Aprope 20 de agenţi de pază ai societăţii Primăriei Târgovişte, Municipal Security au plecat acasă începând cu 1 aprilie. Cam tot aţâţia vor rămâne pe drumuri în această lună. Totul se datorează faptului că Municipal a pierdut un contract de bază, chiar cu o direcţie a primăriei, Direcţia de Salubritate.
Direcţia de Salubritate a licitat serviciul de pază în luna martie. La licitaţie au participat 7 societăţi, dar nu şi Municipal Security. Contractul anterior al Direcţiei cu Municipal avusese o valoare de aproximativ 65 000 de lei, fără TVA. Pentru că nu s-au prezentat cu ofertă, Direcţia de Salubritate va lucra cu o firmă din Slatina – Ticoni pază şi protecţie, iar salariaţii Municipal pleacă acasă. Surse din rândul agenţilor spun că firma ar fi venit cu un preţ de dumping şi că este imposibil ca ei să lucreze cu tariful cu care au câştigat şi din care nu se pot acoperii salarii şi contribuţii şi să mai rămână şi profit. Societatea şi-a adjudecat serviciul cu preţul de 9,43 lei pe oră. Un preţ mai mic decât cel cu care lucrează în Olt, la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială, unde ora costă 9,84 de lei pe oră într-un contract din luna martie a acestui an şi în condiţiile în care una este să păzeşti parcuri, cimitire sau alte obiective ale Direcţiei de Salubritate şi alta clădirea Agenţiei oltene.
Nu este pentru prima dată când firma este acuzată de preţuri de dumping. În 2010, directorul Spitalului din Slatina, spune că Ticoni a câştigat licitaţia pentru paza spitalului la un preţ la care este imposibil să asigure un serviciu de calitate. Firma a fost implicată în scandaluri, la spitalul din Slatina, unde agenţii de pază au fugit şi i-au lăsat pe medici pe mâna ţiganilor lui Bercea Mondialul. În replică, administratorul societăţii fostul şef al gardienilor publici Olt, Nicolae Tita, spune că toate aspectele negative semnalate de presa din judeţ s-ar datora faptului că i s-au cerut sponsorizări pentru PSD şi nu a aceeptat.
După această declaraţie au încetat şi informaţiile din presa locală despre serviciile Ticoni.
Vom vedea, însă, ce servicii va oferi Ticoni pentru siguranţa târgoviştenilor.