Top 3 probleme ale târgoviştenilor şi soluţiile lor, în opinia lui Cristian Stan

Distribuie:

Cristian Stan este preşedintele PSD Târgovişte şi liderul grupului social democrat din consiliul local municipal. Recent, Stan a iniţiat o serie de întâlniri cu târgoviştenii în cadrul cărora au avut loc discuţii despre problemele urbei şi posibilele rezolvări supuse dezbaterii publice. La încheierea campaniei social democratul a pus la dispoziţia redacţiei noastre concluziile sale asupra întâlnirilor cu târgoviştenii. Iată care sunt acestea, conform liderului social democrat:


 1. Cele mai multe întrebări au vizat problema câinilor comunitari, agresivi şi din ce în ce mai mulţi. În legatură cu acest subiect trebuie spus că, din punctul meu de vedere, până acum acest lucru nu a facut obiectul preocupării administraţiei locale, pentru că fenomenul ar fi putut fi controlat. Nici în propunerea de buget făcută de executiv pentru anul 2013 nu se alocase niciun leu în această direcţie, iar prin amendamentul propus de USL au fost alocate 348 mii lei pentru construirea unui adăpost pentru câinii comunitari.

În afara acestui demers, în paralel am iniţiat o serie de discuţii cu un ONG care activează în domeniul protecţiei animalelor, ai cărei reprezentanţi sunt dispuşi să facă sterilizări gratuite în Târgovişte în condiţii foarte avantajoase.

Astfel, este vorba despre derularea unui proiect complex de sterilizare, deparazitare, vaccinare anti-rabica, identificare şi înregistrare a câinilor fără stăpân care are ca scop gestionarea populaţiei câinilor fără stăpân prin controlul reproducerii  acestora.

ONG va avea obligaţia să sterilizeze, deparaziteze, vaccineze anti-rabic şi să marcheze, gratuit, câinii fără stăpân. Fundaţia va utiliza în desfăşurarea proiectului personal propriu  (medici veterinari, tehnicieni veterinari, prinzători, persoane responsabile cu identificarea şi înregistrarea câinilor sterilizaţi şi vaccinaţi).

 Obligaţiile municipalităţii sunt simple: să asigure şi să pună la dispoziţia Fundaţiei un spaţiu cu titlu gratuit şi utilităţi de bază necesare derulării proiectului care să permită clinicii mobile a Fundaţiei staţionarea, desfăşurarea activităţii de sterilizare, deparazitare, vaccinare, identificare şi înregistrare. Să asigure fundaţiei un spaţiu necesar postoperator care să aibă prevăzute toate utilităţile necesare derularii proiectului, precum apă, curent electric, canalizare şi grup sanitar. Ar mai trebui ca administraţia să asigure membrilor Fundaţiei participanţi la proiect pe întreaga perioada necesară derulării acestuia cazarea şi mijloacele necesare de subzistenţă. Durata iniţiala a proiectului ar fi o lună.

 În prima sedinţa de CL vom iniţia un proiect de hotărâre având ca obiect demararea acestui parteneriat dintre municipalitate şi ONG, ca reprezentând primul pas concret în combaterea acestui fenomen. Dacă nu facem nimic, vom ajunge cu siguranţă la situaţii în care târgoviştenii ar putea fi grav răniţi.

 

2. Al doilea set de probleme semnalate vizează anveloparea blocurilor. Deşi în contractele de execuţie termenele erau de 2 până la 4 luni, iar această activitate ar fi trebuit finalizată încă din anul 2009, în mod absolut de neînţeles Primăria Târgovişte a acordat în mod nejustificat prelungiri succesive ale termenelor de execuţie, până s-a ajuns la situaţia în care în mare măsură executanţii au intrat în insolvenţă, pierzându-se şi finanţarea de la bugetul de stat din cauza întârzierilor.

Ar mai trebui menţionat aici că au fost încheiate zeci de contracte  de expertize  tehnice, expertize  energetice  şi  proiecte  de  reabilitare în valoare de sute de mii de euro, beneficiară fiind clientela PDL, inclusiv consilieri locali ai PDL.

În legatură cu acest aspect, de notorietate este cazul Badiu Cristina Minerva, fost consilier local PDL, care potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local, S.C. INTEGRAAL CONSULTING TGV S.R.L., Târgovişte (societate deţinută de soţul acesteia în perioada 08 noiembrie 2006 – 08 martie 2010), a încheiat, executat şi finalizat un număr de opt contracte comerciale de prestări servicii cu Primăria Municipiului Târgovişte, în valoare totală de 304.958,10 Lei. De asemenea, în timpul mandatului de consilier local, au mai fost emise şi plătite facturi în valoare totală de 507.145,86 Lei (în baza unor contracte încheiate de S.C. INTEGRAAL CONSULTING TGV S.R.L. Târgovişte cu Primăria Municipiului Târgovişte, anterior mandatului de consilier local), ceea ce echivalează cu executarea şi finalizarea propriu-zisă, de către ambele părţi contractante, a contractelor respective.

