ortooxacell kiss2022.gif Flax

Agenda parlamentară: Dumitru Lupescu (USR) – ”PSD, cu legea pe lege călcând”

Foto: Deputatul Dumitru Lupescu, alături de un gup de reprezentanți ai asociațiilor militarilor în rezervă

 

 

Declarație politică

        

PSD, cu legea pe lege călcând”

Așa cum am prezentat încă de acum două luni în interpelarea adresată doamnei ministru al muncii Lia Olguţa Vasilescu, se constată o politică constantă, diabolica de distrugere a sistemului național de apărare prin atacarea militarilor sub toate formele și în toate planurile.

Fie că e vorba de distrugerea economiei de război limitată acum aproape doar la fabricarea prafului de pușcă la Cugir, fie că vorbim despre proasta dotare și înzestrare a armatei fie că vorbim de batjocorirea militarilor activi sau în rezervă,  concluzia e aceeași, actuala guvernare și-a propus să distrugă sistemui național de apărare şi implicit armata.

Sunt cunoscute protestele și încercările de a se face auziți ale militarilor, prin asociațiile lor, deși au fost cazuri când au fost împiedicați și să asiste la lucrările Parlamentului. O parte din ei se vor afla în sală şi azi.  Mulți dintre ei, aproape jumătate din pensionarii militari, grupați într-un Forum al Structurilor Asociative, au trimis scrisori către toți factorii de decizie de partid și guvernamentali cerând să li se respecte drepturile și să fie  eliminate nedreptățile cuprinse în Ordonanțele 57 din 2015 și 59 din 2017.

Degeaba, nimeni nu îi ia în seamă.

Mai mult, președintele Comisiei de Muncă din Camera deputaților, domnul Adrian Solomon, după ce și-a bătut joc de o delegație a   militarilor pe care a primit-o cu sila proverbială și i-a jignit, a avut tupeul ca  în data de 05 iunie a.c. să facă totul să treacă Raportul asupra proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței 59/2017 prin Comisia de Muncă adăugând unele amendamente despre care a pretins că aparțin militarilor cu care a discutat domnia sa. Raportul respectiv nu a fost discutat ci doar votat în Comisie,  fiind anunțat de domnul Solomon, ca fiind aprobat. Minciună și ilegalitate!

De fapt Ordonanța nr. 59/2017, prin articolul VII, este plină de ilegalități:

  1. Încalcă prevederile Deciziei nr. 20 din 2000 a CCR, decizie care prevede egalitatea de tratament în ceea ce privește pensiile magistraților și cele ale militarilor. Ori această Ordonanță 59/2017 îngheață pensiile militarilor, dar nu și pe ale magistraților. Este de altfel ciudat că actualul guvern, care cere președintelui să respecte deciziile Curții Constituționale a României, încălcă o astfel de decizie fără nici o apăsare și nici nu își cere propria suspendare;
  2. Modifică o lege organică, ceea ce este interzis;
  3. Este emisă cu încălcarea art 5 și 40 din legea nr. 346/2006, care specifică faptul că doar ministrul apărării are dreptul să emită legi în domeniul apărării, încălcându-se totodată și principiul Autonomiei prevăzut de art 2 din legea 223, principiu  ”bazat pe organizarea, conducerea și administrarea, de sine stătătoare, a sistemului pensiilor militare de stat de către instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale”;
  4. Nu există în această ordonanță avizul și nici punctul de vedere al M.Ap.N. Acest minister de fapt a omis să răspundă detaliat unui set de întrebări, puse de un rezervist susținut de 32 de asociații ale militarilor,  privind implicarea MApN în emiterea art.VII din ordonanță. Oare de ce?
  5. Militarii sunt discriminați față de civili, prin faptul că lor nu li se mai actualizează pensiile. În mod samavolnic termenul ”ACTUALIZARE” din conținutul original al legii 223/2015, a fost schimbat, înlocuit, interpretat, distorsionat cu termenul ”INDEXARE” deși sunt termeni diferiți iar legea 263, ca și legea 223 fac distincție clară între aceste noțiuni. Practic militarii nu mai au nici actualizare nici indexare;
  6. Militarii sunt discriminați față de civili și prin faptul că indexarea cu rata inflației, (transformată abuziv în actualizare), la militari se face ”cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea” în vreme ce la civili, pe legea 263, indexarea se face la  ”Valoarea punctului de pensie, care  se majorează anual cu 100% din rata medie anuala a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reala a câstigului salarial mediu brut realizat.”
  7. Se încalcă principiul egalității stipulat în legea 223/2015, pentru că prin anularea actualizării pensiilor la creșterea salariilor activilor, se mențin diferențele dintre pensii, funcție de anul ieșirii la pensie, ajungându-se la inechități crase, pe care actualizarea le-ar fi nivelat în timp. Asta în condițiile în care legea 223/2015 are la bază principiul egalității, ” prin care se asigură tuturor participanților la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoane aflate în aceeași situație juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege”;
  8. Se încalcă însuși principiul sacru al recunoștinței față de loialitatea, sacrificiile și privațiunile suferite de militari, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și familiile acestora pe timpul carierei” prevăzut la art 2 al Legii 223/2015 și care a stat la baza emiterii acestei legi;
  9. Încălcând toate aceste legi, prevederile Constituția însăși care consfințește egalitatea  de șanse și dreptul asupra proprietății, căci pensia este un drept fundamental al omului, se încalcă și principiul predictibilității normelor juridice pentru că emitem legi care astăzi sunt date iar mâine încălcate, modificate, zdrobite, desfigurate  de chiar cei care le-au emis.
  10. Și, în final, dar nu în ultimul rând, ba poate chiar cel mai important lucru este că nu ne putem pronunța și nu putem vota această Ordonanță 59/2015 deoarece se află pe masa Curții Constituționale.

