S-a deschis și șantierul celei de-a treia autogări noi din Târgoviște. Este vorba despre autogara de pe Bulevardul Unirii, în zona AITT, sediul operatorului de transport. Și această autogară face parte tot din proiectul de modernizare al transportului public din municipiu, finanțat din fonduri europene, în cadrul căruia se construiesc trei asemenea obiective. Cea mai mare autogară, cu depou, va fi pe Calea Ialomiței, lucrările fiind aproape finalizate. O alta este în construcție pe Șoseaua Găești.
“Autogara situată pe Bulevardul Unirii, unde este acum sediul operatorului de transport târgoviștean, va fi monitorizată video, va dispune de sistem de informare pe bază de panouri în tehnologie LED, va fi dotată cu sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv pentru persoane cu dizabilități, o cameră mama și copilul, sistem de ticketing, precum și spații administrative.
Intervențiile fac parte dintr-un proiect mai amplu în cadrul căruia, în linii mari, au fost reabilitate străzi in lungime de 5,4 km (bulevardele Mircea cel Bătrân si Regele Carol, străzile Lt. Stancu Ion, Gării, precum și pasajul peste calea ferată pe DN 72, lângă Pavcom), vor fi modernizate stațiile de călători, sunt construite 3 stații de capăt de traseu, un depou pe strada Calea Ialomiței (autogara și depoul de pe Calea Ialomiței fiind în proporție de peste 90% finalizate) și vor fi implementate sisteme integrate de management al transportului public.
Valoarea contractului de execuție este de 42.562.374,36 lei, fără TVA, finanțarea este asigurată din fonduri europene.” a precizat primarul municipiului, Cristian Daniel Stan.
La acest moment, transportul public se realizează în municipiu cu autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid. Au fost achiziționate 40 de mașini, tot cu finanțare europeană. Urmează achiziționarea altor 21 de autobuze, pentru extinderea transportului public cu autobuze noi, moderne, la întreaga zonă funcțională a municipiului Târgoviște (25 de unități administrativ teritoriale). Detalii și lista localităților AICI.