Situație fără precedent în municipiul Târgoviște. Prezența copiilor la locul de joacă din Parcul Mitropoliei este interzisă cu ocazia sărbătorii Sfântului Nifon, mâine, 11 august. Poliția locală a încercuit locul, iar echipamentele de joacă au fost acoperite cu plasă neagă. Locul de joacă din Parcul Mitropoliei Târgoviște arată ca un loc în care a avut loc o crimă. Pe panglica cu care au fost încercuite spațiile scrie poliția locală. Faptul este unul strigător la cer. Sute de copiii din centrul municipiului vin zilnic să se joace în parcul care este acum păzit de poliția locală, pentru a nu deranja cumva ceremonia prezidată de mitropolitul Târgoviștei, Nifon Mihăiță.
Ce s-a întâmplat cu îndemnul lui Isus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.” (Matei, 19:14)? Și la ce interziceri să ne așteptăm pe viitor, dacă autoritățile locale, în speță, proprietarul locurilor de joacă – Primăria Târgoviște, a acceptat absurdul situației de a interzice bucuria copiilor într-o zi de sărbătoare?
E rusinos ca intr-o tara europeana sa ai copii mici care vor sa se joace. Sportul national „pupatul de moaste” isi dovedeste din nou suprematia. Vi se pare cumva dragilor ca traim intr-un oras care are edil ? Numaram pe degete spatiile de joaca din acest oras. Culmea nesimtirii: sa le inchidem ca vin ” pupaciosii” si n-au loc de biberoane. Un oras si o tara condus(a) de „idioti” !
Ca bine ziceti, domnule! Inaltii se lauda ca au fost numerosi pelerini… Dar nimeni nu vorbeste de faptul ca de doua luni preotii sunt amenintati pe toate caile ca daca nu aduc un numar anume de enoriasi, li se intampla – taierea salariului de la stat etc…
In primul rand, acest lucru este o incalcare a dreptului la libera alegere, stresul creat este o incalcare la libertate…
Oare cati oameni au venit acolo de buna voie?
Oare cati oameni au stiut de ce sunt acolo?
Daca s-ar face o investigatie mai serioasa, s-ar afla mizeria din spatele acestor ADUNARI, fortarea preotilor sa aduca CARDURILE etc…
A fost inchis pana la ora 13 o singura zi din an!!!unde e tragedia???nu sut de acord ca au inchis, se putea si fara asta, dar au fost 5 ore intr.un an….hai sa nu dramatizam atat!!!
Cauta in istorie domnita!!!citeste si vei afla ca a fost chemat din grecia de domnitorul tarii romanesti!!!nu ponegri sfintii din cauza unor decizii ale primariilor!!!sfantul nu are nici o vina, sigur el ar fi primit toti copiii!!!
Nu numai copiii . Locuiesc in A-uri si ,venind de la supermarchet ,am dat peste un politist pe Calea Domneasca care , pe un ton de militian , urla sa merg drept desi aveam in masina ailmente perisabile . Am incercat sa-i explic dar am primit indicatii sa merg pe jos sau sa vin acasa dupa ora 16 . Si eu ,care credeam , ca semafoarele erau oprite pentru ca nu erau inteligente !
V-ati gândit ca este posibil sa protejeze spatiul de joaca al copiilor de cireada de taraneti venita sa asiste la slujba?? Eu am asistat cu stupoare la imbarcarea in autocare a turmelor de oameni si am văzut ce au lăsat in urma. Va asigur ca daca erau lăsati de capul lor incultii aia făceau prăpăd in locul de joaca!
Cine omoara animalele nu poate iubi oamenii- este o cutuma- pai cum altfel sa inchizi un parc de joaca pentru a face loc festivismului de conjunctura….si uite asa se instaleaza dictatura………….
Nimic nu s-a schimbat in cei 2000 ani.
Sinedriul falos inchistat in dogme, nu a vazut in IIsus Cristos pe Mesia, era prea preocupat de propriile functii si privilegii.
In zilele noastre acelasi tip de Sinedriu, aduna multimi pentru fala nu pentru credinta -societatea este bolnava de intoleranta, ignoranta, violenta, cruzime.
Lipsa misionarismului crestin ortodox se simte- Biserica s-a indepartat de oameni, nu coboara in societatea reala sa-i vada lipsurile, durerile, problemele cu care se confrunta , dar este tot mai aproape de politic
Cine mai e si sfantul asta? Scoate biserica sfinti pe banda rulanta. La cat se „nevoiesc” popii muncind s-ar zice ca ii slujesc pe cuviosul somn si sfanta lene
Se fac exorcizari! prea inaltul incearca sa scoata pe satana care s-a ascuns pe sub sutanele unor preoti si nu numai care mai de care mai politizati. Mi se pare normal ca, copii sa nu participe la aceste sedinte de exorcizare, de aceea le este interzisa intrarea in parc..Bine ar fi daca ar face acest tratament si unor conducatori de institutii care fac pe zeii! Si lor tot de la biserica li se trage.sau mai degraba ,noua nise trage, pentru ca noi suntem cei care le suportam abuzurile. Dar de, au fost sustinuti in ocuparea tronurilor de mai marii bisericii targovistene. Suportati oameni buni, ca pana la dumnezeu, va manaca „SFINTII”
Mda…le e cam teama autorităților de cel care sfidează credincioșii când coboară din acel A 6….nu vorbeste nimeni de faptul ca preoții sunt obligați sa aducă enoriașii la acest eveniment…si daca nu reusesc sa facă asta,cantonament la mănăstiri!asa ca daca priveaza copii de locurile de joaca,pare un fleac….Manipulare la superlativ!!
normal, se fac incantaţii cu jertfe (voodoo) care să aducă ploaia
salut bulina roşie şi plasa neagră
mi-e scîrbă dar mă tratez! cu sictir! 🙁
Cristi Stan si TUTUIANU PRESEDINTELE CJ D TA NU SUNT STRAINI DE MOJICIILE ASTEA…INVESTIGA TI STIMATI ZIARISTI
Cam așa vă trebuie… Biserica își permite oricum prea multe…