ortooxacell kiss2022.gif Flax

Primăria Găești organizează Spectacolul de Ziua Orașului, exclusiv din sponsorizări! Smiley, unul dintre artiștii care va concerta

Primăria Găești organizează în perioada 19 – 22 iulie, o serie de manifestări dedicate celor 520 de ani de atestare documentare a localității. Ședința festivă dedicată acestui eveniment va avea loc în data de 19 iulie, la Casa de Cultură, ocazie cu care vor fi premiate 19 cupluri care sărbătoresc 50 de ani, respectiv 60 de ani de căsătorie, și o persoană care împlinește 100 de ani de viață. Pe 20 iulie, de la ora 9:00 în Parcul Central al orașului se va da startul Crosului Veteranilor. De la ora 17:00, va fi oprită circulația și pe o scenă amplasată în fața parcului central va avea loc un spectacol începând cu ora 19:00 la care vor lua parte: Mariana Ionescu Căpitănescu, Aly Deejay & Alex Sax, Oana Radu, Faydee , Smiley, încheiatde un splendid foc de artificii 

Pe 21 iulie începând cu ora 18:00, pe scena din spatele parcului vor urca formațiile Casei de Cultură a orașului, Sânzienele Etno, Radu Ille, Andreea Antonescu, Matteo, iar pr 22 iulie, pe aceeași scen tot de ora 18:00:  formațiile Case de Cultură a orașului, Aurora și Săndel Sandu, Nick NND, Cooperativa Nouă și Vali Crăciunescu , DJ Jungle.

Și în acest an sponsorii au fost generoși : Enescu SRL 30.000 lei , Arctic SA 23.500, Mecanpetrol SA 10.000 lei, Mairon SA 10.000 lei, Virix SRL 10.000 lei, Ema SRL 10.000 lei, Elunos SRL 10.000 lei, IGO SA 5000 lei, Voievodschi Cosmin 2500 lei, Anion SRL 2000 lei, Carpatik Impex 3000 lei, Marprod SRL 2000 lei, Darvis SRL 2000 lei , Tricopoint SRL 3000 lei, astfel încât bugetul orașului a fost degrevat de cheltuieli. ”  precizat primarul orașului Găești, Gheorhe Grigore. 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media