kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TÂRGOVIȘTE: Primăria reamenajează Piața 1 Mai. Producătorii vor putea vinde în continuare

Interzicerea comerțului în piețele închise, care intră în vigoare de luni, a determinat conducerea primăria Târgoviște să caute soluții pentru producătorii care aveau tarabe în interiorul Piaței 1 Mai. Cei mai mulți sunt din zona bazinului legumicol și pomicol dâmbovițean. Astfel, aceștia vor primi spații în exteriorul clădirii, iar cei din Piața de lactate vor putea vinde direct la geamurile dinspre strada, a anunțat primarul Cristian Stan

În contextul deciziei guvernamentale fără precedent de a suspenda activitatea piețelor agroalimentare, în această dimineață am discutat cu producătorii locali din Piața 1 Mai pentru a găsi împreună soluții de a depăși actuala situație.

Am luat decizia de a reloca activitatea de comercializare în afara halei, astfel încât piața va fi organizată în spațiu deschis.

Totodată, boxele de lactate vor avea desfacere direct către exterior, chiar la această oră realizându-se activitățile de adaptare a acestora, astfel încât cumpărătorii să nu mai fie nevoiți să pătrundă în interiorul halei, precum și de reparare a aleii de acces.

În același timp, în funcție de solicitări, vom pune la dispoziția producătorilor spații de comercializare și în celelalte piețe deschise din municipiul Târgoviște, unde există locuri vacante suficiente.

Vreau să îi asigur pe toți târgoviștenii că vom depune toate eforturile pentru a face față situației, astfel încât să protejam interesele producătorilor locali, oricum afectate deja de pandemie și de primele semne de criză economică, dar și nevoia târgoviștenilor de a avea acces la produse proaspete, cu respectarea însă întocmai a măsurilor impuse.”  a anunțat Stan.

Situată în zona centrală a municipiului, Piața 1 Mai este cea mai mare piață din Târgoviște.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media