Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Situații de bullying și violență școlară, la Văcărești!? Părinții se arată îngrijorați, conducerea școlii, nu prea. Reacția primăriei

Violența școlară este un subiect sensibil, care trebuie să devină unul extrem de serios, cu soluții și implicare din partea tuturor decidenților. Tratarea cazurilor, chiar și atunci când par minore, cu indiferență, poate avea efecte grave, până la tragice pe viitor. Astăzi, copiii, au acces la violență, de la vârste fragede, prin mijlocirea dispozitivelor conectate online, în cazurile în care lipsește un control parental strict. Acolo unde părinții greșesc, școala ar trebuie să corecteze. Dar adesea nici acest lucru nu se întâmplă.

Un astfel de caz a fost sesizat de către primarul comunei Văcărești, Irinel Badea, în cadrul unei întâlnirii organizate de Prefectura Dâmbovița cu chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, Director General al Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și comisarul-șef de poliție Ion-Viorel Polexe, Inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. Este vorba despre rănirea unui copil cu un ciob, în toaleta școlii din localitate. Copilul ar fi fost tăiat la mână, de un coleg care a intrat peste el în baie. Conform primarului, dar și părinților, cazul este negat de conducerea școlii. De altfel, cu părinții la ușă, directorul unității spune că nu i s-ar fi adus la cunoștință acest incident. Printre copii umblă zvonul că respectivul minor ar avea mai uneori un obiect ascuțit asupra sa, ceea ce, deși nu este confirmat, produce o stare de neliniște în rândul părinților care vor un mediul liniștit și sigur pentru copii. Părinții copilului agresat spun că, după incident, nu au fost primiți la discuții, fie sub pretextul că directorul unității nu este în școală, fie că este foarte ocupat. “Copilul meu a fost atacat, în baie, cu un ciob de un alt copil, un băiețel de cam 11 – 12 ani. La zgâriat pe degete. Putea să îl taie pe față sau la gât. Eu m-am panicat, am luat legătura cu învățătoarea și am stabilit să vin la școală să vorbim. Directorul școlii nu a fost prezent. Nu s-a luat nici o măsură. A doua zi am revenit să vorbim cu directorul. Nu a venit, s-a pitit practic.” a povestit tatăl copilului agresat. (foto sus – discuție între părinți și director, după ce presa s-a arătat interesată de subiect).

Și alți părinți care au probleme de reclamat s-au confruntat cu aceeași problemă. De exemplu, părinții unei fetițe peste care același copil ar fi intrat în baie și ar fi urmărit-o când se îmbrăca. Acest incident nu este negat de conducerea școlii, dar este considerat nesemnificativ. Tatăl fetiței spune că l-a căutat pe directorul unității de mai multe ori, pentru a lămuri lucrurile, dar acesta nu a fost de găsit. Într-o înregistrare video, directorul spune că nici “fetele nu au închis ușa”, minimizând situația.

Pentru că dialogul cu părinții este evitat, școala a transmis totuși un mesaj pe facebook:  “În urma unor incidente recente, izolate, care au presupus manifestări de mică intensitate între elevi, dorim să vă asigurăm că situațiile au fost analizate cu maximă responsabilitate și tratate conform procedurilor în vigoare.

La nivelul unității de învățământ au fost dispuse și aplicate măsuri clare și imediate, dintre care menționăm:

  • întărirea serviciului de supraveghere pe timpul pauzelor și în zonele cu potențial de risc;
  • implicarea activă a cadrelor didactice, a consilierului școlar și a conducerii în monitorizarea comportamentului elevilor;
  • discutarea situațiilor apărute cu elevii implicați și cu familiile acestora;
  • reluarea activităților de prevenire a violenței școlare și de promovare a unui climat educațional sigur și respectuos.”

 

Mesajul ar trebui să îi liniștească pe părinții căror li se refuză dialogul direct.

Alți părinți reclamă alte situații, precum problema materialelor igienico-sanitare, mai ales că unii au pus bani pentru achiziționarea de hârtie igienică sau alte materiale. Asta în condițiile în care primăria spune că asigură tot necesarul din bugetul local. Cu toate acestea, băile nu au nici hârtie, nici săpun, nici colac pentru vasul de toaletă.

toalete vacaresti

 “În școală trebuie să fie un climat de siguranță, de igienă, de curățenie, de educație. Am mers în școală și am văzut cu ochii mei cum copiii au niște niște toalete fără colac și este inadmisibil așa ceva, în condițiile în care Consiliul Local al comunei Văcărești a pompat o căruță de bani pentru Școala Iancu Văcărescu, o căruță de bani. Este inadmisibil să nu aibă copiii hârtie igienică la toaletă. Am văzut cu ochii mei lipsa de acolo. Este inadmisibil să nu fie folosite la spălatul pe jos substanțele de curățenie. Că am văzut pe SICAP că se achiziționează produse foarte scumpe. Este inadmisibil să nu existe săpun la toalete. Am fost acum o săptămână jumătate cu persoane, cu colegi din primărie. Am văzut că așa ceva nu există. Nu există săpun, nu există rolă de prosoape s se șteargă copiii pe mâini. L-am întrebat pe director de ce nu e așa ceva. Știți ce mi-a spus? Că le fură copiii din Văcărești.” a precizat edilul comunei, Irinel Badea, pentru Gazeta Dâmboviței.

irinel badea

Acesta a mai declarat și că primăria este preocupată de situația unităților școlare pentru care are în implementare două proiecte privind racordarea grădinițelor din satul Brătești de Jos și Bunget la conducta de gaz metan. Unitatea administrativă asigură plata facturilor de gaz și curent la grădinița cu program normal din satul Văcărești. A  pus la dispoziția școlii un microbuz școlar electric nou,  șoferul primăriei prestând servicii doar pentru școală, iar motorina pentru microbuzul școlar folosit până in luna ianuarie anul 2026 a fost asigurată exclusiv din bugetul local. De asemenea elevii care au participat la olimpiade în anul 2025 au primit premii în bani din partea primăriei. Desfășurarea și siguranța activităților școlare nu intră însă în atribuțiile primăriei.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media