Comunitatea bulgară, stabilită, la Târgovişte, în urmă cu 160 de ani, păstrează o tradiţie unică în România, Tudoriţa sau Paştele Cailor. Obieceiul se mai păstrează în câteva localităţi din Bulgaria. Tudoriţa are loc în fiecare an în prima sâmbătă a Postului Mare, care, după, calendarul ortodox, este a Sfântului Teodor. Este ziua în care gradinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul ce urmează. La biserică, preotul bimnecuvântează cu apă sfinţită şi cu konceto (căluşi din aluat de pâine). După slujbă, femeile oferă konceto bărbatului, iar acesta împarte darul în două părţi egale, jumătate o mănâncă el, iar cealaltă o dă calului, pentru a întâri legătura dintre ei. “Aceşti oameni merită să-şi păstreze tradiţiile, merită să fie respectaţi şi primăria trebuie să fie alături şi de ei şi de ceilalţi cetăţeni ai municipiului Târgovişte, care au ceva de spus şi vor să continue tradiţia noastră a târgoviştenilor.”, a precizat Gabriel Boriga, primarul municipiului.
Manifestările de sâmbătă, la care sunt aşteptaţi toţi târgoviştenii, se vor desfăşura după următorul program:
10:30 primirea invitaţilor la Centrul Cultural “Matei Voievod”
11:00 plecare în coloană cu atelajele şi caii la Biserica Sfântul Nifon şi defilare în coloană până la Poarta Bucureştilor
11:30 slujba religioasă şi sfinţirea cailor la Biserica Sfântul Nifon
12:30 concursuri hipice: paradă, dresaj, frumuseşe, îndemnare lucrări agricole
14:30 campania “1000 de cărţi donate” iniţiată de oraşele înfrăţite, Tărgovişte – Bulgaria şi Târgovişte – România
15:00 Moment artistic şi festivitate de premiere concursuri la Sala Centrului Cultural “Matei Voievod”