Agenda parlamentară: Claudia Gilia (PSD) – Burse mai mari pentru studenţii la doctorat

Toate categoriile de studenţi la doctorat din învăţământul de stat vor avea burse mai mari! Măsura de majorare a cuantumului burselor, care va fi pusă în practică odată cu începerea noului an şcolar, a fost iniţiată de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar printre cei care au salutat luarea acestei decizii a fost şi deputatul PSD de Dâmboviţa, Claudia Gilia.

Potrivit acesteia bursele îi vizează pe studenţii doctoranzi înmatriculaţi la studiile universitare de doctorat finanţate de la bugetul de stat, cu bursă, la forma de învăţământ cu frecvenţă, la instituţiile de învăţământ superior de stat, iar scopul principal al acestei acţiuni este de a încuraja tinerii bine pregătiţi să se gândească la o carieră academică în România, să rămână în ţară pentru a-şi continua studiile şi apoi să facă performanţă la locul de muncă.

Guvernul PSD – ALDE încurajează performanţa academică prin creşterea cuantumului burselor pentru toate categoriile de studenţi la doctorat. Salut public iniţiativa Ministerului Educaţiei Naţionale care, prin Ordinul 3329/2018, a hotărât că studenţii la doctorat, din învăţământul de stat, vor primi burse mai mari începând cu noul an universitar. Bursele îi vizează pe studenţii doctoranzi înmatriculaţi la studiile universitare de doctorat finanţate de la bugetul de stat, cu bursă, la forma de învăţământ cu frecvenţă, la instituţiile de învăţământ superior de stat. Ştim foarte bine că în acest moment absolvenţii de masterate se pregătesc pentru admiterea la doctorat. Este foarte important, în opinia mea, să se afle că bursele oferite de către statul român vor fi mai mari decât în anii precedenţi. Astfel, studenţii din anii I – II vor beneficia de o bursă în valoare de 1550 lei/lună. Pentru studenţii din anii III  cuantumul bursei va fi de 1800 lei/lună. Pentru studenţii din anul IV, pentru domeniile medicină, medicină dentară, farmacie şi medicină veterinară, cuantumul bursei va fi de 1800 lei/ lună. Bursele se acordă pe o perioadă de 12 luni. În opinia noastră, România are nevoie de tineri bine pregătiţi  care să facă performanţă şi cercetare de calitate pe diverse domenii academice. Indiferent dacă vorbim de viitorii profesori, medici, ingineri sau arhitecţi performanţa se face prin muncă, iar efortul acestora trebuie sprijinit. Această acţiune este una care poate încuraja tinerii bine pregătiţi să  se gândească la o carieră academică în România, să rămână în ţară pentru a-şi continua studiile şi apoi să facă performanţă la locul de muncă. Lipsurile materiale nu ar trebui să-i împiedice pe tinerii aflaţi la început de drum să-şi urmeze un vis, iar o bursă mai consistenă le va putea da încrederea necesară şi îi va motiva, credem noi, să rămână în România şi să fie utili în domeniile de activitate pe care şi le-au ales”, a declarat Claudia Gilia, deputat PSD de Dâmboviţa.


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro