kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN: Ispita dezertării

Am ajuns să cunosc, în scurta mea viaţă de 31 de ani, anumite tipologii şi tipuri de personalităţi, iar amintindu-mi de cei 8 ani pe care i-am trăit în comunism, auzind de la părinţi şi bunici, citind din cărţi şi mărturii am ajuns la următoarea concluzie : generaţiile de acum, oamenii de acum sunt, au fost, definiţi de perioada comunistă. Tipologiile apărute sau dezvoltate în comunism se păstrează şi acum în detrimentul tuturor.

Chiar dacă unii încearcă să demitizeze perioda interbelică şi antebelică, nu pot să nu observ că multe lucruri s-au schimabt în rău, de-acum 60-70 de ani. Acum 70 de ani  exista, ca şi acum, o ispită de a pleca din România, însă nu de a o părăsi. Cei care plecau clădeau o altfel de imagine a României în Europa. Intelectualii care plecau in Europa nu ponegreau România şi nu îşi pierdeau şi ultimul strop de patriotism pe care îl mai aveau. Exista o dorinţa arzătoare, poate nu omniprezentă, dar prezentă oricum la cei ce îşi iubeau ţara, de a o apăra şi a o proteja mai presus de tot şi de toate. Acum dorinţa multora este de a o vinde, bucată cu bucată, de a o trăda, de a îi murdări imaginea.  Într-adevăr, mottoul românului de azi a devenit acel dicton latin : „Ubi bene ibi patria”.  Acesta aparţine celor care nu au nicio identitate şi nici măcar nu îşi doresc una. Aşa cum spune dictonul lui Cicero, „unde-i bine, acolo este patria”. Tot ce contează este „să fie bine”. Nu contează că pentru limba pe care o vorbim, tradiţiile şi cultura pe care o împărtăşim, peisajele frumose pe care le admirăm, au murit mulţi, mulţi şi-au vărsat sângele ori pe pământul ţării ori pe pământuri străine, au răbdat şi au suferit. Dar asta nu mai contează, iar faptul că nu mai avem niciun fel de respect pentru strămoşii noştri, pentru marii eroi naţionali, e bine ştiut. Dintr-odată, peste noapte, cei care au clădit ţara, cei care au suferit şi au murit pentru ea, fie ei voievozi, ţărani, intelectuali, artişti, poeţi sau muncitori, sunt fumaţi, sunt relicve, nu mai prezintă importanță.

Dacă te uiţi în jur, cam oriunde ai fi în ţară, o să vezi aceleaşi tipologii comuniste de acum 60,50,40,30 de ani, cu o mică diferenţa, lipsa de respect, pentru celălalt, pentru tradiţii, pentru autoritate. Acest nou tip de român, impropriu spus, pentru că această „calitate de român” nu mai e importantă pentru el. La fel de bine ar putea fi portughez, scoţian sau cecen. El este un cetăţean global, un cetăţean universal. Dragostea lui de semeni nu cunoaşte graniţe. Acesta este doar un atribut al românului post-comunist.  Un alt atribut este slugărnicia faţă de cel puternic, pe  de-o parte, iar pe de altă parte, caracterul său despotic şi cruzimea faţă de cel mai slab, cel care nu are nici puterea, nici prestigiul şi nici înclinaţia sa spre demagogie. Chiar dacă nu mai există Miliţie şi Securitate (cel puţin nu în aceeaşi formă)  informatorii au rămas în toate domeniile şi sferele social-politice. Cum să torni cât mai repede, cum să dai în vileag persoane care au lezat (chiar şi în imaginaţia lor) imaginea unor oameni căror le este dedicată întreagă lor activitate de slugărnicie. Aţi putea spune că slugărnicia este o boala mai veche a românilor. Adevărat, însă dacă în trecut ariviştii şi privilegiații era slugarnici cu scopul de a obţine favoruri, ei bine, cei din ziua de azi o fac din pură plăcere, din vendetism, invidie, ură şi dintr-un simt bizar, pervers al „justiţiei”. Astfel de trepăduşi se găsesc pe toate drumurile, în mediu didactic, academic, corporat, cultural, politic. Un lucru este clar, nu ducem lipsa de ei.