 Pentru a se debloca proiectul, în luna iunie am aprobat prin hotărâre de consiliu preluarea de către Municipiul Târgovişte a contribuţiei de 50%, în cuantum de 1.047.197,33 lei datorată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru Proiectul „Reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Târgovişte”, urmând să încercăm reluarea finanţării şi recuperarea inclusiv a acestei sume.

 

 

3. O alta situatie consta în starea starea dezastruoasă a infrastructurii. Din Matei Voievod, până în Micro VI, din Priseaca până în Micro XI şi XII problema aceasta a fost omniprezentă. Starea foarte proastă a străzilor se coroborează cu lipsa spaţiilor verzi, lipsa locurilor de joacă (în Micro XII şi Micro XI situaţia este dramatică). La acest punct ar fi de amintit semnarea de către municipalitate contractului de executie aferent proiectului „Reabilitare şi modernizare infrastructură utilităţi publice urbane, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane în zona „B” a zonei de acţiune urbană din Municipiul Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa”, prin care zona aferenta Aleii Trandafirilor, zona CFR, Micro XI si Micro XII va fi complet reabilitată, printr-un proiect ce are o durata de implementare de 18 luni. Vor fi reabilitate reţelele de iluminat, reţele de apă canal, vor fi amenajate trotuare, se vor amenaja  locuri de parcare, vor fi construite piste pentru biciclişti, staţii de transport public, şase parcuri şi va fi amenjat un hectar de spaţiu verde. Sperăm ca se va semna în cel mai scurt timp şi contractul de executie aferent proiectului Reabilitare şi modernizare infrastructură utilităţi publice urbane, reabilitarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane în zona „A” a zonei de acţiune urbană din Municipiul Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa”. Valoarea contractului este de 75.804.429 lei, din care valoare eligibilă 61.263.318 lei. Durata estimată a lucrărilor – 24 de luni.  Acest proiect vizeaza zona Micro VI.

Este de dorit, ca în cazul acestor proiecte să fie evitate întârzierile şi corecţiile financiare imense care au fost aplicate spre exemplu la proiectul MODERNIZAREA ŞI REABILITAREA DRUMULUI DE CENTURĂ AL MUNCIPIULUI TÂRGOVIŞTE, proiect în valoare de 88.789.047. Proiectul a suferit şi o corecţie financiară de 25% din valoarea Contractului de lucrări încheiat de UAT municipiul Târgoviște cu asocierea SC CAST SRL, SC TRANS BITUM  SRL, CARENA  Spa IMPRESA DI COSTRUZIONI, în sumă de 12.498.069,54 lei și TVA aferentă.

 Pentru zonele municipiului Târgovişte care nu sunt vizate de PIDU, trebuie spus că la propunerea USL bugetul local al UAT Târgovişte a fost suplimentat pentru pentru întreţinerea şi repararea drumurilor cu suma de 18 mld lei vechi, la care se adaugă suma de 5 mld lei vechi alocată pentru reabilitare şi modernizare drumuri de interes local în municipiul Târgovişte, Cartier Priseaca.

 

Alte probleme semnalate ar fi: preţul mare al apei şi siguranţa cetăţeanului. În privinţa preţului, primul demers deja aprobat în ADI ar fi un sistem  de branşamente individuale, desfiinţarea branşamentului de la scară, astfel încât să se plătească efectiv cât se consuma, fără a se mai adauga cantităţi de apa/canal suplimentare. Costul lucrărilor de branşare ar putea fi plătit în rate, timp de 3 ani, Compania de Apă asigurând această facilitate. Pentru siguranta cetateanului şi a bunurilor, vom face interpelări către poliţia locală pentru a vedea exact cum se desfăşoară activitatea de prevenire.

În prima şedinta ordinară de consiliul local va fi prezentat un raport amănunţit cu privire la aceste constatări, iar problemele care sunt de competenţa administraţiei publice locale vor face obiectul unor proiecte de hotărâri având ca scop remedierea acestor neajunsuri majore.

Îmi exprim speranţa că şi colegii mei de consiliu local, indiferent de culoarea politică, vor fi receptivi la aceste proiecte care vor viza rezolvarea problemelor comunităţii locale, astfel încât actul administrativ să se detaşeze de condiţionările de ordin politic.

 

 

Cristian Stan, preşedinte PSD Târgovişte

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro