CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN: DE-A ŞCOALA OARBA

              Aşa cum cred că v-am convins deja, pentru mine serviciul este un loc încărcat de energii pozitive, unde mă duc plină de entuziasm aproape zi de zi, regretând amarnic că există sfârşit de săptămână şi fiind cât pe ce să mă trezesc şi sâmbăta la şapte pentru a mă bucura de beneficiile acestui spaţiu (aproape) sacru, devenit o axis mundi a vieţii mele de profesor. În plus, spiritul meu de aventură este pe deplin satisfăcut, căci nu ştiu niciodată ce mă mai aşteaptă aici, ce mai aflu, la ce pericole să fiu cu ochii-n patru, aşa că Jules Verne este bebe cu călătoriile lui spre centrul pământului, aventurile pe Amazon şi tot ce face Fogg în rotocolul dat planetei în optzeci (gurile rele zic că în optzeci şi una) de zile.

            Aşadar, după ce un aer arctic mă izbeşte în faţă la intrarea în corpul vechi al şcolii, constat că transpiraţia rezultată din încălzirea excesivă a celui nou îmi îngheaţă pe şira spinării, producând – paradoxal – încălzire globală la nivelul nasului, care începe a şiroi, acompaniat de nişte zgomote imposibil de reprimat, deşi maică-mea m-a învăţat că o doamnă n-ar trebui niciodată să le lase auzite de ceilalţi. Prinsă însă în entuziasmul aventurii, nici că mi-a mai păsat de fonfăială, mai ales că elevii făceau şi ei acelaşi lucru, iar colegii se pregăteau de un concert similar. De ce se dă căldură discriminatoriu – întreb eu ca fraiera – să se dea mai puţină, să ajungă la toate clasele. Păi nu merge – mi se comunică de către un camarad de frigider – că nea Nicu a ieşit la pensie, iar nea Vali are câteva zile de concediu. Ahaaa, pricep eu într-un târziu, n-avem pe nimeni să apese pe butonul centralei. No, no, sare altcineva, de fapt centrala nu are termostat, nici anul trecut n-a avut şi se pare că nu va avea never ever. Rezolvarea problemei rămâne pentru o dată ce se va stabili ulterior, deci cobor din pod şuba şi scot de la naftalină mănuşile de mi le-a făcut cadou fiică-mea toamna trecută, doritoare fiind ea să nu rămână orfană prin congelarea mamei.

         Smârcâind aşa din nas, plec să trag o ţigară, pe considerentul că unde e fum e şi căldură; considerentul se dovedeşte fals, dar ce mai e adevărat în zilele noastre, n-avem timp să ne plângem, pauza este scurtă, ora de curs şi arta predării sunt lungi. Din ce în ce mai lungi… Găsesc în zonă un coleg cu o culoare a feţei cum îi place popii, de mi-e şi frică să-l întreb de vorbă; în minte mi se declanşează începutul melodiei “Zombie” a lui Cranberries, dar sunt femeie-n toată firea, ce naiba! Omul mărturiseşte oarecum jenat că are o pârdalnică de bronşită, că nici n-a putut face testul de capacitate respiratorie şi că are concediu medical la urgenţă. Păi ce caţi, neică, la şcoală, mă minunez eu, dar apoi îl înţeleg: avea nişte lucrări programate, plus ceva scripte ajunse la dead line, aşa că bronşita să aştepte olecuţă, ce, e de capul ei? În plus, cică trebuie să-şi aducă înlocuitor de specialitate. Acum, lăsând gluma la dracu’, mă întreb dacă-şi bate cineva joc de noi; eu sunt angajat, plătesc asigurări de sănătate de mă ustură şi am dreptul consfinţit prin constituţie – cărţulie subţirică ajunsă de râsul oricărui potentat al momentului – la până trei luni de concediu medical, căci – oricât de ciudat ar părea – şi profii fac infarct, cancer sau operaţii pe creier, deşi ar trebui să aibă bunul simţ să-şi programeze bolile astea în concediul de odihnă. E treaba directorului şi a inspectoratului şcolar să asigure înlocuitor, nu a mea, că există posibilitatea să crăp direct, fără să mai am timp să trimit pe cineva în locul meu; promit ca – dac-o fi şi-o fi – să-mi fac puţin timp să trimit pe cineva la dracu’. Oricum, nu pricep de ce echipa managerială nu se pune de acord: un element al echipei mă apostrofa mai săptămâna trecută că mor de la fumat şi şcoala trebuie să-mi găsească înlocuitor, celălalt zice că trebuie să mă ocup singură de bunul mers al procesului instructiv-educativ. De aici rezultă că nu poate fi vorba despre nicio echipă şi nici despre manageriat ceva, ci doar despre niscaiva abuzuri, pe care nu văd de ce le-aş accepta. De când mi-a ieşit măseaua de minte n-am mai avut nici ruşine, nici teamă, dar m-am procopsit cu o coloană vertebrală solidă, în ciuda cifozei dobândite de la stat aplecată asupra lucrărilor, tezelor, eseurilor şi a multor, multor cărţi, pe care le recomand cu căldură şi altora, poate îi fac mai deschişi la minte. O să spuneţi că sunt infatuată, dar nu-i aşa, doar am înţeles că nu-mi permit să fiu modestă, că mă ia lumea de proastă; or, mai bine să se spună că sunt a dracului decât că sunt idioată.