Atunci când privim în jur şi vedem astfel de oamenii cu înclinaţii aproape patologice spre manifestări, comportări şi activităţi imorale, suntem ispitiţi să lăsăm totul în urmă,şi să părăsim ţara. Şi plecăm, pentru că noi considerăm că ţara noastră nu mai are nimic de oferit. Ne dăm demisia din demnitatea, calitatea de  român, şi ne găsim o altă patrie, undeva unde ne va fi bine. Dar dacă şi acea patrie ne va dezamăgi şi nu se va ridica la nivelul aşteptărilor noastre, ce vom face? Vom pleca şi de acolo. Vom urma un perpetuu exod, vom deveni nişte nomazi moderni ai secolului XXI? Poate că,uneori, plecarea, emigrarea ne pare a fi singură soluţie. Dar poate fi şi altfel. Putem să rupem acest lanţ al resemnării şi defetismului care ne defineşte de ceva timp. Putem să luptăm împotriva demagogilor, slugarnicilor, trădătorilor, oamenilor fara caracter. Nu trebuie să o facem cu arma în mâna, prin demonstraţii sau proteste violente, ci mai degrabă cu adevărul pe buze, cu onestitate, onoare, sinceritate, credinţă şi respectul faţă de semeni. Tot ceea ce contează este să facem faţă şi să rezistăm ispitelor, indiferent de  forma în care vin ele, căci aşa cum a spus filosoful Mircea Vulcănescu,  „vremea ce vine e o vreme de încercare. O vreme în care se vor numără oile de capre, însă nu se vor despărţi, cum nici grâul de neghină! S-a schimbat numai sensul ispitelor.”

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN  este sociolog, locuiește la Sibiu, e un talentat poet și prozator și are nostalgia Târgoviștei adolescenței sale…

Citeşte şi

NERO, BRAC  GERMAN, romanul foileton ajuns la episodul nouă; Portugalia, veșnica ispită, s-ar putea zice…

CIUCLARISME, o rubrică nouă, cu jurnalistul și omul de radio Bogdan  CIUCLARU…

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI  prezentă săptămânal la întâlnire, scrisă de un mare regizor, Constantin VAENI…

COLAJE  SENTIMENTALE, din gândirea profundă a facebook-ului…

PICĂTURA CHINEZEASCĂ, despre ispitele românești…

DOSARELE  CDS; cum văd EI țara atât de ispititoare, ROMÂNIA…

DEBUT, tânăra prozatoare Daria STEMATE, clasa a X-a E, Carabella…

STRATEGII  DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petrică  STOICA…

PRIMITE  PRIN  POȘTA… ELECTRONICĂ…

CULTURA ECONOMICĂ și doctorul în economie Bogdan  CERNAT…

Ioana PIOARU  și LECȚIA DE ZBOR…

Doamna Constanța POPESCU și MELANCOLIILE ei…

ARTIFICII  DE  LÂNGĂ SERELE  CU FLORI, cu doamna Mariana  OPREA STATE…

Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica sa  CULTURĂ ȘI  ISTORIE…

CULTURĂ ȘI  EDUCAȚIE, cu  doamna  profesoară  Mihaela  MARIN…

STUDENȚEȘTI, cu domnișoara Alexandra  MOCANU…

REVENIRI, un interviu  excepțional cu scriitorul, editorul și profesorul Mihai STAN, directorul Editurii BIBLIOTHECA…

AȘA  O  LIPSĂ  DE  INCULTURĂ, rubrica săptămânală a unui mare actor, Puiu JIPA…

Domnul profesor Daniel TACHE, doctor în filologie, cu rubrica sa CULTURA ONLINE…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media