Alianţa pentru o Românie Curată a iniţiat un proiect de monitorizare a respectării transparenţei la nivelul instituţiilor publice. A fost luat ca reper publicarea rapoartelor anuale de activitate, obligaţie stipulată de Legea 544/2001.
Aceste rapoarte sunt instrumente utile prin care cetăţenii pot evalua activitatea instituţiilor publice, deoarece conţin obiectivele ce trebuiau atinse, indici de perfomanţă, cu prezentarea gradului de realizare a acestora; programele desfăşurate, raportarea cheltuielilor. România Curată a adresat cereri către instituţiile respective în care au rugat să le fie transmise rapoartele anuale de activitate pe anul 2013. Rapoartele pot fi publicate pe site-urile oficiale ale instituţiilor sau pot fi puse la dispoziţie oricărui cetăţean, în urma unei solicitări.
Topul Rușinii – primării reședință de județ
Conform România Curată NU publicat nici până astăzi rapoartele de activitate pe anul trecut 13 primării: Alba Iulia, Călăraşi, Constanţa, Sfântu Gheorghe, Târgovişte, Galaţi, Miercurea Ciuc, Drobeta Turnu Severin, Ploieşti, Satu Mare, Suceava, Râmnicu Vâlcea, Vaslui.
Topul rușinii – Inspectorate Școlare Județene
În total s-a constatat, în urma verificărilor, că sunt în acest moment 25 de județe ale căror ISJ-uri NU au raportul de activitate pentru 2013. Acestea sunt: Alba, Argeş, Bacău, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.
În schimb Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Prefectura Dâmboviţa au întocmit şi făcut public raportul de activitate pe anul 2013.
Domnilor, nici nu vă puteți imagina ce supărați sunt ciocoiu, prisăcariu și stan pe chestia asta! Numai că elevii târgovișteni din clasele I-IV s-au manifestat zgomotos la citirea acestei știri și au strigat în gura mare că nici conducerea primăriei, nici cea a inspectoratului județean de învățământ, nu au cei 7 ani de-acasă și deci au rămas fără…simțire!