kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Probleme cu accesul la proprietate pentru mai multe gospodării din Tărtășești, din cauza lucrărilor pe DN 71

Mai multe gospodării din Tărtășești (Bâldana) nu au în acest moment acces auto din cauza lucrărilor de extindere la patru benzi a DN 71 pe raza localității. Problema a apărut după ce a fost ridicat un zid de beton de aproximativ 80 – 100 de centimetri înălțime, zid care face parte din structura drumului, fiind rigola de evacuare a apelor pluviale. Zidul însă a devenit o fortăreață pentru casele care sunt amplasate mai jos de nivelul drumului și de unde nu se mai poate ieși sau intra cu mașina. Oamenii s-au revoltat, dup ce, spun ei, reprezentanții constructorului le-ar fi spus în zeflemea să își cumpere elicoptere.  Pe de altă parte, reprezentanții CNAIR au precizat pentru presă că cei afectați trebuie să își mute gardurile, renunțând la o parte a proprietății, care nu le va fi despăgubită pentru că nu face parte din proiectul drumului, pentru a construi pante de acces către și dinspre proprietate.

Ionuț Săvoiu, ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor, spune însă că se vor găsi soluții pentru accesul la proprietăți.

” Alături de primarul comunei Tărtășești Cristi Tudorache, am întâlnit cetățenii din Bâldana si i-am asigurat că specialiștii care participă la modernizarea DN71 în această zonă vor găsi soluții de acces adaptate fiecărei proprietăți, fără să afecteze viața locuitorilor riverani si siguranța circulației rutiere, aplicând reglementările tehnice în domeniu. După această vizită în teren, am constatat îngrijorarea cetățenilor privind căile de acces în curți și i-am asigurat că antreprenorul va găsi soluții aprobate de supervizor, chiar și in situațiile amenajărilor pe verticală a curbelor. Am precizat că există situații similare rezolvate și pe DN7 tot în Bâldana. Proiectul de modernizare a DN71 are în vedere in primul rând asigurarea siguranței circulației și creșterea capacității de transport corespunzătoare intensității traficului actual. Am avut șansa să introduc cetățenilor pe reprezentanții români ai antreprenorului și supervizorul lucrărilor din partea CNAIR care au calitatea sa răspundă tuturor problemelor ridicate pe perioada derulării șantierului. Am clarificat că pregătirea documentațiilor tehnice necesare aprobării drumului expres Târgoviște București nu a fost abandonata de CNAIR și continuă în paralel cu realizarea lucrărilor modernizării DN71.” a spus Săvoiu.

 

📌Puteți urmări canalul nostru de WhatsApp accesând linkul de mai jos 👉https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D

Rapma DN 7
Rapma DN 7
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media