Mărturisesc că, până acum câteva zile, habar nu aveam unde anume se află pe hartă Roşia Montană. Văzusem, ca toată lumea de altfel, clipul în care Sanda Lungu împletea ciorapi şi pe cel în care Maia Morgenstern îşi smulgea bijuteriile. Cam atât. Şi asta pentru că, fiind ceva mai sceptic din fire, mereu m-am întrebat cine finanţează activismul ecologic şi dacă nu cumva, cum s-a întâmplat adesea în istorie, cele câteva milioane de cruciaţi ai mediului nu reprezintă, fără să aibă habar, interesele câtorva oameni de afaceri care vor să pună beţe în roate concurenţei. Da, ştiu, defrişările necontrolate, speciile pe cale de dispariţie, poluarea, încălzirea globală, topirea calotei glaciare, diminuarea resurselor de apă potabilă etc. sunt, indiscutabil, probleme reale. Dar ştiu şi că, atâta vreme cât nu vom reuşi să punem în acord activitatea economică, dependentă de exploatarea resurselor naturale, cu ştiinţa conservării mediului, nu vom găsi soluţii viabile şi nu vom face altceva decât să ne apropiem cu paşi repezi de o catastrofă de proporţii. Iar pentru a găsi soluţii durabile şi, mai ales, pentru a le implementa cu succes, trebuie să acordăm atenţie, înainte de toate, educaţiei ecologice. Am putea începe să facem asta, de exemplu, prin introducerea educaţiei pentru mediu ca disciplină obligatorie în şcoală. Altfel spus, mai eficient mi se pare să prevenim un incendiu decât să participăm la stingerea lui.
Acestea fiind spuse, aş fi continuat să nu acord prea mare importanţă subiectului dacă nu aş fi fost bombardat, pe Facebook, cu zeci de mesaje prin care eram invitat să iau parte la acţiuni de protest, mai ales că aceste invitaţii veneau de la cunoscuţi despre care ştiu că acţionează din convingere şi nu din cine ştie ce ocult interes. Ca atare, am început să mă documentez… Şi am aflat că:
1. Desfăşurarea proiectului se întinde pe o perioadă de 22 de ani: 4 ani sunt alocaţi amenajării zonei pentru exploatare, 16 ani va dura exploatarea în sine şi 2 ani va dura închiderea exploatării;
2.Vor fi raşi patru munţi, exploatarea se va desfăşura pe o suprafaţă de 12 km², iar în urma acesteia va rămâne un iaz de decantare a substanţelor chimice cu o suprafaţă de 367 de hectare (3,67 km², aproape jumătate din suprafaţa lacului de acumulare de la Vidraru);
3. Conform RMGC, de la Roşia Montană ar putea fi extrase 10,1 milioane uncii de aur si 47,6 milioane uncii de argint. La preţul minim de 1200 dolari pe uncie (nivelul record a fost de 1920 dolari pe uncie şi a fost atins în septembrie 2011), doar valoarea aurului extras se ridică la peste 12 miliarde de dolari. Tot potrivit RGCM, în cel mai fericit caz, totalul beneficiilor economice directe şi indirecte pentru România va fi de vreo 4 miliarde de dolari: 1,8 miliarde dolari ar reprezenta beneficiile directe, beneficiile indirecte, destul de nesigure, incluzând deci şi efectele economice ale creării a 3600 locuri de muncă, în varianta optimistă.
Fie şi ţinând cont doar de aceste cifre furnizate de către RMGC, este evident că proiectul de la Roşia Montană reprezintă o afacere destul de proastă pentru statul român. Iar riscul producerii unei catastrofe ecologice, în ciuda tuturor asigurărilor şi certificatelor, rămâne unul real. Este suficient să ne amintim de accidentul produs lângă Baia Mare, în 2000, când 100 000 de metri cubi de ape contaminate cu cianuri au poluat Săsarul, Tisa şi apoi Dunărea, determinând moartea a mii de tone de peşte, a păsărilor şi a mamiferelor care au consumat peştii otrăviţi, fiind apoi nevoie de cinci ani pentru repopularea cu peşte a râurilor afectate şi de alţi zece pentru refacerea totală a florei şi faunei. Din această perspectivă, promisiunea RMGC de a cheltui 70 de milioane de dolari pentru conservarea zonei şi pentru transformarea moştenirii industriale în atracţie turistică devine apă de ploaie, una de ploaie acidă.
