În Facerea, Dumnezeu mă înduioşează, nu omul! Aşa cum mă înduioşează orice părinte care, pentru a-şi proteja copilul, încearcă, în zadar totuşi, să-l păcălească… Şi Domnul Dumnezeu i-a dat lui Adam poruncă şi i-a zis: „Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri!” (Facerea, 2. 16-17). Şi apoi: „Iată, Adam a devenit ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum, ca nu cumva să-şi întindă el mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci. . . ”, Domnul Dumnezeu l-a scos din raiul Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat (Facerea, 3. 22-23). Ce formidabilă ratare! Să creezi omul, să-i rezervi posibilitatea de a deveni Dumnezeu, iar el să strice tot.
Jaspers vorbea undeva despre convingerea paradoxală a europeanului conform căreia Dumnezeu se aşteaptă să fie cunoscut tocmai în pofida refuzului său de a se lăsa cunoscut. Oare? Care Dumnezeu? Cel asupra căruia omul şi-a proiectat toate slăbiciunile ? Cel care, după ce asistă neputincios la alunecarea omenirii spre rău, dezamăgit sau furios, vrea s-o distrugă prin potop, dar salvează, în cele din urmă, ce convenabil paradox, chiar omul?
Cum părintele nu împleteşte în jurul copilului său un gard de interdicţii pentru a-l provoca să le încalce, nici pomul cunoştinţei binelui şi răului nu se afla în Eden pentru a-i lăsa şarpelui posibilitatea să o ispitească pe Eva, iar omului, posibilitatea să încalce porunca divină. Punându-se în scenă şi înstrăinându-se astfel de sine, nu oameni a vrut Dumnezeu să creeze. Atât doar că, lăsându-se ispitit, pripindu-se, omul şi-a ratat nu iniţierea, ci îndumnezeirea.
Dacă ar fi să-i îi dăm crezare martorului, Dumnezeu îşi încheie creaţia nu prin rugăciune, aşa cum şi-a început-o, ci prin blestem. Şi ce lung şir de blesteme a pus omul în gura lui Dumnezeu! Ce convenabil şir de blesteme! Iar femeii i-a zis: „Îţi voi spori, înmulţindu-le, durerile şi geamătul; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”. Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat de vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care şi-am poruncit: Să nu mănânci!, blestemat va fi pământul din pricina ta. În dureri te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi, şi tu cu iarba câmpului te vei hrăni. Întru sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!” (Facerea, 3. 16-19). Femeia este pusă sub stăpânirea bărbatului, iar bărbatul, sub stăpânirea pământului. Doar şarpele, deşi sub stăpânirea tuturor, căci blestemat este să se târască şi să mănânce pământ în toate zilele vieţii lui, îi va ţinti veşnic Omului călcâiul. Insuficient pregătit să stăpânească binele şi răul, nu i-a mai rămas omului altceva decât să penduleze mereu între ele, neştiind că a fost creat pentru a le depăşi către Dumnezeu. Iar Dumnezeu s-a văzut din nou condamnat la singurătate. Da, în Facerea, Dumnezeu mă înduioşează, nu omul!
Tributară gândirii ortodoxe, Julia Kristeva renunţă la convenabilul paradox în favoarea şi mai convenabilei deconstrucţii. Creatorul şi lumea creată intră într-o veşnică răsturnare: deşi, proiectându-se, este simultan centru şi margine, Dumnezeu nu se poate actualiza decât alternativ, iar omul, cel care ar fi trebuit să unească ceea ce Dumnezeu a despărţit, rămâne prizonier al aceluiaşi veşnic balans.
Nu de un nou Dumnezeu are nevoie noua lume care este acum pe cale să se nască, ci doar de o nouă înţelegere a învăţăturii lui Iisus: Când veţi face din doi, unul, şi când veţi face ce este înlăuntrul la fel cu ce este în afară, şi ce este afară asemenea cu ce este înlăuntru, ce este sus precum ce este jos şi când veţi face bărbatul şi femeia unul şi acelaşi lucru, în aşa chip încât bărbatul nu va mai fi bărbat şi nici femeia femeie, şi veţi obişnui să puneţi un ochi în locul altui ochi, o mână în locul unei mâini, un picior în locul unui picior şi un chip în locul unui chip, atunci veţi intra întru Împărăţie (Evanghelia după Toma, în Evanghelii gnostice, Editura Herald, Bucureşti, 2005, p. 100). Şi, să fiu bine înţeles, nu la chirurgia plastică şi reparatorie se referea aici Iisus, ci la depăşirea cunoaşterii prin discriminare. La anularea dualităţii printr-o nouă creaţie. Al cărei autor să fie, de această dată, omul. Pentru că a creat omul după chipul şi asemănarea lui Sa, Dumnezeu a sădit adânc în el nevoia de a crea. Determinându-l astfel să se întoarcă la Sine.
DANIEL TACHE este doctor în filologie, critic, istoric literar și eseist, profesor la Colegiul Național CONSTANTIN CARABELLA, din Târgoviște…
Citește și:
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE: Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul unu…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA: La aniversară…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU: Grevă…
AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana NEACȘU: Ședință de senat…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU: Despre belicoșenie…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN: Despre țoape și țopism sau literatură și realitate…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB: Iarna în port…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY: Am fost un copil reușit? ( 3) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU: Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU: Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA: Despre ploaie…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE: Despre gazete și gazetari, la ceas aniversar…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: Fragmente…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN: Hârtia nu roșește…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN: A fost odată ca niciodată…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: Varză de Bruxelles…
CUȚITUL CU Teiș – Gabriel ENACHE: Unu…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU: Simulare BAC.Scrisoare deschisă…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE: Respirări…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: Povestiri de la Bolta Rece…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 6 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA: Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU: Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA: Gluga de coceni…
STUDENȚEȘTI – Alexandra MOCANU: Studențești și nu prea. Despre cum se trăiește în Capitală…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ: Un fel de n-ar mai fi…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE: Cel geniu și cel artist…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA: În loc de Mărțișor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
