Comuna Potlogi va fi prima comună din Dâmbovița în care iluminatul public și al instituțiilor aflate în administrarea autorității locale va fi asigurat din energie solară.
Primăria Potlogi a demarat proiectul unui parc de panouri solare de 50kw/oră, care va fi construit în perioada următoare. Conform primarului Nicolae Catrina, energia va merge în rețeaua publică, iar ceea ce va produce parcul va fi echivalat din consumul iluminatului public și al clădirilor administrate: primărie și școli.
Investiția se ridiă la 200 000 de lei și se face din bugetul localității, în condițiile în care lunar, primăria plătește aproximativ 20.000 de lei energie electrică. Economia la buget va fi de 70% din costurile actuale, după ce parcul va intra în funcțiune. Lucrările vor demara în curând, proiectul fiind atribuit unui construtor.
Potlogi a fost și prima comună din județ cu sistem wifi pe toată suprafață localității, dar și cu acoperire totală în ceaece privește sistemele de alimentare cu apă și gaze.