Primăria Târgoviște a obținut finanțare europeană pentru reabilitarea clădirii care se află pe strada Petru Cercel, în zona intersecției cu bulevardul I.C.Brătianu. Este vorba de o clădire aflată în conservare de 14 ani.
„Imobilul în discuție, va fi introdus în sistemul de asistență socială, prin „Amenajarea unui centru social integrat pentru persoane vârstnice si a unei cantine de ajutor social”. Valoarea investiției este de peste 4.000.000 lei, iar cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, în cadrul Axei Prioritare 9 – „Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investiții 9.1. – Dezvoltare Locală sub Responsabilitatea Comunității (DLRC)”.
În acest fel, o clădire acum neutilizată, rămasă în conservare din 2008, va beneficia de o investiție substanțiala și va căpăta o destinație concretă, adaptată necesităților de asistență socială din municipiul Târgoviște” a precizat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.