Nu cu mult timp în urmă, am participat la o ședință a Senatului Universității, unde s-a discutat progresul înregistrat de către un grup de lucru în ceea ce privește punerea în aplicare a unei reglementări universitare de limitare a fumatului in Universitate . Acum, fiind toți adulți, există puține stimulente pentru a ne juca de-adulţii… Sau aşa credeam eu. Oricum, nu am vrut să mă implic sau să zic ceva nechibzuit şi am refuzat să ascult un bărbat în costum şi cravată, aşezat la catedră, spunându-ne cum Universitatea va pune în aplicare reglementarea sa de a cere fumatorilor să fumeze numai în locurile desemnate pe o hartă. Cum am crescut educată in adevărul proverbului „prostia de masă este prostie sănătoasă,” mi-am scos telefonul din buzunar şi am început să citesc e-mailurile recente, să vad dacă trebuie să le răspund imediat sau nu.
Dar oamenii din public deveniseră puţin agitați, începând să pună întrebări, ca și cum atât întrebările, cât și răspunsurile obţinute contau . Acest exercițiu serios, ca în teatrul lui Eugen Ionescu, mi-a aprins curiozitatea înnăscută. În primul rând, m-am uitat la harta proiectat pe perete și care conținea locurile desemnate de reglementare pentru fumatori. Se pare că ar fi trebuit să fie în afara unui anumit perimetru, la o departare de ceva metri de clădirile de învățământ sau de clădirile în care educația ar trebui să aibă loc… Ceva cu „educația nu poate avea loc” și „fumatul” mi s-au părut interesante, pentru că o buna parte din educația mea a avut loc cu oameni care au fumat în jurul meu şi chiar mai rău, cu mine fumând multe, multe țigări. Deci, am decis să ascult .
-A măsurat grupul de lucru distanța dintre intrarea în clădire și locul desemnat pentru?
-Da…
-Și distanța e de 20 m?
-Da…
-Am măsurat-o eu și nu este de 20 m.
Bang.. Răspuns la întrebare. O altă mână ridicată.
-Sunt e-țigări acoperite de noua reglementare universitară?
-Da, sunt…
Bang… Răspuns la întrebare. O altă parte a crescut.
-De ce sunt e-țigări acoperite de raport? Ce rău pot face e-țigările trecătorilor?
-E-țigările sunt reglementate, pentru că Senatul a votat acest lucru.
Bang… Un alt răspuns . O altă mână ridicată.
-De ce nu am declara Universitatea ca zonă nefumatoare? Ar fi cel mai simplu.
-Pentru că Senatul a votat împotrivă.
Nu voi mai spune bang. Dar l-am simțit atunci.
O altă mână?
-Cum ne putem aștepta ca această reglementare să fie respectată, dacă este doar voluntară?
Întrebarea a fost pusă de un student și a fost retorică, așa că bărbatul responsabil pentru implementare nu a răspuns.
O altă mână ridicată. A mea …
-Dacă vom insista in a avea această reglementare, de ce nu începem abordarea ei prin a discuta motivele pentru care oamenii fumează? Ca un fost tânăr fumator pot să vă spun că un motiv pentru care fumam a fost că am găsit-o „cool”. Fumătorii erau percepuţi ca oameni interesanţi. Deci, s-a gândit grupul responsabil cu implementarea să înfrumusețeze locurile de fumat și să le facă atractive, pentru ca fumatorii să se bucure de un statut estetic interesant şi să vrea sa fumeze acolo?
Bang… Ce întrebare! Eram în cer de bucurie. Întrebare de nota 10, mă felicitam, când o doamnă, o fiinţă de gen aparent feminin, mult mai serioasă decât mine și mult mai importantă decât mine, deoarece ea era așezată alături de prezentator la catedra din capul amfiteatrului, se face simţită și văzuta şi mă întreabă:
-Ești un senator? Ai dreptul să pui intrebări?
Acum, ultima întrebare era pe gustul meu. Dacă trebuia să vorbesc…
-Da, am fost invitată, deși eu nu sunt un senator. Sunt non-senator, fără drept de vot, dar cu drept de participare la şedinţe.
În timp ce eu vorbeam, ea trebuie să–și fi dat seama că interpelarea ei a fost neacademică și mi-a cerut să mă identific, alt lucru care îmi place. Numele meu are o vibrație foarte străină, Neacşu, și intotdeauna mă bucură frisonul intelectual pe care pronunţia clară a numelui, NEAC-ȘU o provoaca majorităţii ascultătorilor .
În timpul schimbului de cuvinte dintre noi, oamenii din public au început să dea semne de viață si păreau să se distreze de situația usor rigidă, creată de femeia în costum şi eu, în blugi. Singura întrebare interesantă, a mea, a fost primită cu frică neacademică, rigiditate care expunea goliciunea împăratului – absurdul reglementării – mai direct decât întrebarea mea. Eu nu am atacat reglementarea. Am subliniat singurul mod în care aceasta ar putea fi pusă în aplicare, tinerii fumători se cred speciali, fă-le locuri de fumat speciale și ei vor fuma acolo. Simplu, „end of discussion,” cum se spune pe aici.
Dar femeia in costum m-a iritat. Așa că mă voi distra adăugand:
-Și nu vă faceți griji, eu vin numai invitată la petreceri.
Și lumea a râs. Și apoi, mâinile ridicate s-au oprit cu întrebări ridicole și s-au limitat să comenteze cât de greu a lucrat grupul și cât de mare realizare a făcut. Iar eu? Eu m-am întors la telefon și la e-mailurile mele.
Seara acasa, când povesteam întâmplarile zilei la cină, ochii mi-au căzut pe ziarul deschis de pe parchet, iar pagina de deasupra conținea un articol comentariu despre o altă propunere de reglementare universitară, de data asta gravă și înfricoșătoare. În Idaho, unde cresc cartofii Americii, legislatorii statului au votat să permită studenților să aibî arme de foc, pistoale, pe lângă sau poate îin loc de cărți și pixuri, când vin la cursuri. Acum, așa reglementare nu ar fi avut nevoie de punere în aplicare cu desemnare de locuri de împuşcat? Nu am auzit de nicio discuţie despre eticheta impuşcării studenţilor sau profesorilor.
Probabil, înainte de a vota astfel de legi, politicienii ar trebui să aibă cursuri în eticheta votului: ce se poate și ce nu se poate vota, chiar dacă împuşcatul, mai ales împuşcatul în masă, este sănătos pentru industria armelor și patronii lor.
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
Citește și:
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE: Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul unu…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA: La aniversară…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU: Grevă…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU: Despre belicoșenie…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN: Despre țoape și țopism sau literatură și realitate…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB: Iarna în port…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY: Am fost un copil reușit? ( 3) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU: Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU: Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA: Despre ploaie…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE: Despre gazete și gazetari, la ceas aniversar…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: Fragmente…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN: Hârtia nu roșește…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN: A fost odată ca niciodată…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: Varză de Bruxelles…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE: Scrisori către tine. Despre cunoașterea prin creație…
CUȚITUL CU Teiș – Gabriel ENACHE: Unu…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU: Simulare BAC.Scrisoare deschisă…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE: Respirări…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: Povestiri de la Bolta Rece…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 6 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA: Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU: Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA: Gluga de coceni…
STUDENȚEȘTI – Alexandra MOCANU: Studențești și nu prea. Despre cum se trăiește în Capitală…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ: Un fel de n-ar mai fi…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE: Cel geniu și cel artist…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA: În loc de Mărțișor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
