multe alte lucruri? Dacă mai aud prostia aia cu patruzeci de ore pe săptămână o iau razna, căci una e să faci febră musculară cărând un motor şapte ore de la un capăt la altul al secţiei (vreo oră este pauza de masă şi schimbatul pentru ieşirea din tură) sau să-ţi bei cafeluţa amânând perfuzia, iar alta e să-ţi distrugi zi de zi mii de neuroni. Meseria asta a noastră se face cu acel cap cu care nu gândesc nişte persoane, uneori e muncă silnică, l-aş pune pe domn’ ministru să lucreze o săptămână la o şcoală de cartier, la o clasă care să aibă şi elevi cu CES (declarat, vreau să spun, că nedeclarat…). Numai doamna Antonescu este convinsă că elevii români sunt geniali, noi – pălmaşii – ştim că lucrurile stau altfel, că nu mai putem face cu elevii actuali ceea ce făceam cu aceia de acum câţiva ani, nu neapărat fiindcă sunt mai puţin dotaţi intelectual, ci fiindcă nu le mai pasă, că sunt blazaţi sau chiar depresivi, neştiind ce le poate oferi societatea asta bolnavă. Fiică-mea a învăţat mereu, uite că termină facultatea, a aplicat de m-am săturat eu, dar angajatorii vor ori experienţă (de unde, dacă abia ai terminat facultatea?), ori intershipuri neplătite, să-i corvodească pe amărâţi gratis. În plus, vreau să se dea simulări şi la sport, muzică, desen şi alte d-alea, căci, în mod paradoxal (pentru norvegieni, desigur) avem cu toţii acelaşi salariu.
Putem da o simulare pe săptămână, putem omorî jumătate dintre profesori prin extenuare, putem vorbi despre Norvegia sau Congo, nu se va rezolva problema unei societăţi în cădere liberă. Când abia îţi târăşti viaţa, când te rogi să-ţi mai dea Dumnezeu zile ca să-ţi hrăneşti copilul până şi-o găsi de lucru, când fiecare zi de mers la serviciu devine un calvar, nu poţi face nimic ca elevii să nu vadă toate astea la ei acasă şi să se întrebe dacă merită să-şi zăpăcească mintea. Nu poţi trata învăţământul fără legătura cu o mulţime de alţi factori, căci el implică oameni, mulţi oameni, iar aceştia au probleme, boli, dureri ascunse, gânduri şi speranţe care nu se împlinesc. Mă refer deopotrivă la elevi, părinţi şi profesori, pe care toţi isteţii au grijă să-i asmută unii împotriva altora. Staţi să vedeţi când s-or afişa rezultatele la simulările astea. Acum 20-25 de ani, subiectele de examen erau grele de tot, învăţau omuleţii pe rupte, bacul era chiar un examen al maturităţii; astăzi facem subiecte din ce în ce mai simple, mărim numărul de locuri la facultăţi şi, desigur, mai dăm şi noi o simulare, ca pedeapsă pentru profesori. E bine? Fără îndoială. A, să nu uit. În mai sunt simulări pentru clasa a VI-a, ce dacă bieţii ştrumfi nici nu pricep ce-i aia, las’ aşa, că uite, şi norvegienii pot oricând să ia modelul românesc şi, la urma urmei, ce să mai spui de elevii de clasa a II-a şi a IV-a? Dacă face vreunul pojar sau oreion tocmai atunci, cred că va fi şi o a doua sesiune, normal. N-ar fi mai bine să lăsăm copiii să înveţe ortogramele şi tabla înmulţirii, iar noi să dăm nişte examene de sfârşit de ciclu şcolar cu subiecte de-adevăratelea? Cică nu, ăsta e învăţământ comunist, aşa că vom continua reforma spre dezastrul total.
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; NERO, BRAC GERMAN, episodul 17 ( ultimul) …
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; ce să-i faci / așa e jocul…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU ; Justificări comuniste…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Două sărbători ale iubirii…
CONEXIUNI – Ştefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Gânduri răzlețe…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Târgoviștea anului 1917…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Opinii critice?
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Visul american și coșmarul corporat…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Ilina și crema de ciocolată…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Invazia melcilor…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ ; Alte lame de cuțit…
SUBSTITUIRI, confesiuni americane, episodul 5 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Prima noapte…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Dintr-un volum în pregătire…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ ; Sunt ceea ce iubesc…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA ; Pictura, tăcerea minții…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA; România, plai de dormi..
PRIETENI LA CULTURA DE SÂMBĂTĂ – Lavinia Georgiana OPRESCU; Un suspin…
Facebook
WhatsApp
TikTok
Total de acord. D-na prof Mihaela Marin ma simt ‘ocrotit’ de o astfel de luare de pozitie. Asa este, suntem oameni nu roboti. Da’ cine dintre votatii nostri este in stare sa priceapa ca suntem oameni, nu manevrati, nu posesori de stampile din 4 in 4 ani? Nu dormim in parlamente si nu ne umplem conturile de buna-stare. De-abia daca ajungem la pensie si cand vine vremea, ne chinuim sa existam nicidecum sa traim. Total de acord cu dvs d-na prof Marin.
Situația actuală ni se datorează. S-o suportăm cu stoicism! Uraaa, pentru învățământul comunist! Îl vreau înapoi!
