Proiectul de lărgire la 4 benzi a tronsonului de drum Bâldana – Titu, cuprins în memorandumul Guvernului român cu Renault Titu, se află în procedură de revizuire a studiului de fezabilitate la departamentul pentru investiții a ministerului condus de Dan Șova. “Este primul pas spre finanțare” a precizat președintele CJD Adrian Țuțuianu. Lucrările vor fi prinse în bugetele anilor 2014 și 2015. Conform studiului realizat în 2012, valoarea proiectului este de 274 223 000 de lei, pentru realizarea a 21,4 km de drum între Bâldana și Titu. Drumul va fi lărgit până la 18,5 metri, vor fi realizate 4 poduri noi și 3 reabilitate, precum și 5 podețe noi. Durata de execuție a proiectului este de 2 ani.
Recent, premierul Victor Ponta a promis la o vizită în județul Dâmbovița că drumul va fi prins în bugetul anului viitor: “Autorităţilor locale le-am dat şi vestea bună că anul viitor avem finanţarea pentru drumul care leagă Bâldana, Titu şi, după aceea, Găeşti, de drumul care e deja modernizat, pentru că infrastructura e importantă pentru oamenii de aici şi pentru companii.” a precizat Ponta.
În cursul acestui an, deputatul de Titu, Ionuț Săvoiu a purtat o corespondență oficială cu ministrul delegat pentru infrastructură, Dan Șova pe subiectul finanțării cu prioritate a acestui proiect. Șova a fost prezent trecută aceasta în județ, unde a evaluat situația tronsonului Bâldana – Titu.
Conform președintelui CJD, se află în procedură de revizuire și proiectul tehnic pentru DN 71 Titu – Târgoviște – Pucioasa – Sinaia. Acesta nu prevede lărgirea la 4 benzi a tronsonului și ar putea fi bugetat abia în 2015.
Sa-l intrebam de Dl. Țuțuianu cat din aceasta valoare (274 223 000 lei sun ei sau RON?) merge la acest proiect si cat in buzunarul firmelor satelit care au falimentat firmele de drumuri? Ce zici Adrian? 😉
Si intinzandu-se pe 2 ani … cu cat se va mai scumpi? Ce va face pe voi politicii sa credeti ca puteti baga mana la infinit in banii publici?
Cum este posibil ca proiectul pentru largirea a 21 km de drum sa dureze 2 ani? In alte tare se construiesc 600 km de autostrada in 5 ani,iar la noi 21 km de drum in 2 ani.Rusine!