O nouă zi, o nouă vizită pe șantierele din Târgoviște a administrației municipiului. Astăzi, echipa managerială a primăriei a inspectat lucrările pe una dintre cele mai importante artere, I.C.Brătianu, în zona PIDU lui B, unde se toarnă stratul de uzură, pe aproximativ 3500 de metri patrați, de la intrarea în Aleea Trandafirilor, până la intersecția cu Strada Lt.Stancu Ion. „Sperăm ca la începutul săptămânii viitoare să terminăm tot acest tronson de 1 kilometru și 250 de metri și să se treacă pe cealaltă bandă de circulație, pe celelalte două sensuri. Dacă se va merge în același ritm, de trei săptămâni, eu cred că la începutul lunii august, toată partea de I.C.Brătianu va fi terminată în totalitate„, a declarat Gabriel Boriga. consilierul primarului Ciprian Prisăcaru. Și acesta a înaintat luna august ca termen pentru finalizarea lucrărilor: „Într-adevăr, este poate cea mai circulată arteră a municipiului Târgoviște și vrem să nu dureze foarte mult. Dacă și vremea ne permite, să terminăm cât se poate de repede, să redăm circulației Bulevardul I.C.Brătianu, pentru că, veți vedea, am deviat și traseeele transportului în comun, traficul este îngreunat și ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar promitem să terminăm cât mai repede și lucrările să fie de calitate„.
„Cetățenii au înțeles foarte bine că această etapă, chiar dacă crează puțin disconfort, este o etapă absolut necesară pentru modernizarea acestei zone, iar, din punctul meu de vedere cred, fără îndoială, că această arteră este chiar cea mai circulată arteră din municipiul Târgoviște, iar aceste lucrări sunt menite să asigure fluidizarea traficului în această zonă și în acest moment suntem pe drumul cel bun, astfel încât până la 15 august săs e finalizeze întreaga arteră„, a completat viceprimarul Cristian Stan.
sa se termine odata!!!! ne-am rupt masinile pe strazi….
sunteti buni numai de gura!!!!
Ritm de lucru foarte slab,lucrări de calitate indoielnica.Cine semnează receptiile?
E ca pe vremea lui Ceaușescu, când vin oficialii la poze, tot neamul lucrează, când pleacă acasă, pleacă cu tot cu muncitori…