          Mai e o chestie care mă nedumireşte aşa de tare, că stau – cu Blaga alături – aplecată peste toate întrebările lumii: de ce unii trebuie să-şi aducă înlocuitor şi alţii ba şi-mi amintesc că o altă colegă şi-a luat concediu fără plată şi a trimis şi om în locul ei. E pe ideea şi ştiţi voi cum, şi cu banii luaţi. Aceeaşi uimire mă face insomniacă în privinţa criteriilor după care gardianul lasă unii elevi să iasă din curtea şcolii, iar pe alţii nu. Cei fără noroc stau la gard şi aşteaptă pe ceilalţi să le cumpere şi lor un cico sau o eugenie, că-i ia cu leşin la inimă de foame, dar nu-i compătimesc neam, să pună mâna să-şi facă pacheţel de-acasă, că profii sunt rezistenţi la orice, de la prostie la mirosuri grele. Eeee, şi staţi să vedeţi cum s-a supărat nenea gardianul când i-am trimis (în scris, printr-o elevă) întrebarea; chiar m-a căutat, ca să mă tragă niţel de urechi pentru imixtiunea în ce face el conform dorinţei muşchilor proprii, dar nu mi-a dat niciun răspuns, plus că m-a prins în ziua aceea în care nu mă bat pe burtă cu nimeni şi i-am făcut o dovadă a aptitudinilor mele de soprană de coloratură. Numai gardianul nu mă mai trăgea la răspundere, că în rest puţini rămaseră; nu credeţi că pe bani aşa de puţini am cam mulţi stăpâni şi că sclava Isaura avea totuşi nişte drepturi, vorbind aşa, prin comparaţie? Plus că bea cafea pe gratis, că sclăvăgea pe-o plantaţie de cafea, nu pe miriştea învăţământului românesc, unde – aflai şi eu de curând – nu mai e voie să faci comandă de auxiliare pentru elevi, fiindcă s-a prins un isteţ că profesorii au făcut averi din discountul la acestea. Chiar mă întrebam de ce-mi merge aşa de bine, dar acum m-am luminat. Definitiv. Să se termine  odată cu corupţia din sistem, că nu se mai poate aşa. Numai că aş vrea – dacă se poate, numai dacă se poate – să vadă cineva că manualele sunt pline de greşeli ştiinţifice, de exerciţii de-a dreptul tâmpite şi că se află în perfectă neconcordanţă cu programa. Da, da, ştiu că ministrul nostru recita ceva despre manuale electronice, dar mulţi am învăţat la şcoală că, uneori, comicul se naşte din contrastul între esenţă şi aparenţă. Iar esenţa nu interesează pe prea mulţi… E ca atunci când n-ai bani să treci strada, dar vrei să închiriezi de la SPP vila Dante, că tot e un subiect la modă.

