Muncesc din zori și până în seară, dar câteva zile pe an, la Lungulețu, localnicii lasă câmpul pentru a lua parte la manifestările pregătite de autorități cu ocazia Zilei Comunei, sărbătorită în fiecare an de Sfântul Ilie. Evenimentele au debutat cu un moment în care s-a dorit transmiterea unor valori naționale și patriotice, printr-un Marș al Tricolorului. Cu mic, cu mare, toți cei prezenți au purtat cu mândrie un drapel impresionant de 50 de metri, creând un lanț uman colorat ce a străbătut străzile comunei în acordurile Fanfarei Chindia.
Luis Gabriel, Lino Golden,Silvia by DJ Rino, Ionuț și Doinița Dolănescu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Steliana Sima sunt o parte dintre artiștii invitați în cele două seri de spectacole. Autoritățile locale au pregătit și momente pentru cei mici, cu pictură pe față și animație.
„Ca primar al comunei LUNGULEȚU – vă mulţumesc ca m-aţi sprijnit până acum şi am încredere totală că şi de acum înainte vom forma o adevarată echipă şi împreună ne vom bucura de toate momentele si realizarile frumoase ale comunei noastre!
La mulți ani, LUNGULEȚU! La mulți ani, dragi locuitori ai comunei noastre” a transmis George Duțu.