ortooxacell kiss2022.gif Flax

Agenda parlamentară: Corneliu Ștefan (PSD) – Stațiunea Pucioasa ar putea fi finanțată dintr-un fond special

Cele 34 de stațiuni balneoclimaterice din România, vor putea primi finanțare prin Fondul de Investiții pentru dezvoltarea stațiunilor balneare. Fondul ar urma să pompeze în aceste stațiuni aproximativ 1 miliarde euro, în 10 ani. Pe lista de stațiuni se află și Pucioasa.

O veste bună pentru județul Dambovita și pentru orașul Pucioasa, este că pe lista de priorități a implementării măsurilor din programul de guvernare se află Fondul de Investiții pentru dezvoltarea stațiunilor balneare. Din acest fond se va finanța dezvoltarea și modernizarea stațiunii balneo-climaterică Pucioasa. Primăria orasului Pucioasa și societățile comerciale din oraș vor putea primii finanțări pentru proiecte de investiții din acest fond. Din fondul de investiții pentru dezvoltarea stațiunilor balneare se vor asigura finantari pentru: modernizarea infrastructurii de transport; modernizarea și dezvoltarea utilităților publice din stațiune; dezvoltarea capacităților de cazare; creșterea ocupării forței de munca” a preczat pe aces subiect, deputatul Corneliu Ștefan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media