Cu o funcționare neîntreruptă din 1974, cădirea Grădiniței Nr. 11 din Priseaca va intra reabilitare.
„La Grădinița Nr.11 din Priseaca administraţia locală târgovişteană implementează un proiect important pentru această unitate de învăţământ. De altfel, am putea spune că dăm startul unui nou program foarte important de modernizare şi reabilitare a infrastructurii educaţionale a municipiului Târgovişte. Este vorba în primă fază despre proiectele pe PNRR, un proiect de renovare energetică prin care această grădiniță va fi transformată total, astfel încât să putem discuta despre nişte condiții foarte bune pentru copii. În afara acestui proiect de renovare energetică, avem separat și un proiect pe dotări, astfel încât, în toamna acestui an să avem o unitate de învăţământ nouă, dotată corespunzător care să facă față tuturor provocărilor. Sunt convins că în şase-şapte luni, putem discuta aici despre o unitate de învăţământ nouă. La acest moment sunt înscriși 16 copii, vorbim despre o grădiniță cu program normal. Grădinița Nr.11 face parte din Grădiniţa Nr.13, ca și personalitate juridică” a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Suprafața desfășurată a clădirii este de 280 mp, iar suprafața împrejmuită este de 1500 mp.