Varianta ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni va fi primul drum de centură din Dâmbovița care va avea patru benzi (două benzi pe sens). Contractul pentru proiectarea și execuția proiectului a fost semnat în luna martie la sediul primăriei Pucioasa. Proiectarea are un termen de 6 luni, iar execuția 36 de luni. Ieri, conducerae CJD și primarii localităților implicate au revăzut proiectul pentru a nu se ajunge la situații similare cu cele de la proiectarea modernizării lui DN71.
“Am avut o ședință de lucru importantă cu privire la Centura Orașelor Pucioasa și Fieni – primul drum nou cu patru benzi de circulație construit în județul Dâmbovița. La întâlnire au participat: primarul orașului Pucioasa, Constantin Emilian Ana, primarul orașului Fieni, Iulian Tătulescu și primarii comunelor Brănești, Daniel Neamțu, Moțăieni, Florin Iordache, și Buciumeni, Ion Pavel – localități implicate direct în proiect. Ne-am așezat la masă, cu proiectul în față, pentru a preîntâmpina eventualele probleme ce ar putea apărea în timpul construirii drumului și de a găsi din timp soluțiile adecvate.” a anunțat președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Traseul drumului începe în comuna Brănești, Halta Scârlența, urmărește cursul râului Ialomița pe aproape întreaga lungime de 12,68 km, cu excepția porțiunii dintre KM7 și KM11, care ocolește comuna Moțăieni. Punctul de reintrare în DN71 este la ieșirea din Fieni, în comuna Buciumeni. La capetele traseului, sunt prevăzute noduri rutiere cu 4 bretele, astfel încât să fie asigurate toate relațiile de deplasare, însă avem și două noduri intermediare: unul care va permite legătura cu DC136A, în Pucioasa, și un altul care face legătura cu DN71, la intrarea în Fieni.
Valoarea totală a investiției este de este 578 milioane lei fără TVA ( peste 118 milioane de euro). Sursa de finanțare este bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și o cofinanțare de 2% din partea Consiliului Județean Dâmbovița. La acest moment finanțarea este asigurată prin Programul de Transport 20021 – 2027.
„Având deja contractul de lucrări semnat, este puțin probabil ca acest proiect să fie oprit! Cât despre priorități, vreau să știți faptul că această investiție este una foarte importantă pentru comunitățile noastre, ea venind în completarea proiectului de modernizare al DN71. Practic sunt două proiecte de o importanță majoră pentru noi, ce ne vor face mult mai accesibili, scăzând timpii petrecuți în trafic de întreaga comunitate din nordul județului! Licitația pentru realizarea PT-ului și a lucrărilor de execuție a fosta lansată de către CJD în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Transporturilor, care este beneficiarul final al acestei investiții, protocol prin care asigurau C J Dâmbovița legat de asigurarea finanțării acestei investiții! Tot ei au asigurat deja și bugetul pentru realizarea exproprierilor! Așa că nu înțeleg care este teama?! Întârzierea lucrărilor? Acest lucru este posibil astăzi în România, indiferent de mecanismul de finanțare!” a răspuns primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, unei întrebări pe tema finanțării, lansată în mediul online.
📌Puteți urmări canalul nostru de WhatsApp accesând linkul de mai jos 👉https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D