kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIŞTE: A început mutilarea Pieţei Tricolorului! Totul va costa 590 de mii de lei

Constructorul care a câştigat licitaţia de execuţie a Centrului de Informare Turistică din municipiul Târgovişte a demarat lucrările în acest proiect total nepotrivit pentru locul în care a fost ales să fie ridicat. Printr-un contract de finanţare din noiembrie 2014, Primăria Târgovişte a obţinut bani pentru un Centru de Informare pe care a ales să-l plaseze pe Platoul Prefecturii, în Piaţa Tricolorului, lângă fântâna arteziană. Construcţia va fi de fapt un chioş din lemn, rotund, de aproximativ 50 de metri pătraţi, pentru construcţia şi dotarea căruia UE dă municipalităţii 460 de mii de lei, guvernul încă 40 000 de lei. La aceştia se adaugă 90 000 de lei contribuţia Primăriei Târgovişte

VEZI şi: CA NUCA ÎN PERETE! UN CHIOŞC DE LEMN VA APĂREA PE PLATOUL PREFECTURII DÂMBOVIŢA

Proiectul ar trebui finalizat pe 13 noiembrie 2015, adică peste 2 luni. Zilele acestea constructorul a scos florile dintr-o alveolă şi a împrejmuit zona.

Nu ştim cine a luat decizia aberantă de amplasa chioşcul în această zonă. Este evident că această construcţie nu are ce căuta în Piaţa Tricolorului, cea mai mare piaţă a municipiului, din mai multe motive. Primul şi cel mai important este că piaţa a fost gândită de un arhitect, e adevărat că în anii comunismului, într-o anumită formă, integrată în peisajul urban în concordanţă cu cele două construcţii importante care sunt sediul CJD şi Clădirea Mondial. La o eventuală reabilitare a pieţei, de care tot vorbeşte Primăria Municipiului, chioşcul va fi un r… cu moţ care trebuie ocolit. În al doilea rând, el va fi din lemn, ca în imaginea de mai jos, în condiţiile în care piaţa şi clădirile din jur au o arhitectură care exclude prezenţa lemnului ca material de construcţie. În al treilea rând, chioşcul va fi rotund. Din nou, fără nici o legătură cu restul centrului municipiului, gândit şi construit în linii drepte, atât ca sistematizare a pieţei, cât şi ca arhitectură a clădirilor. Construcţia va avea şi un panou solar ce va fi amplasat cel mai probabil pe acoperiş.

Aşa cum arată chioşcul în materiale informative ale proiectului, el ar fi potrivit într-o zonă verde,  într-un parc sau grădină. În nici un caz pe Platoul Prefecturii. Cel mai potrivit loc ar fi fost, în opinia noastră, unul în proximitatea Curţii Domneşti, cel mai important obiectiv turistic din municipiu. Turiştii vin, de obicei, direct la Curtea Domnească despre care se informează on line sau prin agenţiile de turism, iar de acolo ar putea fi îndrumaţi şi spre alte locuri din judeţ. Este puţin probabil ca turiştii să rătăcească pe Platoul Prefecturii pentru a fi îndrumaţi spre Curtea Domnească. Un alt loc potrivit ar fi fost Centru Vechi al municipiului, unde turiştii vin la restaurantele din zonă, având în vedere că pe Platoul prefecturii sunt doar magazine cu haine, aşezate ca la piaţă pe trotuar, neinteresante din punct de vedere turistic.

Până la acest moment singurul deranjat de situaţie este prefectul judeţului Ioan Marinescu. Din informaţiile noastre, prefectul tot cere explicaţii şi căutarea unei soluţii pentru mutarea Centrului de Informare undeva între prefectură şi sediul CEC, unde impactul vizual ar fi mai redus.  De remarcat este şi faptul că la banii aceştia – 590 000 de lei (adică aproape 6 miliarde în bani vechi), unele primării din judeţ şi-au construit sedii administrative, nu chioşcuri de 50 mp.  Se pare că, la acest moment, construcţia nu poate fi mutată decât cu riscul pierderii finanţării. Este, însă, prima pierdere de pe urma cărei municipiul ar profita.

platoul prefecturii

chiosc turism targoviste 2

chiosc prefectura (1)chiosc prefectura (2)chiosc turism targoviste 3 chiosc turism targoviste

Distribuie:

10 comentarii la „TÂRGOVIŞTE: A început mutilarea Pieţei Tricolorului! Totul va costa 590 de mii de lei”