Vă informez stimați colegi că  în data de 06.02.2018, Tribunalul Suceava,  în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 din OUG nr. 59 din data de 04.08.2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, excepţie invocată de contestatorul Pascari Emanuel Cătălin.”Cauza a fost înregistrată la CCR cu numărul 236D/2018. Așadar nu putem decide pe această speță până la soluționarea cauzei de către CCR, decât dacă eliminăm articolul buclucaș.

Oare chiar vrem să ne batem joc de tot ce am pretins cândva că respectăm și apărăm? Oare nu mai avem nici respect, nici bun simț, nici măcar milă de cei care ne-au ales și cărora le-am promis și jurat că le vom respecta drepturile? Nu este de ajuns că prin emiterea acestei ordonanțe în Iulie 2017 s-a cauzat o hemoragie cu efecte incalculabile asupra Sistemului Național de Apărare, pentru care în orice altă țară emitentul ar fi fost trimis în judecată și condamnat pentru diminuarea capacității de apărare a țării, poate chiar trădare? Cât crede actualul guvern că își va mai bate  joc de militari?

Eu, în dubla calitate de parlamentar și militar în retragere, vă solicit stimați colegi din arcul guvernamental să vă aplecați urechea la drepturile “Mării Mute”,  să călcaţi în picioare drepturile propriilor pensii sau ale cui vreți dumneavoastră,  dar nu ale militarilor, căci cele ale militarilor sunt stropite cu sânge în misiunile în care tot dumneavoastră i-ați  împins. Dacă veți menține articolul  VII din Ordonanța 59/2017, după ce veți vota, să vă priviți mâinile. Nu vor mai fi niciodată curate!

Solicit așadar tuturor colegilor care consideră că au încă mâinile curate, să voteze eliminarea art VII din Ordonanța 59/2017, sau retrimiterea la Comisii, inclusiv Comisia pentru  Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor, pentru a putea primi și punctul de vedere scris  al Ministerului Apărării Naționale.

Punct de vedere pe care domnul Fifor s-a ferit să îl exprime până în prezent, dar  și pentru a face amendamentele ce se impun în lumina celor prezentate și în numele  dreptății sociale pe care Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale o calcă în picioare cu atâta lipsă de eleganță.

Cu convingerea că veți cumpăni cu mare atenție asupra acestui subiect, vă rog stimați colegi să primiți expresia deplinei mele considerații.

 

 

Dumitru Lupescu,

 

Deputat USR în Circumscripția

Electorală nr. 16 Dâmbovița

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media