Însă nu asemenea cifre şi consideraţii m-au determinat să scriu acest articol şi asta pentru că, de 23 de ani încoace, statul român face mai ales afaceri proaste. Ceea ce m-a intrigat a fost faptul că, după 23 de ani pe parcursul cărora s-a mulţumit să asiste somnolentă la jefuirea bogăţiilor României, societatea românească dă semne că ar începe să se trezească. După cum nu mai puţin interesant mi se pare şi faptul că de această dată s-au găsit destui care să-i facă galerie. Şi spunând asta, nu mă refer doar la Rupert Wolfe-Murray, cu a cărui afirmaţie din Huffington Post, potrivit căreia România se pregăteşte să intre în posesia titlului de prima distopie a lumii, am fost cu totul de acord, ci mai ales la luările de poziţie ale celor care, geografic cel puţin, ne sunt mult mai apropiaţi, respectiv la politicienii din Ungaria care au cerut guvernului Orban să adopte o poziţie fermă faţă de acest proiect. Însă de departe cea mai interesantă abordare mi s-a părut cea dintr-un articol postat pe Vocea Rusiei, articol în care i se reproşează guvernului Ponta că nu şi-a ţinut promisiunile: Electoratul USL nu se aştepta ca guvernul Ponta să fie competent, profesionist şi să aducă prosperitate economică. A avut aşteptări mult mai pragmatice şi realiste: lichidarea politică a lui Traian Băsescu, renunţarea la gazele de şist şi blocarea exploatării de la Roşia Montană. Personal, nu cred că acestea au fost aşteptările electoratului USL, dar afirmaţia rămâne una extrem de interesantă.
Că vor fi destui din afara României care se vor bucura dacă proiectul de la Roşia Montană va fi oprit este cert. Dar nu pentru că ar fi un proiect avantajos pentru România, ci pentru că, în schimbul unui preţ inacceptabil din punctul de vedere al societăţii civile, ca şi în cazul exploatării gazelor de şist, ne-ar spori într-o oarecare măsură independenţa economică. Pentru o vreme. Iată un bun motiv ca Guvernul şi Parlamentul (să sperăm că în urma consultării unor experţi) să găsească soluţii pentru a transforma acest preţ inacceptabil într-unul acceptabil. Iar dacă pentru asta zăcământul va trebui conservat până vor fi găsite modalităţi de exploatare mai puţin agresive în ceea ce priveşte mediul, cu atât mai bine.
Faptul că nu mai acceptăm orice, oricum şi oricând este îmbucurător. Evident, o parte din merit revine celor care de ani de zile se opun, prin toate mijloacele legale de care dispun, începerii exploatării. Dar nici faptul că, în ultimele zile (hotărâtoare, de altfel), mii de tineri s-au lăsat convinşi să îi susţină nu este de neglijat. Iar principala noutate pe care o aduce în peisajul social demonstraţia din Piaţa Universităţii este absenţa urii. Uşor debusolat şi evident dezamăgit, un martor relata că demonstranţii par a fi mai preocupaţi să-şi procure, cu ajutorul diferitelor gadgeturilor, dovezi ale participării la miting decât să manifesteze pentru cauză. Mie, dimpotrivă, mi se pare că tocmai înregistrându-se şi punând în circulaţie înregistrările, aceştia şi-au dovedit susţinerea. Şi da, le lipseşte acestor tineri sfânta mânie proletară. Ceea ce nu poate fi decât bine.
Revenind deci la întrebarea care m-a determinat să scriu acest articol, începe societatea românească să se trezească sau este vorba în primul rând despre afirmarea pe scena socială a unei noi generaţii, a unei generaţii născute după 1989 care nu mai este dispusă să se lase jefuită de viitorul său? Personal, înclin spre cea de-a doua variantă. Este manifestaţia din Piaţa Universităţii una a hipsterilor? Dacă hipster este cel care, punând sub semnul întrebării tot soiul de concepţii care ne-au fost servite de-a gata de vreo două mii de ani încoace, dovedeşte că are şi spirit civic, atunci n-are decât să fie o manifestaţie a hipsterilor. Nu putem decât să sperăm că, dacă vor continua să manifesteze, o vor face la fel ca până acum, fără ură, fără violenţă. Să sperăm, mai ales, că nu se vor lăsa nici provocaţi şi nici manipulaţi. Iar dacă această manifestaţie va împiedica exploatarea, în condiţii inacceptabile pentru statul român, a zăcământului de la Roşia Montană, va fi acesta un prim semn de normalitate într-o societate care nu mai este de mult una normală.
DANIEL TACHE este doctor în filologie, critic, istoric literar, eseist și profesor la Colegiul Național CONSTANTIN CARABELLA, din Târgoviște…
NERO, BRAC GERMAN, romanul foileton ajuns la episodul al doilea…
Domnul Constantin VAENI și rubrica sa ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…
Radu STATE și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI și prietenul nostru Teodor Constantin BÂRSAN…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica marelui actor Puiu JIPA…
CULTURA URBANĂ și doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
REFLECȚII PEDAGOGICE, cu Alexandra VLADOVICI BÂRSAN…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, rubrica doamnei profesoare Mihaela MARIN…
Facebook
WhatsApp
TikTok
