„Despre care dintre Tăcerile mele vrei să-ţi vorbesc, Iubite?” îl întrebă cu privirea plecată în zbor, alături de şoimul ce-şi demonstra măiestria, descriind cercuri perfecte pe cer, înspre apus.
„Aş putea să-ţi descriu atâtea modalităţi perfecte de a tăcea! Ştiu să tac în tot atât de multe feluri, în care toţi ceilalţi pot vorbi! Tăcerile le-am trăit, le-am simţit, apoi le-am etichetat pe fiecare şi le-am ordonat pe rafturi din suflet. O scot la iveală, pe aceea care trebuie, doar la solicitarea expresă a….Conştiinţei.”
Fiecare dintre ele „sună” diferit, fiecare „vorbeşte”; cel mai adesea, prin mesagerii fideli-Ochii…
E tăcerea ce n-aşteaptă răspuns, apoi e tăcerea tristă şi tăcerea pusă pe gânduri, pe mii de gânduri care se intersectează cu repeziciune, lăsându-mă răvăşită, ca după o teribilă furtună!!…
E tăcerea de fericire, îmbujorată în mod vizibil şi incapabilă să treacă peste bariera pusă de o emoţie fără seamăn…
E apoi tăcerea de…tăcere: cea care se hrăneşte cu liniştea dinăuntru şi cu liniştea din jur; ea n-are nevoie de nimic, pentru ca nu cumva să se rupă vraja vreunui moment unic, ale cărui reverberaţii trebuie ocrotite atent, căci pot asigura hrană, multă vreme de la întâmplarea lui…
Este şi tăcerea născută din suferinţă,aceea care se împleteşte, obligatoriu (doar în omul bun!!), cu aceea care nu-l lasă să provoace, la rândul lui, o alta…
Să n-o uit cumva, pe cea mai „mută”dintre tăceri: a incapabilităţii de a reacţiona, în faţa oricărui stimul care atentează la entitatea definită de contururi precis trasate de educaţie, de credinţe, de trăire…
Ca un clinchet voios sună cea mai „vorbită” dintre tăceri! Vorbesc tăcând sau tac vorbind -spuse, dând privirea melancolică de până atunci, pe-un surâs delicat desenat şi cu un uşor iz nebunatic- cu cei ce-mi sunt în suflet, dar departe duşi de nemilosul domn Spaţiu…Şi tot la fel, cu fiecare dintre minunatele creaţii ce ştiu să-ţi bucure viaţa, dacă tu, la rândul tău ştii să le desluşeşti vorbirea tainică…
Când privirea i-o umbri din nou un nor, era semn că ea se retrăsese brusc departe, în lumea ei tăcută, meditând (pentru a câta oară?) asupra singurei, mereu-amânatei-tăceri: cea a înţelepciunii, a înţelegeriii superioare, aceea cu adânci rădăcini în spiritualitate… „N-a venit încă vremea!” îşi zise, cu o urmă de îndoială, încolţindu-i, ca de fiecare dată, în suflet:”…dar dacă?…dacă?…
MARIANA OPREA STATE este absolventă de istorie și filosofie, consilier la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și târgovișteancă de lângă serele cu flori…
Citeşte şi
Episodul șase din NERO, BRAC GERMAN, romanul foileton al scriitorului Ionuț CRISTACHE…
2.ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu marele regizor Constantin VAENI…
EVENIMENTE ÎN AȘTEPTARE, cartea de poeme a marelui actor Puiu JIPA…
REVENIRI, un interviu excepțional cu târgovișteanul Ștefan POPESCU…
INTERFERENȚE, adică pompijipisme…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu Radu STATE, doctor în istorie…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…
Puiu JIPA și AȘAO LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrică de fiecare sâmbătă…
Pompiliu ALEXANDRU, doctor în filosofie și CULTURA URBANĂ…
Daniel TACHE, doctor în filologie și CULTURA ONLINE…
JUNIOR DE WORCESTER, cu Bogdan Mihai VLĂDUCĂ, din Anglia mohorâtă…
Facebook
WhatsApp
TikTok
