Moș Nicolae a rivalizat cu Moș Crăciun, la Petrești, în ceea ce privește darurile aduse grădinițelor din comună. Micuții s-au trezit cu saci de jucării, care de care mai spectaculoase, și de care se vor putea bucura tot anul dacă vor fi cuminți și vor veni la grădiniță. Păpuși, castele, seturi de bucătărie, diferite mașini, dar și piste pentru acestea i-au încântat pe cei mici. Nu au lipsit nici dulciurile și sucul potrivit vârstei lor. „Moș Nicolae, nu s-a lăsat așteptat nici anul acesta la Petrești fâcându-și apariția încărcat cu daruri pentru cei mici, ceea ce a fost prilej de mare bucurie pentru ei. Le dorim sănătate și mult succes în desfășurarea activităților școlare atât copiilor cât și cadrelor didactice!” a spus primarul comunei, Andrei Lucian Daniel, care l-a sprijinit pe Moș Nicolae să ajungă în comună.