kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Poarta Vânătorilor, refăcută cu cărămidă de epocă. Este una din cele două porți ale Vechii Cetăți, care au rezistat timpului

Au debutat lucrările primei restaurări din istoria sa a monumentului istoric de clasa A, Poarta Vânătorilor din Târgoviște, ridicat în secolul XVII. Acesta se afla într-o avansată stare de degradare. Poarta este una din cele cinci intrări în Vechea Cetate a Ţării Româneşti, pe lângă Poarta Buzăului, a Bucureștiului, a Argeșului și a Câmpulungului. Au rezistat timpului doar Poarta Vânătorilor și Poarta Bucureștiului.
„Execuția vizează, în linii mari, refacerea, în tehnică tradițională, folosindu-se cărămidă de epocă, a celui de-al doilea arc al porții și a bolții dintre cele 2 arce, refacerea zonelor de zidărie degradată cu același tip de cărămidă, refacerea integrală a paramentului și rostuirea acestuia, urmată de operațiunea de protejare, punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea unui sistem de iluminat arhitectural și stradal în concordanță cu amplasamentul, refacerea pavajului. Pentru a reveni la imaginea istorică, pe acest sector de drum nu vor exista trotuare, circulația pietonală va fi demarcată de cea auto prin bolarzi cilindrici din piatră, cu diametrul de 25 cm. Zidurile din subteran se vor marca prin caramidă de pardoseală. Proiectul își propune și mărirea gabaritului de liberă trecere pe sub Poarta Vânătorilor, sporirea siguranței circulației și îndepărtarea pericolului de a se deteriora poarta.
 Zona pentru care s-au proiectat lucrările de reamenajare și asfaltare drum și trotuare este în lungime de 110 m, cu excepția zonei de sub Poarta Vânătorilor (36 m) care va fi realizată de către I.N.P. București, cu pavaj specific, intervențiile vizând o suprafață vastă, nu numai monumentul în sine.” a explicat Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște.
 Valoarea totală a investiției este de 3.471.151,49 lei (cu TVA), Institutul Național al Patrimoniului asigurând achiziția și finanțarea lucrărilor efective de restaurare a monumentului, Primăria Târgoviște suportând intervențiile conexe, de relocare a utilităților și de reconfigurare a străzii Coconilor.
Până la finalizarea lucrărilor strada Aleea Coconilor va fi închisă circulației auto și pietonale, pe tronsonul cuprins între Calea Domnească și intrarea în Parcul Chindia! Pentru accesul în zonă pot fi folosite 2 rute alternative, respectiv strada Nicolae Dobrin (acces dinspre strada Justiției), cu intrare/tranzit prin parcarea stadionului, precum și strada Cornel Popa.
Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media