Organizația TSD a comunei Runcu a solicitat redacției Gazeta Dâmboviței un sprijin media pentru apelul public făcut de tinerii comunei, care atrag atenția asupra defrișărilor masive din zona comunei. La Runcu principala problemă o constituie faptul că tăierile au loc în zona unui ocol privat din județul vecin Argeș, pe teritoriul căruia autoritățile dâmbovițene nu pot interveni. “Nu este vorba despre pădurea administrată de Direcția Silvică Târgoviște prin Ocolul Silvic Pucioasa. În zonă, administrarea aparține unui ocol privat. Singurii care pot interveni sunt cei de la ITRSV.” a precizat pentru Gazeta Dâmboviței, directorul Direcției Silvice Târgoviște, Costel Preda.
ITRSV – Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare – despre care vorbește Costel Preda, este o instuție care nu-și face sub nici un fel simțită prezența în județ. Dâmbovița, ca și Argeș, este în jurisdincția ITRSV Ploiești. Este vorba despre aceeași instituție pentru care ministrul delegat pentru ape și păduri, liberala Lucia Varga a cerut demisia conducerii din cauza defrișărilor ilegale din județul vecin Argeș. Varga a cerut demisia directorului Sever Stanciu, la începutul acestei luni. Se pare că personajul nu dorește însă să renunțe la funcție, presa prohoveană nesemnalând nici un fel de modificare în statutul său de șef a ITRSV. Este interesant cum Stanciu a intrat în vizorul ministrului cu defrișări ilegale în județul Argeș, în timp ce ocolul silvic privat, despre care oamenii spun că taie masiv la Runcu, este din același județ. Poate că ministrul Lucia Varga îți va face timp pentru un control de tipul celui de la Argeș, și la Dâmbovița.
TSD Runcu sunt jalnici! Pai, tot catre psdisti se duc lemnele,zilnic trec camioane de lemne catre mai marii psdisti care sunt in mana cu ocolul silvic,sa verificati asta,ati taiat toata Leaota,hotii de psdisti.
Cam tarziu cu sesizarea domnilor de la TSD. Se taie din padurea aia fara oprire de mai bine de un an. O sa ne trezim cu muntele peste noi!