O deviză potrivită: Din greșeală în greșeală spre victoria finală!
D-na profesoara Mihaela Marin,
Va impartasesc indignarea, dar as dori sa pot face mai mult de atat, sa nu mai simt ca ma sufoca neputinta. Noi, dascalii, ar trebui sa ne facem respectati si ascultati in tara asta. Daca nu noi, atunci cine? Ar trebui sa fim uniti si sa sanctionam orice abuz al guvernantilor nostri. Ar trebui sa le furnizam acestora idei care sa duca la imbunatatirea starii de lucruri din invatatmant. Nu trebuie sa iesim in strada pentru asta, putem sa ne formulam opiniile in petitii sau memorii pe care sa le facem publice prin toate mijloacele mass-media. Dumneavoastra si alti profesori priceputi in ale scrisului ati putea fi purtatorii nostri de cuvant. De ce nu ar deveni Gazeta Dambovitei tribuna de la care dascalii damboviteni sa se faca auziti? Daca nu ne trezim si nu actionam cat mai repede, va fi vai si amar de noi si de urmasii nostri.
Tot respectul si solidaritatea. Eu acum o saptamana am postat pe pagina mea de facebook si pe cea a ministrului urmatoarea scrisoare deschisa care semnaleaza aceeasi situatie. Ce credeti ca s-a intamplat? Au sters-o. Nu ma mira, dnul miistru vrea o cariera politica mai nou,nu poate fi criticat. Eu vreau sa concep o petitie online, poate ma ajutati cu idei,ar imi trebuie un pic de timp si dupa cum spuneati ,nu il avem..
Scrisoare deschisa :
Cand vom aboli sclavia si umilinta in invatamant?
Ma uit la fiul meu care nu are decat 6 ani si ma gandesc, oare voi mai rezista cat sa il vad mare , la casa lui si tot eu imi raspund ….in ritmul acesta nu am cum. De ce ? adesea sunt intrebata de ce ne plangem de salarii mici ca nu stam la scoala decat 4-5 ore pe zi.Pai sa vedem 20 ore pe saptamana de curs, sute de extemporale de corectat, sute de hartii de completat,mesaje catre parinti,consultatii, consilii,situatii primite azi si de raportat tot azi daca se poate,ore suplimentare de pregatire neplatite, olimpiade scolare si concursuri si daca esti un profesor responsabil incerci din toate puterile ca aceste lucruri sa nu afecteze calitatea actului educational, sa ramai concentrat,disponibil si receptiv pt elevii tai care nu au nici o vina pentru toata aceasta situatie. Daca lucrurile s-ar opri aici poate as putea duce,dar s-a intrecut orice limita a decentei si s-a ajuns la incalcarea flagranta a drepturilor omului. Toti profesorii suntem platiti la fel dar responsabilitatea si munca sisifica pe care o duc profesorii de matematica,romana si istorie pt clasele de uman nimeni nu o vede si nu o apreciaza. Eu numesc asta sclavie. Cine credeti ca supravegheaza,corecteaza acele simulari de la clasele aVIIIa,XI,XII ? in saptamana 1-7 martie eu ar trebui sa imi fac orele normale,sa recuperez orele pierdute in saptamana de iarna chiar daca eu am rezolvat toate acele pr de incheiere de semestru in timpul meu,sa supraveghez si sa corectez sute de lucrari de clasa a XI a si a XIIa de simulare de bacalaureat pe timpul,nervii si efortul meu. In saptamana aceea vor sa fim prezenti si la ore si la simulari si in centre de corectare in acelasi timp.Dumnezeule suntem oameni nu animale de jug. Poate va intrebati de ce responsabilitate vorbesc. Eu am 30 de elevi pt care raspund daca iau sau nu bacalaureatul,la matematica e obligatorie proba pt clasele de real, nu e un optional la care l-ai putea sfatui sa nu dea proba respectiva. pe semestrul acesta am lasat 20 de corigenti,fiecare a avut cel putin 2 sanse de salvare,aveti idee cate mesaje am trimis paritilor,la cate sedinte am fost ca sa ii avertizez si sa imi ofer srijinul, cate teste elaborate si corectate? Pt ce sunt intrebata. Iti ridica cineva vreo statuie? Nu. Si fiti siguri ca nu sunt singura. Nu suntem toti niste spagari nenorociti dnule inspector general . Nu ne mai trimiteti documente de combatere a coruptiei. Asumati-va raspunderea.. Domnule Ministru sunteti profesor cum puteti semna astfel de ordin.? Sindicatele unde sunt? Eu sunt decisa ca protestul meu sa il fac auzit. M-am saturat de umilinta. Astept sa va alaturati mie si orice idee de a mi face protestul auzit as vrea sa mi-o impartasiti. Cum aduc aceasta problema pe agenda responsabililor?
‘…căci una e să faci febră musculară cărând un motor şapte ore de la un capăt la altul al secţiei (vreo oră este pauza de masă şi schimbatul pentru ieşirea din tură) sau să-ţi bei cafeluţa amânând perfuzia, iar alta e să-ţi distrugi zi de zi mii de neuroni…” asta putea lipsi, in rest,ok!
Bravo. Adevar ati grait! Si noi stim, si ei stiu, dar nu lepasa. Sunt ocupati cu politichia. Ne dau de lucru ca sa injuram mai mult si sa gandim mai putin.