kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, vede util chioșcul din curtea spitalului!

Noul chioșc ridicat în curtea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște este util în opinia președintelui CJD, Adrian Țuțuianu. Acesta  a declarat în cadrul unei conferințe de presă că patiseria le folosesțe bolnavilor, care nu vor mai ieși în pijamale la chioșcurile de la intrarea în spital. Totodată, Țuțuianu spune că chioșcul este unul elegant. A precizat însă că, cu toată utilitatea sa, va fi ultimul ridicat în incinta spitalului pentru că CJD nu va mai acorda alte autorizații.

Opinia noastră este, în continuare, că bolnavii puteau trăi și fară chioșul nou ridicat, pentru că au puzderie de asemenea buticuri lângă spital. Am fi văzut utilitatea acestuia dacă erau desființate toate celelalte care strică vizual investiția făcută în reabiltarea porții spitalului.  Din păcate, nici o autoritate publică nu și-a propus încă să scape de “țigănia” de la intrarea în incinta unității spitalicești, construcțiile din dreapta intrării fiind ridicate chiar pe terenul spitalului.

La fel de inutil, ba chiar mai mult de atât, ni se pare și chioșcul care va apărea în fața Banc Post și care a primit autorizație de la consiliul local. Târgoviștenii au putut trăi până acum și fară el! Deci se putea descurca și pe mai departe!

CITEȘTE ȘI La Spitalul Județean Târgoviște: “Uite chioșcul cum răsare! Nu-i al meu! Al cui e oare?”

Distribuie:

Un comentariu la „Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, vede util chioșcul din curtea spitalului!”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media