ortooxacell kiss2022.gif Flax

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – Pesta micilor rumegătoare se află la granița de sud a României!

Înainte să-și dea demisia sau să fie demis, ministrul Daea să înceapă pregătirile de prevenție pentru un nou tip de pestă, care stă să lovească ovinele și caprinele din România!

În ceasul al doisprezecelea, Petre Daea trebuie să dea dovadă că măcar poate rezolva o problemă, zootehnia românească aflându-se sub un asediu total. După ce producția de carne de porc a fost afectată de pesta africană aproape iremediabil, fiind lovite 10 județe (cu un risc major de extindere), dar și cei mai importanți producători români, acum zootehnia este amenințată de o nouă ciumă a animalelor. Ovinele și caprinele sunt în pericol de a fi afectate de pesta micilor rumegătoare al cărei focar se află la granița de sud a României, în Bulgaria.

Solicit ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca înainte să-și dea demisia sau să fie remaniat din Guvern să ia măsuri concrete pentru ca această boală să nu intre pe teritoriul României. Poate nu înțelege, dar programul său favorit “Alege Oaia”, prin care sunt promovate produsele din carne de oaie, va fi stopat dacă nu se vor lua măsuri concrete pentru blocarea pestei rumegătoarelor. Este momentul ca ministrul să se implice măcar dintr-un interes imediat, de protecție a propriului program inițiat de el, dacă combaterea pestei porcine nu a suscitat o preocupare pentru dânsul.

Dacă Ministerul Agriculturii nu se mișcă repede, efectele vor fi dramatice ca și în cazul pestei porcine: se vor închide crescătorii de animale, în consecință se vor pierde locuri de muncă,  gospodăriile oamenilor vor fi afectate, iar exporturile vor fi blocate. Este nevoie de o protecție sporită mai ales în sudul țării, unde sunt cele mai mari crescătorii de ovine și caprine. Domnule ministru, vă solicit  să transmiteți public măsuri clare de prevenție pentru a fi stopată intrarea pe teritoriul României a acestui tip de pestă. De asemenea, vă solicit să stopați micul trafic de frontieră cu carne – la granița cu Bulgaria- , să verificați cerealele venite din import (mai ales din Ucraina) pentru că există un risc ca ele să fie purtătoare de viruși ai pestei și să demarați imediat un program de vaccinare a ovinelor și caprinelor! Poate nu știți, dar acest tip de pestă poate fi tratat prin vaccinare și, astfel, aveți șansa să salvați zootehnia de la un nou dezastru.

Domnule ministru, acum este momentul să rezolvați, la timp, o nouă situație critică pentru ca producătorii să poată fi salvați de faliment și pentru ca oamenilor simpli să nu li se mai ia cu forța animalele din curți. Știți foarte bine că ați promis oamenilor că vor fi despăgubiți pentru pierderea animalelor și încă nu s-a întâmplat acest lucru. Știți foarte bine că producătorii afectați de pesta porcină sunt în aceeași situație. E timpul măcar să preveniți, dacă acum nu vă puteți ține de cuvânt!

Ca și în cazul pestei porcine africane, pesta micilor rumegătoare nu afectează omul, însă este o boală virală gravă și care afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele și caprinele. Acest tip de maladie se transmite prin contact direct între animale, iar mortalitatea depășește 60% în cazul animalelor infectate.  Boala se întinde din Asia până în Africa și, mai nou, a ajuns și în Europa, prima țară afectată a Uniunii Europene fiind, în momentul de față,  doar Bulgaria. Însă pericolul este iminent pentru noi, România fiind țară de graniță cu vecinii de la sud de Dunăre.

În lunile iunie și Iulie au fost depistate primele focare în Bulgaria, iar Comisia Europeană a stabilit deja o serie de măsuri de protecție pentru prevenirea răspândirii acestui tip de pestă în țara vecină. Cu toate acestea, măsurile luate de bulgari nu oferă siguranță României și, prin urmare, este nevoie de măsuri urgente de prevenire ale Guvernului român.

 

Iancu Caracota

Senator PNL

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media