Primul lot de autobuze livrate de Mercedes Benz a ajuns la Târgoviște, pentru înlocuirea parcului auto al transportului public

11 autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid au fost livrate astăzi, la Târgoviște de către reprezentanța Mercedes Benz din România.  Autobuzele au fost achiziționate de către Primăria Târgoviște în cadrul unui proiect de modernizare a transportului public în municipiu, proiect cu o valoare de 160 de milioane de euro. În total vor fi 28 de autobuze hybrid, care vor ajunge în municipiul până la finalul lunii. Proiectul va însemna și reabilitarea unor străzi, construirea unui depou și a trei stații de capăt.

Este un moment important pentru municipiul Târgoviște pe ceea ce înseamnă investițiile pe care administrația publică locală le implementează pe fonduri europene. Primul lot important de autobuze Mercedes Benz Citaro Hybrid a ajuns. Este vorba de un lot format din 11 autobuze, ceea ce reprezintă numai prima parte din contractul de furnizare, este vorba de un total de 28 de autobuze. Vestea bună este că duminică mai vin încă 6, iar săptămâna viitoare le avem pe toate în Târgoviște.

Numai cele ajunse astăzi au o valoare de 5 milioane de euro. Per total, contractul pe care primăria îl implementează pe zona de modernizare va transportului public în comun depășește 160 de milioane de lei. 

Acest contract mai presupune, în etapa a doua achiziția a încă 12 autobuze, 40 total, reabilitarea integrală a unor artere rutiere importante( Bulevardul Mircea cel Bătrân, Bulevardul Rege Carol, Strada Gării, Lt. Stancu Ion, pasajul de lângă Pavcom), construirea unui depou lângă Complexul Turistic de Natație, trei stații de capăt și reabilitarea stațiilor de traseu existente. Tot transportul public din municipiu va fi modernizat în cadrul acestui proiect cu finanțare europeană.

Este un moment de satisfacție, și pentru noi, cei din administrația publică locală pentru că după foarte mult timp iată că municipiul Târgoviște va beneficia, în sfârșit de mijloace de transport moderne, cu nimic mai prejos decât în marile capitale europene.” a declarant Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște.

Prezent la eveniment, președintele CJD, Corneliu Ștefan a precizat: “De astăzi, gradul de confort al târgoviștenilor crește și, tot de astăzi, municipiul Târgoviște beneficiază de transport comun de înalt nivel, la fel ca și alte capitale din Europa și nu numai. Este un prim pas, iar împreună cu primarul municipiului Târgoviște avem și alte proiecte pe care le vom derula la nivelul orașului nostru, proiecte pe bani europeni, în exercițiul financiar 2021 – 2027. Felicitări conducerii primăriei municipiului Târgoviște! Vă asigur că vă vom fi alături, în implementarea tuturor proiectelor!

Autobuzele vor intra în inventarul Servicii Publice Municipale, societatea care se ocupă de transportul de persoane din municipiul Târgoviște. Cel mai nou autobuz din parcul auto actual are 17 ani vechime.

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro