kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Primăria Titu organizează examenul de promovare în grad superior pentru functionarii publici

Primăria Titu organizează examenul de promovare în grad  superior celui deţinut al functionarilor publici  din cadrul Primăriei oraş Titu, în conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999, privind statutul functionarilor publici, actualizata

         a)să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează; Pentru a participa la concursul sau examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deţinut, functionarii publici  trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  1. b)să aibă cel puţin 2 ani vechime în treapta de salarizare din care avansează;
  2. c)să fi obţinut cel puţin calificativul «bine» la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici;

Proba scrisă va avea loc în data de 08.11.2015, orele 10

Interviul va avea loc în data de 10.11.2015, orele 13

            Dosarele de înscriere la examen se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării pe site-ul Primariei Titu, la Directia economica a Primăriei oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa.

            Dosarul de înscriere la examen trebuie să conţină în mod obligatoriu cererea de înscriere la examen,adeverinţă atestare vechime şi copii de pe fişele de evaluare a performanţelor din ultimii 3 ani.

Condiţiile de participare la concurs şi bibliografia se afişează la sediul  şi pe site-ul  primăriei oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa , www.primariatitu.ro.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul  primăriei oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa.

Compartimentul Resurse Umane si la telefon 0245.651095, int.17.”

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media