ortooxacell kiss2022.gif Flax

Agenda parlamentară: Corneliu Ștefan (PSD) – intervenție în sprijinul finanțării reabilitării C.N. “Nicolae Titulescu” Pucioasa

Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a adresat viceprim-ministrului Paul Stănescu -Ministrul Dezvoltării Regionale, o interpelare în sprijinul finanțării lucrărilor de reabilitare a Colegiului Naţional “Nicolae Titulescu” Pucioasa. Proiectul reabilitării unității de învățământ nu a fost aprobat prin PNDL și nu există alte fonduri pentru lucrări. Deputatul a solicitat ministrului să țină cont la repartizarea sumelor ce vor rezulta din economiile înregistrate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, de faptul că unitatea nu a avut parte de altă finanțare.

Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din oraşul Pucioasa este singura instituţie de învăţământ teoretic din zona de nord a judeţului Dâmboviţa, iar clădirea în care funcționează este încadrată în clasa a II-a de risc seismic. Școala este în top 5 unități de învățământ liceal din județ.

 

Deputat Corneliu Ştefan
Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa
Grupul Parlamentar PSD
Şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 05.02.2018

INTERPELARE
Adresată domnului Paul Stănescu,
VICEPRIM-MINISTRU, MINISTRUL DEZVOLTĂRII REGIONALE,
ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ŞI FONDURILOR EUROPENE

Obiectul interpelării: Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” Pucioasa are nevoie de finanţare prin PNDL!

Domnule ministru,
Supun atenţiei dumneavoastră situaţia Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din oraşul Pucioasa, singura instituţie de învăţământ teoretic din zona de nord a judeţului Dâmboviţa. În această prestigioasă şcoală, învaţă peste 700
de elevi şi îşi desfăşoară activitatea 47 de profesori, 6 angajaţi personal didactic auxiliar şi 11 angajaţi personal nedidactic.
Colegiul dispune de 11 săli de clasă şi 8 laboratoare şi cabinete de specialitate. Imobilul prezintă însă un grad seismic ridicat, fiind încadrat în clasa a doua de risc, ceea ce înseamnă că poate suferi degradări structurale majore în
cazul unui cutremur. Prin urmare, are nevoie urgent de finanţare!

Domnule ministru,
Administraţia publică locală a depus o solicitare de finanţare pentru Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Din păcate, proiectul „Reabilitarea,  modernizarea şi dotarea Colegiului Naţional «Nicolae Titulescu» din oraşul Pucioasa” nu a fost aprobat.
Vă aduc la cunoştinţă, de asemenea, faptul că această instituţie de învăţământ liceal, care este cotată în primele cinci din judeţ, raportat la rezultatele obţinute în ultimii 4 ani la examenul de bacalaureat, nu a beneficiat până acum de fonduri pentru reabilitare, dotare şi modernizare. Prin urmare, în trecut, nu s-au efectuat aici decât lucrări modeste de reparaţii, bugetul fiind mereu insuficient.

Domnule ministru,
Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa este văduvit, în actuala sesiunea financiară europeană, şi în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Fiind vorba despre o instituţie de învăţământ teoretic, pierde
punctaj în faţa şcolilor tehnologice şi tehnice. Prin urmare, este imperios necesar ca, la repartizarea sumelor ce vor
rezulta din economiile înregistrate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, să se ţină cont de aceste aspecte şi să se finanţeze proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Colegiului Naţional «Nicolae Titulescu» din oraşul Pucioasa”. Cum am spus, este vorba despre o şcoală care funcţionează într-o clădire încadrată în clasa a II-a de risc seismic. O şcoală în care învaţă peste 700 de copii. O şcoală de top a judeţului Dâmboviţa. O şcoală care nu a beneficiat de fonduri (nici guvernamentale, nici europene!) pentru reabilitare, dotare şi modernizare. O şcoală pentru care, din păcate, nu există altă sursă de finanţare în afara Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Domnule ministru,
Mă alături demersurilor iniţiate de Primăria Pucioasa şi vă solicit sprijin pentru ieşirea din acest impas. Sunt convins că veţi găsi cel mai bune soluţii pentru a finanţa un proiect de o importanţă vitală pentru zona de nord a judeţului
Dâmboviţa.
În lipsa fondurilor pentru reabilitare, dotare şi modernizare, soarta unui liceu renumit este pusă în pericol. La fel, viitorul a sute de adolescenţi care se pregătesc la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa!
Solicit răspuns în scris.

DATA DEPUTAT
Corneliu Ştefan

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media