Laurențiu Costache, tânărul ales primar al orașului Titu, în vara acestui an și-a început mandatul dat de cetățeni. Acesta a depus jurământul de credință într-o ceremonie la care au luat parte oficialități județene, membrii ai organizației, dar și alegători. Costache a vorbit în discursul său despre marile proiecte viitoare ale orașului printre care centura ocolitoare sau Centrul Medical.
„Astăzi este un moment de mare însemnătate, atât pentru mine, cât și pentru comunitatea noastră. Depunerea jurământului ca primar al orașului Titu nu este doar un privilegiu personal, ci o promisiune solemnă de a lucra neobosit pentru binele nostru comun. Nu există onoare mai mare pentru mine decât acest moment încărcat de emoție și speranță. Încrederea uriașă pe care locuitorii orașului Titu mi-au oferit-o pe data de 09 iunie este atât rațiunea de a-mi respecta programul propus, cât și carburantul schimbărilor de care comunitatea noastră are atât de multă nevoie.
Împreună vom transforma orașul Titu într-un centru urban care va fi motorul economic al zonei și care va atrage noi investiții în economia locală și va accelera dezvoltarea întregului nostru județ. Și nu întâmplător am ales să folosesc acești termeni, precum carburant și motor deoarece sunt legați de industria automotive, iar orașul Titu are deja un renume în acest domeniu.
Mă angajez să promovez transparența și comunicarea deschisă între administrație și cetățeni și îmi doresc ca toți locuitorii orașului Titu să fie parte din deciziile care ne privesc și împreună, prin dialog și colaborare, sunt sigur că vom reuși să creăm un oraș mai bun, iar ușa mea va fi deschisă tuturor și vă asigur că instituția pe care de astăzi o voi conduce va avea cea mai prolifică transformare din ultimele decenii.
Alături de Consiliul Județean al Județului Dâmbovița al cărui Președinte, domnul Corneliu Ștefan, este principalul nostru aliat, vom implementa noi proiecte utile pentru comunitatea noastră, printre cele mai importante fiind: centura ocolitoare a orașului Titu, construirea unui Centru Medical prin programul județean de dezvoltare locală al Consiliului Județean, precum și modernizarea drumurilor DJ 701 și 701A și nu în ultimul rând aș vrea să amintesc și de legătura rutieră facilă cu Capitala de care tot Consiliul Județean este responsabil.” a spus Laurențiu Costache.
Prezent la eveniment, președintele CJD, Corneliu Ștefan a asigurat orașul de sprijinul administrației județene și a mulțumit în discursul său fostului edil, Traian Niculae, pentru proiectele realizate până în prezent. „Este un moment deosebit de important nu doar pentru orașul Titu, ci pentru tot județul Dâmbovița. Astăzi la Titu plecăm cu speranța de a dezvolta orașul Titu, de a dezvolta tot ceea ce avem împreună, atât noi de la Consiliul Județean Dâmbovița, cât și echipa Consiliului Local Titu, de a dezvolta comunitatea locală, dar nu în ultimul rând de a dezvolta și mediul de afaceri din această zonă deosebit de importantă. Eu sunt convins că astăzi plecăm pe un drum corect pentru orașul Titu, pe un drum de dezvoltare și, nu în ultimul rând, pentru un parteneriat corect între locuitorii orașului Titu, Consiliul Local, Primarul orașului Titu și, nu în ultimul rând, județul Dâmbovița.”
la finalul ceremoniei, toți cei prezenți au fost invitați la o felie de tort, iar noul primar a primit câteva cadouri simbolice din partea susținătorilor.