Astăzi, 7 iulie, a avut loc ședința de constituire a Consiliului local al orașului Pucioasa, a cărei primărie a fost adjudecată de PSD în urma alegerilor locale. Primarul ales, social democratului Constantin Ana, a depus jurământul de credință, iar consilierii au decis ca viceprimar să devină Dan Sprânceană. Acesta s-a întors la PSD după o lungă rătăcire prin mai multe formațiuni politice.
Fostul primar, liberalul Dănuț Bădău, a renunțat la administrația locală. Acesta a nu a dorit să mai fie consilier local și a lăsat locul unui alt coleg. Bădău a condus Pucioasa timp 8 ani, de-a lungul a două mandate controversate și a pierdut alegerile la un scor categoric: 4021 de voturi – Ana la 1743 – Bădău. În consiliul local, PSD are 11 reprezentanți, PNL – 5, forul fiind completat de un independent.
Printre promisiunile electorale ale noului primar se numără:
- crearea unui parc industrial în zona industrială Trainica – Bucegi
- constituirii unui cluster turistic (aglomerare de firme mici și mijlocii specializate în turism pentru punerea în valoare a potențialului turistic al orașului
- dezvoltarea agroturismului, turismului de evenimente, turismului de week-end, de tranzit și de scurtă durată
- dezvoltarea zonei Moţăianca prin parteneriat public-privat, pentru crearea unor noi unități de tratament și a unor noi locuri de cazare
- încurajarea și susținerea investițiilor străine și autohtone, prin asigurarea infrastructurii și a unor facilități fiscale, conform legislației în vigoare
Orașul Pucioasa este stațiune balneoclimaterică de interes național, dar la acest moment, turismul este mort în zonă. Revigorarea cestuia este singura șansă a orașului de sub Patrana.
Foste,actuale,viitoare jigodii PSD-iste.
Foste,actuale,viitoare coorve politice(Vicele Danut Spranceana,Tibi Popa).
Incultii si prostanii orasului,consilierii hotomani si putred de corupti:
Madaran Incultul Mapamondului and musiu Veveritza Afaceristul,care acum normal sunt PSD-isti…ei au fost de toate in ultimii 10-12 ani….cu aceasta mutare pot spune ca au ajuns si cele mai mari otrepe/coorve/jeguri/scursori din catunul Pucioasa,iar aici sa nu l uitam nici pe Vice President,Danut.
Danut..Sprinceana/Badau=aceeasi inteligenta sub nivelul acceptat de normele europene,mult sub genunchiul broastelor.
Cam acestia sunt ”eliberatorii Pucioasei”!!! O echipa de terminati intrati in putrefactie,fara pic de constiinta..JEGURI UMANE.
Foste/vechi jigodii inlocuite cu alte otrepe/scursori/jeguri.
Ia te iuita ce se mao umfla in pene de zici ca ei stabilesc soarta lumii. Nu ca Badau ar fi fost mai breaz, dar avea o scuza: era un taran din Glodeni.