  1. Acest chiosc cade ca nuca in perete Ce cauta aceasta constructie pe platoul prefecturii?Oare arhitectul acestui oras nu a fost intrebat?Sau daca a fost intrebat de ce a acceptat aceasta locatie?
    Pentru ca vorbim de centrul orasului , marturisesc ca nicio capitala de judet nu se prezinta in halul jalnic cum este in Targoviste Cand a fost amenajat spatiul din fata prefecturii ( cu cca. 45 ani in urma) era o mandrie a acestui oras Dupa 1989, s-au facut peticiri cu alte materiale fata de cele initiale Acum e plin de gropi Ce fel de capitala de judet este targovistea?Sunt platitor de taxe si impozite si imi permit sa intreb edilii acestui oras de ce nu se amenajeaza platoul prefecturi?Dar tot centrul orasului este urat( vezi borduri, trotuare neintretinute, cu pavele lipsa sau deteriorate de intemperii, denivelari , jardiniere urate si fara flori in anotimpurile calduroase etc)Oare edilii acestui oras nu observa aceste lucruri? Sper ca aceste comentarii vor fi citite de cei vizati si sa faca ceva sa schimbe fata acestui oras

  2. Au impanzit judetul cu gherete d-astea. Cu „edili” carora le vine salariu indiferent de ce prostii fac la serviciu e normal sa apara si caraghiosenii d’astea. Oricum la gust artistic (pe toate planurile) judetul Dambovita e fruntas… Ce sa-i faci „chelului tichie de margaritar ii lipsea”

  3. sincer…. ORASUL ARATA CA DUPA RAZBOI… DACA AS LOCUI IN TARGOVISTE MI-AR FI RUSINE DE ASEMENEA CENTRU…. JALNIC

  4. e poleit cu aur acest „chiosculet” de costa atat?
    cu acesti bani mai bine ar repara platoul Pietii Tricolorului extrem de degradat; nu poti merge sau copiii nu se pot juca fara riscul de a se accidenta;
    {eu i-as imputa proprietarei cortului (ce se amplaseaza in februarie-martie) o parte din daunele provocate};
    mai bine ar investi in curatenie, orasul arata jalnic, deprimant; niciodata nu a fost atat de neingrijit (ca sa ma exprim elegant) ca acum

    pacat……….. poate la viitoarele alegeri vom avea cu adevarat un EDIL

  5. 🙂 …da’ s’o mutilaţi bine, minunaţilor! 😀 )))))
    şi modificaţi termenul de 13 nov 2015, vinerea’s trei ceasuri rele, păcătoşilor! 😉

  6. Ce se poate vedea, citind acest articol ? Mai multe lucruri…
    În primul rând, că Primăria Târgoviște e o glumă proastă, la cheremul unor nemernici. Primarul, consilierii locali, arhitectul orașului, sunt toți o șleahtă de pușlamale și lichele penale. Se poate construi, dacă vrea mușchii tăi, fix în fața Prefecturii și o budă de tablă, cu gaură ca la bunica’n grădină, o căcăstoare 100% originală no problems, ți se va da autorizație, negreșit ! Păstrăm tradiția locului, se va spune mândru și, cu puțin noroc, prinzi și niște fonduri europene pentru asta și le-ai și închis gura la toți…
    Se poate vedea urâțenia fără margini care-a cuprins, încet dar sigur, orașul, ajuns acum doar un biet kitsch mizerabil, fără nicio noimă. S-a rupt total legătura cu trecutul, cu ce-a fost odată această urbe. Iar voi, mahării locali, cu bugetul municipal în mâna voastră, o țineți lungă în festivaluri de mândrie locală și-atâta tot, că să vezi și să nu cumva să uităm, c-aici era Vlad Țepeș (eu tot cred că-i zicea Țeparul), că au fost și nu știu câți voievozi, că să-mpărțim diplome de excelență la șmecherii noștri și să facem concerte grandioase și focuri de artificii triumfale ! Ca să sărbătorim, ce ?… Decât, poate, propria voastră incompetență și impotență, asta da… Iar nota de plată (au, ce piperată !) o vom plăti noi, desigur, fraierii „cetății”.
    Și, desigur, se mai vede ceva, cel mai trist lucru, la urma urmelor : lehamitea și non-combatul populației locale (dar, oare o fi combătut, vreodată?), care a ajuns o victimă adormită, depresivă, areactivă și din care faceți tot ce vreți voi, lichele fără niciun Dumnezeu, căpușe fără sațiu !

  7. Nu inteleg de ce atatea investitii in orasul acesta unde exista un centru al orasului plin de gauri ,murdar ,plin de caini care se joaca in aceleasi locuri cu copiii nostri .ar trebui sa renoveze tot centril vechi si sa mai lase investitiile care nu au niciun rost.ti e si scarba sa vezi un oras plin de mizerie si ei se gandesc cum sa mai cheltuiasca banii aiurea pe diferite proiecte care n au vreun rost!

  8. E ca nuca in perete!Oricum Targovistea nu are niciun edil!Uitati cum arata orasul!Ca un targ prafuit unde mai lipsesc doar …oile!

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media