La data de 27 aprilie 2018, a fost semnat contractul de finanţare nr. 1905, între ASOCIATIA „SUFLET PENTRU OAMENI”, în calitate de beneficiar, pe de o parte, şi Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Administratiei în calitate de Autoritate de Management, şi Organismul Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, pe de altă parte. Astfel, începând cu 27 aprilie 2018, ASOCIATIA „SUFLET PENTRU OAMENI” derulează proiectul „GRĂDINIȚA BUNICILOR”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreare, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivitățile locale”, Obiectivul Specific 8.3 – „Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale”.
Obiectivul general al proiectului îl reprezinta cresterea gradului de acoperire cu servicii sociale prin infiintarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, a unei unitați de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, precum si a unui centru de preparare si distribuire a hranei pentru persoane varstnice aflate în risc de saracie, in municipiul Targoviste, la finalizarea implementarii proiectului.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Infiintarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice in municipiul Targoviste, la finalizarea implementarii proiectului.
- Infiintarea unei unități de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice in municipiul Targoviște, la finalizarea implementarii proiectului.
- Infiintarea unui centru de preparare si distribuire a hranei pentru persoane varstnice aflate în risc de saracie in municipiul Targoviste, la finalizarea implementarii proiectului.
Rezultate: 1. 1 centru de zi pentru persoane vârstnice infiintat, in municipiul Targoviste, la finalizarea implementarii proiectului.
- 1 unitate de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice infiintata, in municipiul Targoviste, la finalizarea implementarii proiectului.
- 1 centru de preparare si distribuire a hranei pentru persoane varstnice aflate în risc de saracie infiintat, in municipiul Targoviste, la finalizarea implementarii proiectului.
Locul de implementare a proiectului este Municipiul Târgoviste, strada Boerescu Zaharia, nr. 4 (fost nr. 18), judetul Dâmbovita.
Durata proiectului este de 73 luni, respectiv intre aprilie 2016 și aprilie 2022.
Valoarea totală a proiectului este de 7.135.665,68 lei, din care: finanțare nerambursabilă 4.204.885,41 lei (finanţare nerambursabilă din FEDR – 83,3% și din bugetul național – 14,7%), iar valoarea neeligibilă, inclusiv TVA aferentă acesteia, 2.844.966,28 lei.
Strada Justitiei nr. 23, Municipiul Târgoviste, județul Dâmbovița
Tel. 0371428808, fax 0245708524, e-mail: [email protected]