        Vedeţi de ce este frumos la şcoală şi cum ne sunt forţate limitele, pentru a ne autodepăşi? Am sunat-o pe soră-mea să mă plâng şi eu cuiva, era la serviciu, dar poate răspunde la telefon, că lucrează la patron, nu în învăţământ; îi mărturisesc că-mi vine să mor, dar îmi taie macaroana: “Ai vrea tu!”. Nicio speranţă de nicăieri, aşa că închid. Oricum, se termina pauza şi trebuia să merg după catalog, fiindcă am aflat că fără de el nu am prestanţă; nu contează câtă carte ştii şi cum o transmiţi, catalog să ai, că restul vine de la sine. Pe lungul drum spre cancelarie, un stol de porumbei sălbatici din clasele de gimnaziu mă plachează ca la rugby, aşa că mă transform o clipă în uliu, dar nu par prea afectaţi, deşi e posibil ca mâine să vină vreun părinte nemulţumit că nu m-am lăsat doborâtă; ar trebui introdusă în fişa postului şi chestia asta, adică obligativitatea de-a te lăsa împins, lovit, bătut, căci – cum se ştie – în prestările de servicii regula e clară: clientul (elevul / părintele) nostru, stăpânul nostru. Alt stăpân, vreau să zic, încă unul, căci, unde-s mai mulţi, puterea creşte şi duşmanul (profesorul) nu sporeşte (decât dacă face avere din discountul la auxiliare). De undeva se aud nişte urlete, unii de-a douăşpea au şedinţă de cracă, îşi aleg şeful de trib, dar rezist tentaţiei de a-i plesni şi mă aventurez curajos în jungla şcolară, gândindu-mă că profesorul de serviciu deja e în comă. Las politicoasă doi elevi de liceu să intre pe uşă înaintea mea şi, după atâtea peripeţii, ajung în spaţiul relativ ocrotitor al cancelariei, unde-mi aranjez niţel ţinuta răvăşită…

       Cum vă ziceam, îmi place mult la serviciu; totul îmi place: atmosfera prietenoasă, emulaţia intelectuală, interesul faţă de cultură al elevilor, obiectivitatea conducerii şi interesul acesteia vizavi (conform DOOM2) de drepturile mele ca salariat şi de durerile mele ca om, toaletele elegante, caloriferele calde, holurile liniştite, eventualele peripeţii şi aventuri (nu extraconjugale). Cred că înţelegeţi de ce abia aştept să vin şi mâine, şi poimâine, şi…

NOTǍ:

Luaţi-o drept o “Picătură” mai amplă, dar citiţi cu atenţie:

“Nimeni nu e-aşa perfect ca şefu’,

Şi simpatic, şi deştept, ce om…

Tandru, însă dur, ferm, dar maleabil,

Iubitor de artă, dar cu suflet de contabil(…)

Enervant de veşnic, tânăr, dar matur,

Trup de baiaderă, suflet blând şi pur,

Primu-n toate cele, neasemuit,

Colorat la vorbe, aspru şi sever,

Moale ca mănuşa, într-un trup de fier (…)

                                                                      Alexandru Andrieş – Şefu’ 

 

 

MIHAELA  MARIN  este profesoară la Colegiul Național CONSTANTIN  CARABELLA, din Târgoviște, eseistă de mare forță și moralistă îngândurată…

Citeşte şi

 

1. Episodul șapte din NERO, BRAC GERMAN, romanul scriitorului Ionuț CRISTACHE…
2. STUDENȚEȘTI, o rubrică nouă, cu o domnișoară frumoasă și plină de talent, Alexandra MOCANU…
3. ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, rubrica săptămânală a marelui regizor Constantin VAENI…
4. PICĂTURA CHINEZEASCĂ în realitatea românească…
5. REVENIRI, un interviu cu doctorul în economie Bogdan CERNAT…
6. CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
7. Cătălina  CRISTACHE și rubrica ei PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE…
8. AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica marelui actor Puiu  JIPA…
9. CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
10. POMPIJIPISME în rubrica de INTERFERENȚE…
11.  ARTIFICII  DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI și doamna Mariana OPREA STATE…
12. REFLECȚII PEDAGOGICE, cu doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN…
13. CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie Daniel TACHE…
14. JUNIOR DE WORCESTER, cu Mihail Bogdan VLĂDUCĂ…