E complet rece. Cândva, în timpul interacțiunii nesatisfăcătoare dintre 1990 și 1991 am vizitat sudul Angliei, inclusiv Londra. Anglia era o ţară veselă, mai ales văzută prin prisma României, iar eu eram bursieră la studii post universitare, deci eu nu aveam cauze vizibile de nemulţumire. Dar iată că in ziua plecării din Londra am descoperit un loc unde am plâns cu disperare. Eram în fața a ceea ce prietenului cu care călătoream, un alt bursier, i s-a părut un simplu teatru. Cheltuisem tot ce avusesem cu noi şi nu ne puteam permite suma mică de mai puțin de 6 lire sterline pentru a cumpăra două bilete de studenți, să vedem piesa cu Peter O’Toole în ceea ce a fost descris ca un spectacol în care personajul principal suferă imens spre deliciul şi delirul publicului. Aici este un clip de la acel spectacol și un interviu ulterior:http://youtu.be/kCboh9SMFSs. O’Tool a reluat rolul titular in piesa „Jeffrey Bernard nu se simte bine.” Aproape 10 ani mai târziu, (http://youtu.be/nnZYa1fHDN8), un jurnalist de la New York Times a descris-o:
„O’Tool e de o profunzime emotionala evidentă interpretând jurnalistul alcoolic Jeffrey Bernard. De fapt, de fiecare dată când reia rolul, mulți au considerat jocul său comedie nu tragedie, sigur întunecat , aprofundat, și de un patos palpabil. Era ca și cum domnul O’Toole medita asupra tinereții trecute, asupra eșecurilor, oferind o elegie tristă pentru el însuși.”
Ce valoare are ultima remarcă? Acum, când actorul e mort, poate însemna ceva, dar când piesa se juca, mă îndoiesc. Ceea ce contează este că în anii ultimi ai adolescenței mele (dacă adolescența se întinde până la 19 ani) am ales să-mi petrec timpul liber foarte limitat (erau primii mei ani ca studentă la drept fruntaşă) şi puţinii, foarte puţinii bani economisiţi de părinţi, devenind cinefilă interesată in scenariu şi regie, în estetica filmării şi în jocul actorului. Așteptând în linii enorme, în înghesuială şi miros de transpiraţie şi tutun prost, miros pe care îl cauzam chiar eu, fumătoare de tutun fără filtru, i-am descoperit mirajul lui O’Tool. L-am văzut în „Lawrence de Arabia” ( cine poate uita vreodată ultima scenă? ) , „La revedere dl. Chips” , „Cum să furi un million” și excelentul „Becket”… Fiecare film a fost văzut de multe ori. Erau câteva locuri publice unde se puteau vedea aceste filme în Bucureştiul lui 1985, 1986 şi 1987: la Cinematecă pe Eforie, la Clubul Studenților lângă Drept, iar unerori într-o mansarda la Universitate, la Litere. Programul era publicat în avans, iar uneori un critic de filme ne introducea în opera artistică, cultivând elanul tinerilor studenţi cinefili.
Acei ani de 1980 rămân speciali în amintirile mele: erau ani când râsul devenise un produs de lux scump, dar nu imposibil de găsit, ani când toamna gri era promovată ca sezon estival, dar şi ca iarnă şi primăvară, în speranţa că tinerii aflaţi prin București pentru studii superioare de 4 ani vor îmbătrâni rapid şi se vor răspândi prin ţară apoi, plini de deziluzii gri.
Cam toţi ştim ce s-a întîmplat cu acei tineri încă studenţi în 1989: eventual au îmbătrânit, iar unii chiar s-au rătăcit şi retras din viaţă. Dar nu cred că cei care l-au vizionat şi adorat pe actorul Peter O’Toole se numără printre cei prematuri pierduţi în tranşee. M-am întrebat mereu de ce această admirație pentru acest actor irlandez, Peter O’Toole (nu eram singura admiratoare, sălile de cinematografe erau pline de persoane ca mine). Voi risca o ipoteză: Peter O’Toole a adus austeritatea reală in rolurile sale și a făcut mișto de toți cei care care se plângeau că viaţa e prea grea, că vicisitudinile ei îi doboară. „Viața este să fie trăită și, la naiba cu cei care uită de ce s-au născut!” pare să spună actorul şi omul O’Toole în toate rolurile sale şi admiratorii nu-l vor uita.
Un an nou bun şi noroc la toți!
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul 14 al romanului foileton scris de Ionuț CRISTACHE…
Alte lame de cuțit, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ, în rubrica sa LA BORTA RECE…
SUBSTITUIRI, episodul al doilea din confesiunile americane ale doamnei Dana NEACȘU…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu marele regizor Constantin VAENI…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, desigur…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ, cu domnul Ioan VIȘTEA…
Domnul Ioan VIȘTEA și rubrica sa TERAPII ÎNGÂNDURATE…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
Un scriitor de mare valoare, Octavian SOVIANY și rubrica lui SOVIANYSME…
JUNIORI DE CARABELLA, adică Marius Alexandru DINCĂ…
Alt JUNIOR DE CARABELLA, Daria Stemate…
Domnul profesor Alexandru IACOB și rubrica lui REFLECȚII MINORE…
Doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU, cu rubrica sa CULTURA URBANĂ…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ și marele actor Puiu JIPA…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu sociologul Teodor Constantin BÂRSAN…
Cătălina CRISTACHE și PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
Domnișoara Ioana PIOARU și LECȚIA DE ZBOR…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica sa CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN și REFLECȚII PEDAGOGICE…
CULTURA GLOBALĂ, cu domnul Radu GEORGESCU…
CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie, profesorul Daniel TACHE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
