ortooxacell kiss2022.gif Flax

Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – Impactul programului ”Prima Chirie„ este aproape zero, la 7 luni de la implementare

Declarație politică – „De ce România este altfel?

„De ce România este altfel?” şi nu pentru că a fost inspirată după cartea istoricului Lucian Boia, ci pentru că este întrebarea pe care o aud la fiecare pas pe care îl fac în circumscripţia electorală .

România pe care o cunoaştem astăzi lasă impresia că este o ţară anapoda, unde carul este pus înaintea boilor şi ne mirăm de ce nu avansăm ca restul ţărilor europene. Săptămânal românii sunt spectatorii unui teatru politic ieftin în care actorii şi regia se schimbă în funcţie de interesele şi nevoile domnului Liviu Dragnea, fără a ţine cont de aşteptările celor care contează cu adevărat, cetăţenii.

La zece luni distanţă de la câştigarea alegerilor de către coaliţia PSD-ALDE, guvernul şi-a pierdut reputaţia şi credibilitatea în faţa propriilor cetăţeni, problemele acestora sunt încă nerezolvate, întrucât altele au fost priorităţile actualului executiv, pensiile speciale sau acapararea justiţiei în totalitate, pe când problemele reale ale societăţii au rămas deschise în speranţa că se vor rezolva de la sine. Pentru a înţelege modul în care Guvernul mimează rezolvarea unor probleme stringente precum reducerea şomajului în România, voi detalia puţin impactul programului „Prima Chirie”.

La începutul acestui an, Ministrul Muncii și Justiției Sociale anunţa cu surle şi trâmbiţe adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2017, ce reglementa programul naţional „Prima Chirie”. Cert este că impactul programului ”Prima Chirie„ la șapte luni de la implementare este aproape zero, mai exact programul are în prezent 15 beneficiari la nivel național și a reușit să cheltuie 0,03% din fondurile alocate acestuia.

O politică publică trebuie să fie în primul rând eficientă şi orientată către beneficiar, nu populistă și menită să aibe un singur scop, acela de a defila cu ea în campania electorală sau pe la televiziuni.

Am convingerea că această întrebare „De ce România este altfel?” va dispărea de pe buzele românilor odată cu încetarea guvernării PSD – ALDE

Iancu Caracota, senator PNL de Dâmbovița

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media