S-au deschis grădiniţele pe timp de vară, ce-i drept la solicitarea părinţilor care nu au unde să-i lase pe micuţi, fără ca personalul acestor instituţii de învăţământ preşcolar să fie testat anti Covid 19! Preşedintele CJD, Alexandru Oprea consideră că acesta este un risc major pentru copii, dar şi pentru familiile acestora, iar principalul vinovat, în opinia sa, este Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care nu a prevăzut obligativitatea testării personalului din creşe şi grădiniţe. Autorităţile, unele dintre ele, sunt îngrijorate din cauza faptului că numărul infecţiilor cu coronavirus creşte în ritm alert… şi în judeţul Dâmboviţa.
„Onor conducerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în hotărârile pe care le-au adoptat, nu au avut înţelepciunea să prevadă aceste testări pentru personalul din creşe şi grădiniţe. Noi am făcut testare la personalul din centrele medico sociale, din centrele Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi mi se părea normal şi firesc să facem aceste testări şi pentru personalul din aceste instituţii care până la urmă sunt vitale şi se adresează unei populaţii care poate fi vulnerabilă la un moment dat. Vorbim totuşi de nişte copilaşi, de familii care îi iau de la grădiniţă sau îi aduc la grădiniţă. Vă daţi seama ce ar însemna să ai o persoană, o asistentă sau o infirmieră, ca personalul de deservire să fie purtător de virus şi să-l transmită, dar şi ce măsuri ar trebui să luăm după aceea? Lucrurile nu sunt deloc în regulă şi părerea mea sinceră este că vom avea în perioada următoare o creştere a numărului de infectări”, a semnalat preşedintele CJD, Alexandru Oprea în cadrul unei conferinţe de presă.